RECENZIE Benedictiana, de Bogdan Boeru. Cetatea invincibilă a imaginației

Literatură română, ficțiune istorică, fantasy

Evaluare: 4 din 5.

Romanul lui Bogdan Boeru, Benedictiana (editura Rao, 2022) dezvăluie teme originale și un mod de a scrie ficțiune istorică inedite în literatura română. M-a surprins acest autor – necunoscut mie până acum. Benedictiana mi-a amintit de preocupările pentru sacralitate ale lui Eliade și de tărâmurile exotice în care ne transportă oricare bestseller fantasy dintre cele mai în vogă ale momentului.

Cartea aceasta este dovada că și autorii români se pricep la fantezii medievale, sunt capabili să iasă din spațiul geografic și mental autohton și să scrie o poveste relevantă pentru lumea întreagă. Dacă există în carte și pasaje pe care le-aș vrea – ca cititor pasionat de fantasy și aventură – mai cizelate, mai cinematice, romanul e bogat în idei care te îndeamnă la reflecție, iar documentarea riguroasă adaugă erudiție unei povești epice de calitate. Am ezitat dacă să o spun, dar iată: Benedictiana lui Bogdan Boeru mi-a plăcut mai mult decât ultima producție a faimosului George R.R. Martin, de aceea vă îndemn s-o descoperiți.

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

carturesti.ro

O altfel de poveste despre cruciade

Din prima pagină a cărții, scriitorul ne poartă în 1191, cu mai mult de opt sute de ani în urmă, în vremurile Cruciadei Regilor, a treia tentativă a creștinătății apusene de a recupera Ierusalimul sfânt cotropit de arabi. Călătorim, așadar, pe firul istoriei și întregul roman va puncta locuri, personaje și referințe, roade ale unei documentări impecabile, pe placul oricărui iubitor de ficțiune istorică. În centrul poveștii se află însă o cetate imaginară – Benedictiana, avanpost creștin de pe teritoriul Siriei de azi.

Benedictiana se găsește la jumătatea unei linii imaginare de front medieval: pe de o parte sunt sultanul Saladin și emirii săi sarazini, închinați cu toții lui Allah; de cealaltă parte sunt regii Angliei, Franței și ai Sfântului Imperiu Roman și armatele cavalerilor templieri și teutoni, uniți întru Hristos. Fiecare tabără își numește adversarii “câini necredincioși” și ambele au dreptate, fiecare în felul ei. Iar această premisă e vitală pentru întregul curs ulterior al cărții.

…toți morții care îngrășau câmpurile de luptă ale Outremer-ului*, de aproape o sută de ani încoace, nu fuseseră nimic altceva decât ofrande pe altarul unui zeu al războiului ce nu avea nici în clin, nici în mânecă cu vreuna dintre religiile în numele cărora oamenii se căsăpeau cu o frenezie bolnavă. Acel zeu de nenumit părea să își aibă propria lui religie. Războiul îi ținea loc de liturghie. Muritorii i se închinau în virtutea unei mecanici a atrocității, bazată pe inflamarea patimilor, pe carnal, pe orice poate întuneca rațiunea, de la frică și până la acceptarea minciunii drept adevăr. Că uneori era sfruntată, că alteori era doar o fracție din adevăr, minciuna purta culorile țipătoare ale unei povești captivante, în care mereu existau niște alții ce jucau rolul dușmanului. Fără ideea existenței unui dușman, nu există frică. Fără frică, nu există religie…

(Benedictiana, p. 150) (*Outremer, denumirea generică a statelor medievale cruciate din Orientul Apropiat)

Acest gând, că oamenii se războiesc de veacuri în numele unor idei care nu servesc decât unui zeu fără nume al războiului și al distrugerii, traversează întregul roman. De aceea, Benedictiana, deși creștină, e un spațiu imaginar în care colaborarea dintre cele două părți este posibilă. Condusă de seniorul luminat Ademar de Creymont și de frumoasa lui soție, Matilda de Rethel, vicontesă de Melitene, Benedictiana face comerţ și cu Europa creștină și cu nordul Africii, adăpostește deopotrivă cavaleri templieri și negustori arabi, ba chiar inginerul-șef Ibn Zakaryia este musulman și membru al consiliului cetății, chiar dacă asta nu-i prea place episcopului creștin al locurilor.

De partea cealaltă, un călugăr creștin cărturar, luat prizonier de arabi, devine învățător al vlăstarelor princiare sarazine, iar aacest element al narațiunii întărește încă o dată ideea centrală a romanului – că umanitatea împărtășită prevalează religia, iar Dumnezeu poate avea multe nume pentru întâietatea cărora oamenii se luptă și mor, însă toată această luptă ne îndepărtează de cine suntem cu adevărat, indiferent de culoarea pielii, straie, limbă sau textele după care ne spunem rugăciunile.

lensa.ro

Sacrul camuflat în roman

Scriam la început că Benedictiana îmi amintește de sacrul omniprezent la Mircea Eliade. Există numeroase simboluri care arată preocuparea lui Boeru pentru această temă. Momentele de “capă și spadă”, convenții ale romanului despre cruciade și cavaleri, lasă în cartea aceasta mai mult loc pentru developarea unor simboluri, evenimente și personaje misterioase, de o originalitate captivantă.

Dintr-o furtună de praf din fața porții cetății, se naște un avatar al Mântuitorului pe cruce, ca o prevestire grea în vremuri de restriște; la înmormântarea emirului Taqi al-Din apare aspida, reptila mitică prezentă în mitologia popoarelor de pe tot Pământul; oastea sarazină care pleacă spre baza sultanului Saladin se rătăcește în deșert, unde soarele rămâne agățat într-un punct fix  – ca și cum timpul s-ar fi oprit – și ariergarda se consumă pe sine însăși, precum șarpele care își mănâncă coada.

Clarvăzătoarea nubiană Zhiva, născută a doua oară din dunele deșertului, de către un înger de lumină și foc, ce va întruchipa figura improbabilă a zeului războiului, sau doamna Matilde însăși, “doamna de caolin” cu o frumusețe eterică, de porțelan pur, care pare să întruchipeze moaștele une sfinte în viață – fac parte din imaginarul bogat care evocă diversele chipuri ale sacralității.

bestkids.ro

Dincolo de istorie

Însă Benedictiana este mai mult decât o meditație erudită despre divinitate și influența sa în destinele oamenilor. Avem parte de confruntări între figurile cavalerești ale cărții, parcurgem biografiile luptătorilor de pe ambele baricade, auzim ecourile războiului în plină desfășurare și suntem martorii unei bătălii epice în care miza e tocmai supraviețuirea cetății mistice Benedictiana.

Vor reuși creștinii să-și păstreze avanpostul? Va putea armata musulmană să-i alunge pe “necredincioși” de pe pământurile Profetului? Există oare un scenariu în care dușmanii se unesc în numele vieții și luptă pentru ceva mai mare decât simbolurile înscrise pe scuturile lor? E un deznodământ pe care rămâne să îl descoperiți singuri.

Această frumoasă metaforă a comunității aflate “la mijloc de bine și rău” și perspectiva filosofică duc în plan secundar orice alt final al poveștii din planul istoric. E mai puțin important dacă zidurile se prefac în pulbere sau dacă orașele magice supraviețuiesc ca să-și spună poveștile turiștilor de peste secole. Benedictiana este o creație de dincolo de istorie, o cetate a imaginației și, prin urmare, o cetate invincibilă.


perfect-tour.eu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: