Ficțiune, fantasy, istorie fictivă
Am pus mâna pe Foc și sânge a lui George RR Martin imediat ce a apărut serialul Casa Dragonului pe HBO. Nu știu cum de am ratat prima ediție a cărții, de acum trei ani, eu fiind fan declarat al autorului american după cele cinci cărți fabuloase din seria Cântec de gheață și foc – pe care le recomand din toată inima oricărui cititor novice în genul fantasy.
Oricum, mi-au luat trei-patru zile să parcurg cele peste 700 de pagini, o ediție broșată de mari dimensiuni, cu ilustrații și arabescuri foarte bine realizate. Dacă forma cărții m-a încântat, conținutul m-a lăsat cu o sprânceană ridicată și vreau să vă povestesc de ce.
Ar fi trebuit să-mi potolesc entuziasmul încă de când am aflat că Foc și sânge e un prequel. Adică ne prezintă ce s-a întâmplat înainte de evenimentele descrise în Cântec de gheață și foc. Fanii acestei serii încă așteaptă cele două romane care închid ciclul, dar pe care domnul Martin a ales să le țină la sertar, ocupat fiind cu funcția de co-scenarist și producător executiv al ecranizării. În schimb, George ne-a livrat Foc și sânge, care prezintă evenimente cu două secole dinainte de ce-am citit și ce am văzut în Urzeala tronurilor.
Letopisețul țării Westeros-ului
Foc și sânge este cartea dinastiei Targaryen, stăpânii de dragoni care au unificat cele șapte regate din tărâmul fictiv Westeros și le-au condus timp de aproape două sute de ani. Pentru cei care au urmărit epopeea Urzeala tronurilor, subiectul pare cum nu se poate mai interesant: să vedem cine erau strămoșii reginei Daenerys, “mama dragonilor”, ce era cu dragonii aceia și cum s-a prăbușit acea dinastie.
Cartea debutează cu prezentarea domniei lui Aegon I Cuceritorul și este în primele sute de pagini o impresionantă cronică fictivă a unei țări inventate. E precisă ca o carte de istorie, ca un uriaș letopiseț în care ni se povestesc vieți de regi, intrigi între lorzi, bătălii, destinele unor bastarzi, mărturii despre societatea, religia și economia vremurilor.
Trebuie să recunosc, este năucitor talentul lui George RR Martin, care a creat de la zero o lume întreagă, cu șapte regate, zeci de cetăți și castele, sute de lorzi, mii de personaje care gravitează în jurul unei povești nebuloase. E o muncă în sine colosală și merită toată aprecierea… Dar ar fi fost mult mai bine valorizată în context, dacă ne spunea și o poveste. E în regulă să faci asta o sută, două sute, hai – trei sute de pagini, doar că introducerea asta a lui Martin…
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
…se întinde pe șapte sute de pagini!
Să ne înțelegem, personajele și întâmplările sunt interesante, avem complexitate narativă și planuri diferite ale scrierii, avem chiar și alți “cronicari” fictivi la care autorul face referire ca surse de inspirație. Numai că lucrurile se repetă, la nesfârșit, după un tipar care devine încet obositor. Dacă pe tron urcă un rege puternic, el e ori tiran ori va avea descendenți slabi, care se vor război între ei. Dacă pe tron urcă un rege slab, avem din start intrigile și trădările care duc la război. Și ciclul ăsta se repetă timp de șapte domnii, se adaugă noi și noi personaje, pe unii protagoniști îi cheamă la fel ca pe strămoșii lor, alții apar de nicăieri și ocupă capitole întregi, nume peste nume peste nume în care te vei pierde cel târziu la jumătatea volumului.
Și asta n-ar fi neapărat o problemă dacă această cronică și-ar îndeplini rostul: să ne povestească ce s-a întâmplat din zilele lui Aegon Cuceritorul până în vremea lui Aerys, ultimul rege nebun al dinastiei Targaryen și veriga care face legătura cu evenimentele din seria Cântec de gheață și foc. Numai că Martin se oprește după istorisirea domniei a șapte regi și ne lasă cu o sută de ani neacoperiți din acest prequel. Pe de o parte îți zici, slavă Domnului că nu am mai continuat cu letopisețul. Pe de altă parte ai senzația că scrierea s-a oprit prea devreme.
Cum spuneam, talentul autorului e același care l-a consacrat, iar dacă ești fan înfocat al epopei și al lui Martin, nu-ți va părea rău că ai petrecut timpul citind Foc și sânge. Dar dacă te aștepți la vârtejul de acțiune, figuri legendare și dramă epică din volumele ecranizate în Urzeala tronurilor, trebuie să te înarmezi cu răbdare, pentru că urmează volumul doi. Sper că acolo Martin va readuce în epic acțiunea la scară largă!
Răsfoiala 