ȘTIRI Una dintre cele mai frumoase biblioteci europene, amenințată de o infestare masivă cu gândaci minusculi

Zeci de mii de cărţi, unele vechi de secole, au foat evacuate din biblioteca abației Pannonhalma din Ungaria, pentru a fi salvate de la infestarea cu insecte, care amenință să distrugă veacuri de istorie consemnată, scrie News.ro, citând The Associated Press (AP).

Arhiepiscopia Pannonhalma, înființată în urmă cu 1.000 de ani, este o mănăstire benedictină și unul dintre cele mai vechi centre de învăţământ din Ungaria şi sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

nemira.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Mii de secole de istorie amenințate de “gândacul de pâine“

Specialiştii în restaurare scot aproximativ 100.000 de cărţi legate manual de pe rafturi şi le aşează în lăzi, pentru a începe procesul de dezinfecţie, care are scopul de a ucide insectele minuscule care s-au ascuns în ele.

Gândacul de farmacie, cunoscut şi sub numele de gândacul de pâine, se găseşte adesea printre alimente uscate, cum sunt cerealele, făina şi condimentele. Dar minusculii dăunători sunt atrași nu doar de alimente, ci și de adezivii pe bază de gelatină şi amidon folosiți pentru lipirea coperților cărţilor. Aşa se face că au fost găsiți într-o secţiune a bibliotecii care adăposteşte un sfert din cele 400.000 de volume aflate în custodia abaţiei.

“Este vorba de o infestare avansată cu insecte, detectată în mai multe părţi ale bibliotecii, astfel încât întreaga colecţie este clasificată ca fiind infestată şi trebuie tratată în întregime. Nu am mai întâlnit niciodată un astfel de grad de infestare”,

a declarat Zsófia Edit Hajdu, restauratoarea şefă.

Gândacii rodeau volumele din bibliotecă

Invazia gândacilor a fost detectată pentru prima dată în timpul unei curăţenii de rutină în bibliotecă. Angajaţii au observat straturi neobişnuite de praf pe rafturi şi apoi au văzut că unele cotoare de carte erau găurite. La deschiderea volumelor, se puteau vedea găuri în hârtie, unde gândacii o roseseră.

Mănăstirea din Pannonhalma a fost fondată în 996, cu patru ani înainte de înfiinţarea Regatului Ungariei. Situată pe un deal înalt din nord-vestul Ungariei, abaţia adăposteşte cea mai veche colecţie de cărţi din ţară, precum şi multe dintre cele mai vechi şi importante documente scrise.

De peste 1.000 de ani, abaţia se numără printre cele mai importante situri religioase şi culturale din Ungaria şi din întreaga Europă Centrală, supravieţuind secolelor de războaie şi invazii străine, precum invaziei otomane şi ocupaţiei Ungariei din secolul al XVI-lea. Ilona Ásványi, directoarea bibliotecii Pannonhalma, spune că se simte „copleşită” de comorile istorice şi culturale pe care le deţine colecţia de fiecare dată când intră în bibliotecă.

„Este năucitor să te gândeşti că aici a existat o bibliotecă acum o mie de ani şi că noi suntem păstrătorii primului catalog de cărţi din Ungaria”,

a declarat ea.

Printre operele cele mai remarcabile ale bibliotecii se numără 19 codexuri, inclusiv o Biblie din secolul al XIII-lea, sute de manuscrise care preced tiparul – secolul al XV-lea şi zeci de mii de cărţi din secolul al XVI-lea.

PROMOȚIILE ZILEI
Mărțișor – 20%
Transport gratuit la Noutăți
50 – 80% reducere la 300 de tiluri
Love is in the books EXTRA -25%
Târg de mărțisoare
Cadou la orice comandă
-25% REDUCERE

Cum se va elimina infestarea?

Cărţile vor petrece săptămâni întregi într-un mediu lipsit de oxigen. Pentru a ucide gândacii, cutiile cu cărţi sunt plasate în saci de plastic înalţi, sigilaţi ermetic, din care este eliminat tot oxigenul. După şase săptămâni în mediu cu azot pur, mănăstirea speră că toţi gândacii vor fi distruşi.

Înainte de a fi repuse pe rafturi, fiecare carte va fi inspectată individual şi aspirată. Orice carte deteriorată de dăunători va fi pusă deoparte pentru lucrări suplimentare de restaurare.

Abația, care speră să redeschidă biblioteca la începutul anului viitor, consideră că efectele schimbărilor climatice au jucat un rol în apariţia infestării cu gândaci, având în vedere creşterea rapidă a temperaturilor medii în Ungaria.

Șefa lucrării de restaurare a declarat că temperaturile ridicate au permis gândacilor să treacă prin mai multe cicluri de dezvoltare pe an decât ar fi putut în condiţii climatice mai reci.

„Temperaturile mai ridicate sunt favorabile vieţii insectelor. Până acum ne-am confruntat mai ales cu pagube cauzate de mucegai, atât în depozite, cât şi în colecţiile expuse. Dar acum cred că vor apărea tot mai multe infestări cu insecte, din cauza încălzirii globale”.

Directoarea bibliotecii a declarat că viaţa într-o abaţie benedictină este guvernată de un set de reguli în vigoare de aproape 15 secole, un cod care îi obligă să facă tot posibilul pentru a salva vasta colecţie.

„Regula Sfântului Benedict spune că toate bunurile mănăstirii trebuie considerate la fel de valoroase ca vasele sacre ale altarului. Simt responsabilitatea pentru ceea ce înseamnă cu adevărat această conservare şi restaurare”.

Recomandare de carte

Bob Comet, un bibliotecar pensionar, duce o viață liniștită și retrasă în Portland, înconjurat de cărți și plăceri mărunte. Totul se schimbă când, într-o dimineață, întâlnește o femeie în vârstă care rătăcește aiurea și pe care o conduce înapoi la centrul pentru seniori unde locuiește. 

Pentru că de când s-a pensionat, se simte la fel de rătăcit și pierdut ca ea, Bob se apucă de voluntariat la centru, unde se va împrieteni cu personaje excentrice și pitorești. Sub aparența personalității discrete, Bob Comet are, ca orice om, o poveste unică: cea a unui copil fugit de acasă în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, pierderea marii sale iubiri în favoarea celui mai bun prieten, sensul și bucuria descoperite la bibliotecă, într-o viață de marginal modest.

Gen: Ficțiune
Autor: Patrick de Witt
Editura: Corint
Colecția: Fiction
An apariție: 2025
Editie: Necartonata
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 336

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP 15 cărți de vacanță, de citit în vara lui 2025

ȘTIRI Biblioteca Metropolitană Bucureşti lansează în premieră Colțul Nepalez, un spațiu dedicat imigranților.

FOTO Biblioteci pe plajele din jurul lumii

kitunghii.ro


Lasă un comentariu