Cum a fost la FILIT 2025. Crâmpeie din experiența care aduce laolaltă mii de cititori, în Capitala Literaturii.

Ca vântul și ca gândul s-au scurs cele cinci zile din cea de-a treisprezecea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, cu sute de evenimente și invitați din țară și străinătate, oameni de cultură pe care rareori ți-e dat să-i întâlnești laolaltă. Săptămâna trecută, din 22 până pe 26 octombrie, peste 20.000 de iubitori de literatură au participat la festivalul la Iași, iar de evenimentele transmise live, s-au bucurat de la distanță, alte câteva zeci de mii de cititori.

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Un volum de pe front, spații și inimi noi deschise pentru carte și literatură

Prezentarea volumului colectiv „Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război”, proiect editorial al Muzeului Național al Literaturii Române Iași, care include texte scrise de scriitori ucraineni, a fost unul dintre momentele cheie din deschiderea festivalului. Autorii antologiei au descris, în povestirile lor, experiența directă din războiul de apărare a Ucrainei împotriva invaziei ruse.


Unii scriitori au luat arma și au mers pe front pentru a-și apăra pământul. Alții își ocrotesc copiii, oferindu-le un viitor într-un loc mai sigur. Alții luptă pentru viitor aducând pe lume noi vieți. Poveștile de față nu sunt ficțiune, ci experiențe trăite zi de zi de scriitorii ucraineni, care transformă durerea în cuvânt și pierderea în memorie.


(Victoria Matiușa)

Gen: Povestiri, Non-ficțiune
Coordonatori Victoria Matiușa, Florin Lăzărescu, Alex Popescu
Traducător: Mihai Hafia Traista
Editura: Muzeului Național al Literaturii Române Iași
An apariție: 2025
Editie: Necartonata
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 222

Prima seară FILIT i-a adus pe doi dintre combatanți, Olena Herasymiuk și Pavlo Matiușa, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, unde au împărtășit istorii tulburătoare despre viața sub amenințarea armelor. Cei doi au mulțumit, la finalul discuțiilor, românilor pentru atenție, ospitalitate și sentimentul unui scop împărtășit. Serhii Demciuk a venit direct de pe front, într-o permisie specială pentru festival, la Noaptea Albă a Poeziei – care a debutat cu un performance dedicat poeților ucraineni uciși în război, realizat în colaborare cu poeții români de la festival.

Ca în fiecare an, Premiul Institutului Cultural Român pentru cea mai bună traducere a unei cărți din literatura română a recompensat munca unuia dintre traducătorii străini care fac literatura romană cunoscută cititorilor de peste hotare. Câștigătoarea acestui an a fost Inger Johansson cu volumul Corespondența lui Marcel Proust, de Mihail Sebastian, apărut la editura Bokförlaget Faethon, Suedia.

Jurnalista culturală și scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu a primit Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2024 pentru Castelul din orașul meu, roman apărut la Editura Litera. Votul pentru acordarea premiilor a fost acordat de un juriu format din 29 de elevi de la 11 licee și colegii ieșene care, pe parcursul anului citesc cele mai noi volume de proză contemporană.

Deschiderea festivalului către comunitate a fost remarcată deopotrivă de public și de invitați. Programul ediției curente i-a adus pe scriitori la întâlniri în penitenciar și la un centru de servicii sociale. A doua seară de festival a oferit o experiență inedită în depoul de tramvaie ieșean, iar publicul Young Adult s-a bucurat de un spațiu doar al lui și de evenimente dedicate. Entuziasmul și implicarea voluntarilor, numărul în creștere de parteneri, extinderea activităților către noi segmente de public, conceptele inovatoare și ospitalitatea comunității locale au fost lăudate de invitați:

„Am avut parte de momente frumoase în România. M-am simțit de minune și am simțit că publicul a fost foarte, foarte generos. În America, evenimentele literare nu durează mai mult de 50 de minute, pentru că oamenii nu se pot concentra. Așa că am considerat că aici toată lumea a fost foarte generoasă în cele două ore.” – Junot Díaz, câștigător Pulitzer Prize

„Iași este în mod clar un oraș care iubește literatura. Sunt atât de multe muzee, sunt atât de mulți scriitori și FILIT este ca cireașa de pe tort.” – Tracy Chevalier

„M-am bucurat că a fost atât de multă lume, am simțit că au fost reactivi vis-à-vis de ce discutam. Mă bucur că acest festival reușește să creeze această legătură, nu e ușor. Cred că e mai complicat să faci asta cu cărți decât cu filme. Toată stima pentru FILIT.” – Cristian Mungiu

„Este absolut incredibil, cu adevărat minunat, o inițiativă frumoasă. E minunat că se se promovează scriitori, că lectura este sărbătorită. Iași este un oraș frumos și mi-a plăcut să văd o celebrare a culturii” – Nick Bradley

„Este extraordinar pentru că, mai presus de toate, implică tinere generații în lectură și literatură. După părerea mea, literatura de azi ne poate ajuta în continuare la multe lucruri importante în viață. Aflăm despre trecut și ne ajută să înfruntăm viitorul nostru. Mulțumesc Iașului și FILIT!” – Carlo Vecce

„Felicit Iașul că are acest mare festival, FILIT, cel mai mare din țară. Iașul are cea mai bună ogranizare, cu scriitori din țară și mulți din străinătate, e o inimă a culturii. Felicit organizatorii și orașul pentru deschiderea către cultura înaltă.” – Corin Braga

„FILIT provoacă un fel de banchet al scriitorilor, un ospăț cu literatură, ne împărtășim cu literatură, aflăm unii de alții. Sunt autori pe care acum vreau să-i citesc, de care am aflat aici la FILIT.” – Ruxandra Cesereanu

„Îmi plac atmosfera și modul în care oamenii ascultă scriitorii invitați. Literatura devine un spațiu important pentru toată lumea și asta e contribuția minunată a festivalului”

Theodora Dimova

Pe Răsfoiala veți citi în perioada următoare mai multe interviuri cu invitații festivalului. Am vorbit despre cum vede fiecare dintre ei literatura, despre relevanța ei în zgomotul audiovizual de ani, despre arta de a scrie, provocările cărților în galaxia tehnologiei și multe alte subiecte.

Festivalul Internațional de literatură și traducere Iași FILIT este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași. Ediția 2025 a fost sprijinită de Primăria Municipiului Iași și de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Mai multe detalii despre festival, găsiți pe site-ul filit-iasi.ro.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

EXCLUSIV Tracy Chevalier: „Femeile trebuie să lupte mai mult ca să obțină ce-și doresc” (partea I)

CĂRȚI PREMIATE Cele mai mici prețuri pentru volumele autorilor câștigători Nobel, Booker, Pulitzer, Goncourt, Women’s Prize și premii literare românești

EXCLUSIV Éric-Emmanuel Schmitt: „Mereu am crezut că Eugen Ionescu trebuia să ia Nobelul pentru Literatură, nu Beckett.”

noriel.ro


2 gânduri despre “Cum a fost la FILIT 2025. Crâmpeie din experiența care aduce laolaltă mii de cititori, în Capitala Literaturii.

Lasă un comentariu