Recenzie Pisica și Orașul, Nick Bradley

Pisica și orașul, cartea lui Nick Bradley, începe cu un poem japonez. Cărțile care debutează cu motto-uri din alți autori, fragmente de proză sau poezie, îmi dau încredere în ce va urma. Mi se pare o formă de smerenie de breaslă și o declarație de dragoste pentru literatură.

Cu cât o carte conține mai multe referințe la și din alți autori, fragmente din alte romane, scurte povestiri și poeme, desene și explicații despre piese muzicale și istoria lor, cu atât mai mult mă “are”. Pentru că e clar că acolo, între coperți, nu este doar o poveste, ci un întreg univers (literar).

Pisica și Orașul – un roman complex și vibrant ca un megalopolis

Înainte să intrăm în carte, e bine să știi că Nick Bradley și-a dat doctoratul în pisici 🙀😺😻, mai precis cu o lucrare despre imaginea pisicii în cultura japoneză. Deci tipul știe ce scrie, pentru că s-a documentat acasă, la sursă, îndelung și bine. Iar asta se vede în construcția firelor narative și a personajelor.

Mi-a plăcut foarte mult în Pisica și orașul bogăția de povești distincte care se întretaie, în vânzoleala amorală a imensului Tokyo, cu traseul impredictibil al pisicii – personaj care îi vizitează pe fiecare dintre protagoniști, dar nu rămâne nicăieri. La fel de agitată și nestatornică ca orășenii, mereu în mișcare, mereu în schimbare. Pisica de oraș, oportunistă, infidelă, ingrată. Pisica – oraș.

Reclamă 3D pe un bloc din Tokyo

Nu știu unde trăiești tu, cel care citește asta, dar eu, în București, am realizat ce puternic, poate fi “spiritul” unui oraș. Bucureștiul este (ca și Tokyo) un oraș locuit și trăit din interes, în care oamenii vin să caute ceva, nu să găsească (nu e același lucru, deși așa pare). E destinat să fie o stație din călătorie, nu destinație și tratat ca atare: folosit, neglijat, părăsit. Și nu-i așa că pare că și el ne tratează cu aceeași monedă? Doar că “el” nu există, noi suntem București.

Relații toxice, eșuate din start, ca aceasta, se petrec dintotdeauna în toate capitalele, în marile centre economice, care atrag milioane de oameni, mulți needucați, nedornici să învețe sau să evolueze, ci doar să acceadă la următoarea clasă socială.

“Iertați-mă că nu sunt japonez” sau mai bine lăsați.

Acum mulți ani un român a scris o carte cu titlu de mai sus. Era o declarație de dragoste pentru cultura japoneză care m-a impresionat, dar m-a și sâcâit cu idealizarea. Ce mi-a plăcut la Pisica și orașul este că Nick Bradley răstoarnă perspectiva distorsionată de obiectivism și naivă pe care vesticii o au despre cultura niponă:

Oh, dar japonezii sunt grozavi! Niște oamenii respectuoși, disciplinați, punctuali, cinstiți, harnici, cu o etică a muncii admirabilă, cu o cultură de invidiat etc.

Apoi vine Nick Bradley și ne spune o poveste despre Tokyo care debutează cu versurile unui japonez:

Un lucru bun – să fii îndrăgostit de acest oraș.

Să-i iubești clădirile – un lucru bun.

Și toate acele femei binevoitoare.

Și toate acele vieți nobile […]

Dar ia privește – cerșetorul acela zgribulit de pe străduța lăturalnică

Sprijinit de un zid – oare ce vis visează?

Bradley și-a fixat experiența vieții în Japonia, unde a studiat și a lucrat ca jurnalist, fotograf și traducător – în acest colaj realist și înduioșător despre capitala niponă, Pisica și orașul. Tokyo nu e doar megalopolisul cu zgârie – nori, reclame năucitoare și culori amețitoare, ci și casa celor care nu mai au casă, familii sau speranță. Nu doar orașul lui Hachiko, câinele credincios, ci și cel al lui Neko, pisica alunecoasă.

E și una și cealaltă.

Cu respect pentru echilibrul aparent mizerabil – admirabil, al dvs Nick

Mă miră că, deși a prins câteva nominalizări, “Pisica și orașul” nu a primit niciun premiu. Mai ales că lui Nick i-a reușit acest echilibru (foarte necesar) al vocilor diverse, echilibru care face romanul autentic, dureros și frumos laolaltă.

Personajele (și pisica) care își spun povestea proprie și pe cea a orașului sunt alese pe sprânceană. Un artist tatuator, o fată misterioasă care vrea să poarte orașul pe pielea ei, un cerșetor cu o istorie tristă, un cuplu modern, ea japoneză bogată, el fotograf britanic la început de drum (autorul?), o traducătoare singuratică, un taximetrist umilit de clienți zi de zi, un gamer agorafob, un naționalist obsedat de propria cultură și tot așa.

Din gură în gură aflăm cum și unde se trăiește în Tokyo, dincolo de imaginile seducătoare din documentare. Vizităm un hotel cu capsule și un love-hotel, baruri și restaurante, biroul de traduceri și taxiul în care se succed unul după altul călători sordizi și timizi. Aflăm cum se strigă japonezii, cum se numesc părțile caselor lor, ce mânâncă și cum prepară ce mănâncă, cum își tratează familia sau prietenii. Aflăm că sunt imperfecți, ca orice alți oameni, dar că au frumusețea și noblețea lor, ca toți ceilalți.

Poate singurul reproș care i se poate aduce cărții lui Nick Bradley este că nu conduce până la (un oarecare) deznodământ viețile câtorva personaje. Dar pe mine nu m-a deranjat, pentru că nu asta așteptam. Mi-a fost limopede din titlu că povestea e a orașului, nu a oamenilor și – mai e nevoie să zic? – că personajul central nu poate fi decât pisica.

Când am ajuns la partea din carte în care textul simplu devine bandă desenată, mi-au dat lacrimile. Și cu bucurie am citit ultimele pagini ale cărții, recunoscătoare pentru acest gen de autor care explorează neîncetat alt căi de a comunica cu cititorul și care, prin povești simple, aproape copilărești ca structură, îți dau un avânt de speranță că totul va fi bine.

Scriam acum doi ani despre Pachinko că e cartea – călătorie culturală. La fel, “Pisica și orașul” lui Bradley reușește mica magie a cărților foarte bune: te dislocă din prezent și te poartă atât de profund în lumea ei imaginară, cu limbaj, descrieri, detalii și dialoguri atent construite, încât atunci când o termini, ai un sentiment real, neplăcut, că ai pierdut ceva. (Apropos de dialoguri, domnul scriitor e sensei la ele!)

Arigato, răsfoitori!

2 gânduri despre „Recenzie Pisica și Orașul, Nick Bradley

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: