O prezenţă entuziastă şi entuziasmantă la FILIT Iaşi 2025, scriitoarea Nikola Scott a povestit pentru Răsfoiala despre tensiunea subtilă pe care o împărtăşesc oamenii, locurile şi cărţile, despre energia bună pe care a simțit-o la FILIT, despre haosul şi magia de a fi scriitor.

Activă vreme de un deceniu în domeniul editorial la Londra şi New York, Scott a hotărât la un moment să se dedice scrisului. A publicat patru romane, dintre care două au apărut şi la noi, cucerind publicul. În această primă parte a discuţiei noastre am aflat –printre altele – ce înseamnă să fii simultan editor şi scriitor şi care e secretul prin care vom putea să protejăm literatura de asaltul inteligenţei artificiale.

“În această tensiune se naşte povestea”

Dacă nu mă înşel, sunteţi pentru prima dată în România.

Da, aşa este.

Sunt curios, care e prima impresie? Vă rog să ne împărtăşiţi impresia scriitoarei Nikola Scott, nu doar pe cea a unui turist amabil, diplomat.

Cred că acesta e un loc special, datorită FILIT. Am avut parte de o experienţă întru totul pozitivă. În primul rând, mulți cititori, mulți cititori tineri, ceea ce este minunat. Și toată lumea de la FILIT a fost incredibil de drăguță, foarte entuziastă, pasionată, bine informată, a pus întrebări uimitoare. Așadar, FILIT a fost minunat. Și nu sunt diplomatică. A fost într-adevăr o experiență minunată.

Am apucat să mă plimb puțin prin oraş. Ei bine, ceea ce mi se pare interesant este că există zone de o frumusețe deosebită. Am văzut toate aceste clădiri, o biserică ortodoxă și un teatru. Și toate aceste grădini şi pieţe minunate, foarte estetice, foarte frumoase, grandioase. Iar printre ele am văzut şi clădiri normale, puțin mai urâte. Comuniste, da. Și cred că este foarte interesant, pentru că într-un mod ciudat, asta reflectă o ușoară tensiune. E frumusețe, dar e şi un amestec de întuneric și lumină. Și cred că asta-i minunat.

Tot orașul are un fel de vibrație și de energie. Sunt mulți studenți. Și întotdeauna mi-au plăcut orașele studențești, la fel ca în Germania. Poţi să simţi toată energia asta tânără. Toată lumea se adună împreună. Toată lumea se mişcă împreună.

Amestecul de întuneric şi lumină e şi în noi, în oameni. În orice caz, aţi făcut o bună observaţie de scriitor.

Ei bine, da, pentru că asta se regăsește și în scrierile noastre, nu-i așa? În scrierile cuiva există întotdeauna o tensiune între întuneric și lumină, lăcomie și nevoia de a înfrumuseţa lucrurile, între secrete și adevăr. Și în această tensiune se desfășoară povestea. Acolo se naşte povestea.

“Sunt în junglă şi trebuie să supravieţuiesc acolo”

La începutul carierei, aţi lucrat în domeniul editorial. Acum aveţi o carieră de scriitoare. Când aţi început să lucraţi în industrie, v-aţi găsit inspirația și editând lucrările altora?

Am scris mereu, încă de foarte tânără. Înainte de toate am fost cititoare, fireşte, dar scriam mereu, din când în când, și aveam mereu idei grozave pentru cărți. Dar mi-a plăcut să fiu editor. Timp de un deceniu, m-am ocupat de ficțiune pentru femei, literatură polițistă și puțină non-ficțiune. Era pur și simplu jobul meu de vis. Și tot timpul mă gândeam că cineva ar trebui să scrie o anumită carte sau să preia o anumită idee grozavă. Uneori le sugeram autorilor mei și mergeam în această direcție. Și, în mod ciudat, când m-am mutat de la Londra la Frankfurt, am decis, din senin, să renunț la meseria de editor.

Voiam să renunț la munca cu normă întreagă. Aveam doi băieți mici și nu reușeam să pun toate piesele cap la cap. Mi-am spus: „Bine, o să devin scriitoare”. Și a fost o decizie foarte rațională. Și sunt sigură că, în perioada în care am fost editor, asta mi-a modelat modul în care lucrez, dar mi-a modelat și ideile, pentru că, așa cum am spus, aveam o listă de idei pe care le consideram interesante dacă cineva le-ar fi scris, și am ajuns să fiu eu aceea. Dar nu a fost neapărat cea mai ușoară tranziție.

Și de multe ori, acum, mă gândesc: „Oh, aș putea fi din nou editor. Ar fi minunat, pentru că e mult mai ușor decât să fii autor”. Deci da, să fiu editor m-a influențat, dar scrisul este cu totul altceva. Și am dobândit unele dintre instrumentele necesare pentru a face asta.

"Dar cred că acum sunt în lumea scrisului. Sunt în junglă și trebuie să supraviețuiesc acolo."

Aşadar, în timp ce eraţi editoare, aţi sesizat că ceva lipsea din literatură…

Da, într-un fel, da. Deci, când ești editor, ai întotdeauna un fel de rezumat în minte când te întâlneşti cu agent sau participi la o conferință. Spui: ei bine, eu caut… și apoi spui tipul de poveste pe care îl cauți. Așa că eu spuneam mereu:

caut povești de familie spuse din inimă, un mister, o dimensiune istorică de vreun fel și multă atmosferă, mult simț al locului şi al vremurilor.

Și sunt mulți scriitori minunați care fac exact asta, dar eu am simţit că mai era loc pentru încă unul.

Așa că, hotărându-mă să fiu scriitoare, am ajuns în această situație, totul s-a oprit. Eram într-o țară nouă (n.r. Germania),  – care era veche pentru mine, dar cumva şi nouă, pentru că lipsisem zece sau cincisprezece ani. Aveam doi copii mici. Soțul meu era plecat la muncă și m-am gândit: „Bine, o să aleg o altă cale acum”. Și am luat acele cărți din perioada în care eram editor, poveștile de familie cu multă emoție, mister și dimensiune istorică. M-am gândit: „Asta o să scriu”. Și am făcut-o. Și a fost bine.

Aţi spus că aţi iubit munca de editor. Așa că, acum, vă editaţi propriile lucrări? Aveţi un conflict interior între Nikola scriitoarea și Nikola editoarea?

Nu e conflict, e război de-a dreptul. Pentru că un editor e foarte organizat, e analitic, e ordonat, patrulează deasupra și vede toate piesele așezate. Și e ca un puzzle. Și tu zici: „Bine, acum, autorule, scriitorule, fă asta și mută asta aici”. E un spațiu sigur. Și e un spațiu calm.

Dar când ești autor, ești în interiorul puzzle-ului. Totul e haos. Totul e dezordine. Nu există ordine, cel puțin în prima jumătate a procesului de scriere a unei cărți. Și așa trebuie să fie. Așa că impulsul meu este să încerc să stau deasupra, să fac ordine. Când, de fapt, trebuie să fiu jos printre pagini și să accept că totul va fi… creativ.

E o cădere liberă. E haos. E magie.

E război. Și ăsta a fost cel mai important lucru pe care a trebuit să-l învăț. Și încă trebuie să învăț asta cu fiecare carte, că partea din mine care tânjește după ordine și stabilitate și calm și finalizare și încheiere, trebuie să o pun deoparte până la sfârșit. Și trebuie să fiu în această dezordine creativă, care este minunată. Și acolo se află bucuria, magia și posibilitățile infinite ale tuturor lucrurilor. Poți face orice să se întâmple.

Sună ca o viață dublă.

Este o viață dublă. Exact. Aș spune că ai două roluri. Pe site-ul meu vorbesc uneori despre rolul de editor. Și asta mă ajută, pentru că îmi pun pălăria de editor, apoi îmi pun pălăria de scriitor și îmi spun: acum, singura mea sarcină este să scriu 2.000 de cuvinte care sunt urâte, dezordonate, haotice și care au nevoie de editare. Apoi, a doua zi mă trezesc și scriu alte 2.000 de cuvinte. Și abia după ce am un singur draft foarte, foarte dezordonat și urât, pot să-mi scot pălăria de scriitor și să o pun pe cea de editor.

Și atunci îmi zic: „Bine, hai să vedem”. Și încep să comand. Apoi renunț la asta, îmi pun din nou pălăria de scriitor și încep să rescriu. Așadar, este o luptă constantă între “pălăriile” mele.

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

“A fi om este o calitate nepreţuită pentru a fi scriitor”

Aţi spus despre dumneavoastră că nu vă descurcaţi cu numerele, că nu înţelegeţi ştiinţa. Dar înţelegeţi poveştile.

Da, o, da.

Iar această nevoie a noastră, a tuturor, de a spune povești este ca o funcție vitală a umanității. Dar vom mai rămâne noi, oamenii, buni povestitori în aceste vremuri ale inteligenței artificiale?

Sper că da. Chiar sper. Nu știu cum se va dezvolta IA, dar cred că atunci când citim ceva, să zicem o povestire scurtă, citim ceva generat de IA și ceva scris de un om, cred că încă suntem capabili să facem diferența. Da, pentru că, oricât de mult ți-ai pune pălăria de editor, nu poți scăpa niciodată complet de acea imperfecțiune, de acea ușoară dezordine, de acel haos ordonat în structura poveştii. Dar întotdeauna există ceva „în neregulă” cu o poveste scrisă de un om, iar IA nu poate face asta.

IA vrea să mulțumească, vrea să fie perfectă și cred că o parte din ceea ce face un autor uman este faptul că nu este niciodată complet și nu este niciodată perfect. Cu toate acestea, mi-e puțin teamă că AI ar putea învăța această calitate. Sper că nu, pentru că, deși există suficient spațiu pentru ca toți autorii să lucreze, nu există suficient spațiu pentru ca toți să lucrăm și IA să “lucreze” la fel. În cele din urmă, vom rămâne fără spațiu pe rafturile de cărți.

Dar cred că a fi om este o calitate neprețuită pentru a fi scriitor și marea mea speranță, și de fapt convingerea mea, este că IA nu va fi niciodată capabilă să o surprindă pe deplin.

VA URMA

Dă-i înainte cu Răsfoiala

EXCLUSIV Tracy Chevalier: „Femeile trebuie să lupte mai mult ca să obțină ce-și doresc” (partea I)

RĂSFOIALA 10 cărți scrise de femei, despre femei inubliabile

FILIT 2025 cuprinde întreg Iașiul, de la mall la penitenciar, cu noi proiecte dedicate tinerilor și inițiative incluzive