De 8 martie vă propun o listă de cărți semnate de scriitoare care au reușit prin proza lor pătrunzătoare, profundă, onestă și inteligentă să dea voce, formă și frâu liber feminității, așa cum o trăiesc ele însele, cum și-ar dori să fie sau cum au receptat-o de la femeile reale sau închipuite despre care au scris. M-am limitat la autoare străine pentru că de scriitoarele noastre ne vom ocupa întreaga lună martie, în detaliu, în seria de interviuri SCRIITOR & CITITOR.
Iată deci lista lui marte de cărți care vorbesc despre femei uimitoare. (Titlurile cărților trimit la recenzii.)
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei, Annie Ernaux
Deschid lista cu cartea laureatei Nobel literar de anul trecut, Annie Ernaux, pentru că Annie scrie din corpul și mintea ei de femeie ca nicio alta. Proza sa memorialistică nu uită și nu iartă nimic, dar nici nu acuză ori scuză. Când am scris recenzia la Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei mi-a venit în minte expresia musca pe perete, folosită pentru a descrie o tehnică de documentar în care realizatorii fac un efort susținut de a prezenta faptele cât mai obiectiv cu putință, ca și cum nu au discernământ. Așa scrie Ernaux despre ea, trupul ei, relațiile cu bărbații și cu alte femei. Ca și cum ar copia viața fără s-o înmoaie înainte în indulgență, prejudecăți, dragoste sau ură.
Lăptarul, Anna Burns
Cartea anului pentru mine în 2020, câștigătoare Booker Prize, Lăptarul spune povestea unei cititoare împărțite între lumi, cea lăuntrică și cea de afară, cea a familiei sale și cea a familiei sale văzută din perspectiva altora, cea a iubirii împărtășite și cea a iubirii invocate de străini care-i vor binele, cea a două comunități religioase și ideologice ale Irlandei de Nord, pentru care fanatismul a devenit viață. Mă confund cu fata asta fără nume care citește mergând și invers, care refuză absurdul social. Știi nu? Senzația că tu ești personajul.
Olive Kitteridge, Elizabeth Strout
Olive e unul dintre personajele mele preferate. Atuurile ei sunt onestitatea, naturalețea și acuratețea cu care verbalizează ce crede și ce simte. Există ceva deopotrivă copilăresc și bătrânicios în obiceiul ei de-a trânti opinii pe care nu i le-a cerut nimeni și care se dovedesc nu doar inutile, ci uneori chiar toxice pentru relațiile cu cei de lângă ea. Mi-a plăcut imperfecțiunea lui Olive cea perfecționistă. Îmi dă curaj să fiu cine sunt, să greșesc și apoi să râd de mine.
Pachinko / Povestea lui Casey Han, Min Jin Lee
Pentru fetele care vor o poveste de dragoste ca-n filme și chiar mai bună, Min Jin Lee e ceea ce căutați. Pachinko este o saga de familie care începe cu Sunja, o adolescentă sedusă de un mafiot în devenire și salvată de stigma dezonoarei de un preot muribund. Fata crește, se mărită, se deșteaptă, iar pachinko (păcănelele coreene) devine povestea fiilor ei (și a majorității imigranților coreeni care trăiesc în Japonia).
Dacă ați citit-o deja, recomand cu aceeași încredere noua carte a lui Min Jin Lee, Povestea lui Casey Han, o narațiune la fel de bogată, în care își spun poveștile femei foarte diferite. Autoarea folosește o tehnică pe care n-am mai întâlnit-o în forma asta. În cadrul aceluiași capitol, fiecare personaj își narează gândurile, ca și cum ar exista un microfon imaginar care circulă între protagoniști. Astfel, știi mereu cum vede situația respectivă fiecare dintre cei implicați. Cititorul omniscient. Foarte fain!
Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina
Abia acum că văd acest titlu a suta oară, îmi dau seama că e posibil ca Guzel Iahina să-l fi ales și într-o conotație de imperativ
Zuleiha, deschide ochii!
Cartea asta este așa de bună că ai senzația că a fost scrisă de chiar personajul ei, din însuși miezul vieții de femeie, așa cum a fost trăită de multe dintre bunicile și mamele noastre, așa cum continuă să fie trăită în comunități și țări în care emanciparea e imposibilă din cauza sărăciei, religiei interpretate după plac, educației rupte de prezent și a unui set de mentalități care cere femeilor să fie totul și toate simultan – fiice, mame, neveste, agricultoare, bucătărese, porcărese, menajere, spălătorese, grădinari, vraci, frizeri, îngrijitoare etc. O admiri pe Zuleiha pentru forța și reziliența ei, dar nu poți să nu te întrebi de ce mama naibii trebuie să le ducă singură?
Bastarda Istanbulului, Elif Shafak
Unde sunt bărbații din această poveste? Nu sunt. În Bastarda Istanbulului bărbații sunt mai degrabă umbre fugitive care se opresc uneori la femei, iar apoi se strecoară rapid afară, pleacă să facă ce fac bărbații (………………….. introduceți ce credeți că fac bărbații), de obicei lucruri care nu necesită prezența femeilor (unii ar zice – ce lucruri necesită femei, în afară de naștere?). Romanul începe cu această întunecată absență masculină. Cu un viol niciodată făcut public, cu o fată care devine femeie prea repede și fără voia ei. Cu o familie maternală – compusă din mamă și câteva extensii feminine ale ei, un copil și niciun bărbat.
Țara celorlalți, Leila Slimani
Partea mea favorită din romanul Leïlei Slimani a fost cea despre dezvrăjire. Imaginea femeii deziluzionate care înțelege că (poate) a făcut o greșeală, că s-a grăbit să se mărite și să plece pe un alt continent, unul neprietenos, în țara altcuiva, dar care refuză să-și asume adevărul. Sau poate înțelegând că vin vremuri grele, se ascunde provizoriu în refugiul ficțiunii din scrisorile trimise familiei. Sunt înduioșătoare crâmpeiele de intimitate în care o vedem pe biata fată scriind acasă. Deși cere mai mult timp și efort decât să scrie ajutor!, Mathilde se delasă fanteziilor despre soțului ideal, căminul perfect și țara primitoare. E mai confortabil decât să se recunoască așa cum e – o tânără soție nefericită.
Trei femei, Lisa Taddeo
Lisa a stat de vorbă timp de opt ani cu cele trei femei care au acceptat să fie personajele cărții sale despre sex din perspectiva sexului feminin. Le-a ales pentru că a considerat că poveștile lor de viață sunt relevante și pot “vorbi” pe înțeles cititoarelor. Eu cred însă că le-a ales și pentru a ne determina să ne întrebăm de ce au făcut anumite alegeri în și pentru viețile lor.
Citește și Curajoase, oneste, talentate, 10 femei care-ți deschid mintea și lumea
Swing Time, Zadie Smith
Deși feminismul cărții lui Zadie nu bate la ochi, mi-a plăcut mult personajul mamei care e prototipul activistei și deci poate fi un model pentru femei care vor să schimbe lumea, dar și diversitatea eroinelor din poveste – nehotărâta, dansatoarea, diva egoistă, femeia factotum ș.a.m.d.
Swing Time te duce în acele lumi marginale pe care, chiar de le vezi cu ochii tăi, e posibil să nu le vezi cu adevărat, să nu le poți înțelege decât la suprafață, frugal. În locuri “cucerite” și dominate de europeni, cum e Africa, unde dezastrele economice și sociale produse în sute de ani de exploatare nu pot fi remediate nici măcar cu generoasele milioane de dolari ale filantropilor care debarcă frecvent în locul nașterii rasei umane pentru a salva reputația rasei albe.
Zilele abandonului, Elena Ferrante
Una dintre cele mai bune cărți citite în 2021, Zilele abandonului pune sub lupă, în cele mai fine detalii, cu introspecții jenant de oneste și dureroase, dezmembrarea care survine în viața unei femei, atunci când soțul ei dispare sub pretextul unui “vid” pustiitor.
Deși nu oferă (prea multe) soluții, Zilele abandonului oferă ceva mult mai important în cazul unei despărțiri. Acel știu exact ce simți, care te face să te simți normală, înțeleasă, alinată la genul tău.
Femei care cumpără flori, Vanessa Montfort
Femei care cumpără flori este una dintre puținele scrisori veritabile de dragoste trimise vreodată sexului feminin de către o femeie. O poveste realistă despre dragostea de sine, independență și răbdarea de a te re/găsi. Un caleidoscop de perspective feminine care ne arată așa cum suntem – încă neeliberate de prejudecăți despre cine și cum trebuie să fie o femeie. Încă trimise, de generațiile din urmă, să facem copil (fie că vrem, fie că nu, să stăm 24/7 cu copilul, să avem grijă de bărbat, să vedem de casă, să etc.
Pentru o perspectivă realistă asupra vieții de femeie de astăzi – alta decât cea personală, prejudiciată de erorile perceptive ale clasei sociale din care pro/veniți, vă recomandăm Feminism România și Centrul Filia.
Răsfoiala 