“Trei femei” de Lisa Taddeo și o discuție despre “acel bărbat”

“Trei femei” a Lisei Taddeo mi-a amintit de proza Svetlanei Aleksievici. Amândouă scriu la fel de tulburător despre viețile altor oameni. Scriu de parcă ele însele au trăit acele experiențe. Autoarea este suprimată din povestire, doar redă, ca un mecanism neutru și îndepărtat, trăirile celor pe care îi observă.

Totul este, firește, o frumoasă înșelătorie. În non-ficțiunea celor două autoare este la fel de multă ficțiune ca în orice altă poveste. Pentru nu ne putem abține să povestim viața, fără a o inventa măcar puțin.

Taddeo a ales o temă “ușoară” pentru “Trei femei”, dorința sexuală. Cel puțin așa spune în introducere, când își prezintă metodele de documentare și personajele. Spune că “Trei femei” este o carte despre dorințele femeilor. Nu știm ce și-a propus, dar cartea e mai mult decât colecția lubrică care pare a fi la o citire rapidă. Evident că nu poți separa o carte de cititorul ei, experiența de viață și de lectură îi vor influența percepția. Dar chiar și dacă dai la o parte acest subiectivism obligatoriu (al meu), ceva bate la ochi.

Lisa a stat de vorbă timp de opt ani cu cele trei femei care au acceptat să fie personajele cărții sale despre sexul feminin. Le-a ales pentru că a considerat că poveștile lor de viață sunt relevante și pot “vorbi” pe înțeles femeilor cititoare. Eu cred însă că le-a ales și pentru a ne determina să ne întrebăm de ce au făcut anumite alegeri în și pentru viețile lor.

Pentru că nu pot să intru în poveștile personajelor, fără să dau spoilere, o să intru un pic în text. Lisa Taddeo scrie despre sex cu o nonșalanță de invidiat. Scriu de indiviat pentru că mi-a fost mereu lehamite de pudibonderia (falsitatea) cu care vorbim (mai exact tăcem) despre sex în România. Pare c-am fi fost (aproape) toate concepute în laborator și, vai, ni se strepezesc limbile, dacă cumva pronunțăm sex și alte cuvinte “murdare”.

Revenind la Lisa, sunt sigură că a fost “ajutată” și de cele trei femei – personaje, că nu le-o fi ales fiindcă sunt frumoase :), ci tocmai pentru ușurința lor de a se exprima. Dincolo de asta, este admirabil talentul cu care reușește să “toarne” cele trei voci distincte într-una singură care vorbește pentru noi toate despre sex prematur, inhibiție, abuz, excitație, preludii fantastice și lipsa lor, sexul marital și fețele lui (de la niciun pic la swingeri) etc.

Deși lumile celor trei sunt foarte diferite – avem o elevă îndrăgostită, o casnică în prag de divorț și o patroană de restaurant măritată & aparent fericită – în viața fiecăreia a existat acel bărbat pe care probabil fiecare dintre noi l-a cunoscut și de care sper că s-a despărțit repede. Nu e unul și același bărbat (cum nici noi nu suntem una singură), dar ceea ce face în raport cu femeia (“lui”), transmite mereu același mesaj clar: el e mai important, el e primul, el vorbește, el decide, el conduce.

EL, nu tu. EL, nu noi.

De aceea, cred că dincolo de încărcătura lubrică și emoțională, “Trei femei” poate produce măcar câteva gânduri, dacă nu chiar o discuție despre bărbați. Despre acei bărbați care continuă, ocazional prin atitudini și purtări mai puțin agresive sau vizibile (“noi nu suntem așa de răi”), să transmită fiilor lor un model detestabil al masculinului – grobian, machist, abuziv. Fac asta ca și cum nu trebuie să dea socoteală nimănui pentru nimic. Ca și cum ar scăpa mereu nepedepsiți. Pentru că scapă.

Scapă și pentru că, poate, noi, femeile, românce, italience (ca Lisa, prin mamă) sau americance (ca Lisa, prin țară) încă nu vorbim îndeajuns una cu cealaltă, devreme și deschis, despre sex și dorință. Poate dacă am face asta mai des și cu mai mult curaj, așa cum au făcut-o Maggie, Sloane și Lina prin cartea Lisei, acel bărbat despre care scriam că sper că v-ați despărțit repede, ar fi din ce în ce mai greu de întâlnit.