Femei care cumpără flori, de Vanessa Montfort sau “Cum să iubești o femeie. Pe tine.”

Aceasta nu este o recenzie a cărții “Femei care cumpără flori”, ci o reverență în fața autoarei, Vanessa Montfort. Pentru că romanul Vanessei e mai mult decât o poveste fictivă despre cinci femei care se întâlnesc într-o florărie și își reinventează viețile. Este una dintre cele mai lucide și blânde scrisori de dragoste pe care o scriitoare le-a trimis-o femeilor de pretutindeni.

De fapt, probabil că “Femei care cumpără flori” este chiar una dintre puținele scrisori veritabile de dragoste trimise vreodată sexului feminin de către o femeie. Un mesaj sensibil, fără așteptări, cuprinzător. Și un mesaj necesar pentru o umanitate care-și spune cu prea mare îngăduință că feminismul “a învins”, în timp ce există încă nenumărate locuri în lume în care fetițele sunt “date” la măritat la vârste revoltătoare și nu au acces la educație, iar femeile din societățile occidentale s-au resemnat cu tradiția că, dacă apar pe un ecran sau într-o revistă, e de bonton să o facă în chiloți și bustieră. Că e ok să fie un corp, înainte să fie cine sunt. Nu intru în subiectul trafic de carne vie, fiindcă nu e momentul. Doar amintesc că prostituția nu e practicată de “curve”, ci de femei care au fost adesea răpite, bătute, manipulate și în final înfrânte, adesea de bărbați, dar uneori de alte femei, care le-au repetat că nu sunt “bune” pentru altceva.

Discursuri și volume feministe de dragul feminismului, eliberării sexuale, al homosexualității, pe scurt un feminism de conveniență și / sau contramandat de fapte inexplicabile s-au scris multe. Doar un exemplu, recent a ieșit la iveală că faimoasa Simone de Beauvoir a semnat în anii ‘60 o petiție în care solicita clemență pentru infractori sexuali șj pedofili. Poftim feminism…

E grozav deci că avem Femei care cumpără flori această carte dulce, lucidă și echilibrată care vrea ca femeile să fie bine, doar de dragul femeilor și nu cu știu eu ce alte agende secundare.

elefant.ro

Cum să iubești o femeie. Pe tine.

Te-a învățat cineva? Ce înseamnă a fi femeie și cum se iubește (pe sine) o ființă feminină? Sau, hai, cum se iubește o ființă dincolo de gen. Eu mi-am trăit o treime din viață într-o androginitate parțial asumată, parțial impusă, parțial tolerată social. În copilărie am învățat să fiu următoarele:

  • fiică
  • nepoată
  • verișoară
  • elevă și colegă
  • sportivă
  • viitoare mamă, adică bucătăreasâ, călcătoreasă, cusătoreasă, menajeră, spălătoreasă

A, să nu uit, între toate aceste lecții de rol social în care instrucțiunile feminității n-au fost vreodată incluse, am primit repetat și amenințător singurul imperativ legat de sexul meu și scopul lui: la ușa mea să nu vii cu burta la gură. “Instrucțiunile” complete erau: nu fă sex până la căsătorie și evită relațiile cu băieții care doresc doar sex.

N-are sens să povestesc ce s-a petrecut între 1993, când primeam acest manifest anti-feminitate-maternitate, dar vă spun că femeie am ajuns după vreo 15 ani de observații sociale, explorări și auto-sabotări (niște voci lăuntrice îngrijorate îmi cereau ferm să rămân androgină, fiindcă e mai sigur așa). Descoperind încet, încet că flirtul nu ucide, că rochiile sunt drăguțe, că pot flutura uneori din gene ca să obțin ce vreau și asta nu mă face imorală, că cochetăria e o formă de respect față tine etc. În 2002, 2003 mi-am făcut primul cadou singură, după ce nefericitul cu care pierdeam vremea atunci a apărut de ziua mea cu degetul în, invocând scuze puerile. M-am enervat și m-am dus direct în magazinul Unirea și, din banii mei puțini, mi-am luat un ineluș simpatic cu acvamarin, acum simbolul zilei în care nu am mai așteptat ca un bărbat sau o altă persoană să-mi recunoască, valideze și sărbătorească feminitatea.

Și uite așa, am ajuns într-un sfârșit la cartea Vanessei Montfort al cărui scop exact ăsta este. Să le îndemne pe cititoare să se identifice cu cele cinci femei (foarte diferite), personajele acestui roman – manual de instrucțiuni “Cum să iubești o femeie. Pe tine.” Pentru că fiecare dintre ele este una dintre noi și fiecare, în goana de a fi cine crede sau i s-a spus că trebuie să fie, uită să fie în primul rând femeia.

  • corporatista muncoholică care se validează exclusiv prin munca ei
  • mama și soția de meserie care se validează exclusiv ca factotum perfect pentru familie
  • pictorița neîmplinită, fetița perpetuă care se validează prin acordul părinților
  • femeia promiscuă care se validează prin idile
  • femeia dependentă de soț care se validează prin dragostea lui

Și în final, mentora acestor frumoase doamne rătăcite în rolurile lor sociale atât de adânc întrețesute cu sinele lor, încât nu mai știu ce înseamnă cu adevărat feminitatea. Olivia, florăreasa care le adună în jurul ei și, ca un maestru, le ajută să se cunoască, să se privească prin ochii celorlalte, să se remodeleze în ceva cu care pot trăi. Bine. Fericite. Împlinite.

În afară de Smaranda Brăescu, tu câte femei – căpitan cunoști?

Eu în pandemie am văzut una, Simona, pe care o promova Comisia Europeană pentru că participa la operațiunile de întrajutorare. Cu Tarom am mai mers o singură dată cu un căpitan femeie.

Așa ajung la miza cărții Vanessei. Dintre căutările celor cinci protagoniste, cel mai mult mi-a plăcut povestea Marinei – cea care este și naratoarea. Fostă femeie – copilot, acum rămasă singură, Marina plutește în derivă spre un viitor fără soțul ei (navigator și căpitan de ambarcațiune), deci spre un viitor fără direcție.

Mi-a plăcut foarte mult alegerea pe care a făcut-o Vanessa Monfort pentru reinventarea Marinei. Din copilotul soțului, pentru a-și regăsi calea și puterea de a merge mai departe, ea trebuie să devină căpitanul pierdut. Găsesc minunată simbolistica pentru că ne reamintește încă o dată că feminismul e departe de a fi învins și că mai avem mult de luptat cu noi înșine ca să-l vedem infiltrat cu noi o dată în lumea încă intangibila a amiralilor, căpitanilor și comandanților bărbați cate continuă să creadă că jobul nostru ideal e maternitatea.

Un alt lucru pe care l-am apreciat a fost echilibrul sănătos al opiniilor exprimate de Olivia – mama adoptivă a celor cinci. Mereu am detestat feminismul agresiv, discursul disprețuitor față de bărbați – pentru că feminismul – zic eu – nu trebuie să fie vreodată despre bărbați. Veți vedea în fragmentele inserate mai jos care e tonul. Cel potrivit, după criteriile mele.

Cartea Vanessei m-a cucerit și cu frecventele citate sau referințe la alți autori sau opere literare. Referințe cu care Vanessa face cred încă o invitație cititoarelor să cunoască alte femei – scriitoare – și în acest proces să se cunoască mai bine și pe sine.

Femei care cumpără flori m-au găsit fix într-o perioadă în care aveam mare nevoie să mi se reamintească că eu trebuie să fiu prima mea dragoste și căpitanul meu, așa că îi mulțumesc scriitoarei!

Cumpărați-vă flori! Și inele! Și cărți! Și parfumuri! Le meritați.

Câteva fragmente din Femei care cumpără flori

fragment din Femei care cumpără flori
fragment din Femei care cumpără flori
fragment din Femei care cumpără flori

Articolul conține linkuri către librării online. Prin accesarea lor și plasarea unei comenzi, susțineți activitatea Răsfoiala.com generând un comision. Acest lucru nu modifică prețul produselor comandate

Un gând despre „Femei care cumpără flori, de Vanessa Montfort sau “Cum să iubești o femeie. Pe tine.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: