CARTE – FENOMEN Consimțământul, de Vanessa Springora, autobiografia care a cutremurat lumea literară, este acum în librării

Am citit prima oară despre Consimțământul, de Vanessa Springora, în luna mai, când editura Polirom anunța traducerea în limba română a autobiografiei care a înfiorat lumea literară franceză – și nu numai. Iulia Hau de la Scena9 a scris atunci un articol excelent (Consimțământ și abuz în lumea elitelor intelectuale) despre relația dintre Vanessa Springora și Gabriel Matzneff, scriitorul în vârstă de cincizeci de ani care a sedus-o pe Vanessa, pe când avea treisprezece ani. (E bine să afli de pe acum că, după publicarea cărții, procurorii francezi au început urmărirea, iar personajul este judecat posibil fix în timp ce tu citești asta.)

M-a frapat și mi-a rămas gravat în memorie un fragment din jurnalul femeii care acum este directoarea editurii Julliard. Este vorba de dialogul dintre Vanessa, adolescentă la momentul discuției, și Emil Cioran, figură emblematică a culturii românești. Iată cum o consolează filosoful pe adolescenta care caută ajutor.

– Ai mare noroc că l-ai întâlnit.
Rolul tău e să-l însoţeşti pe drumul creaţiei, să te pliezi pe capriciile lui. Ştiu că e nebun după tine. Dar, de cele mai multe ori, femeile nu înţeleg de ce are nevoie un artist. (…) Plină de sacrificii şi jertfindu-se pe sine, aşa se cuvine să fie dragostea pe care o femeie de artist i-o datorează celui pe care-l iubeşte.
– Dar mă minte tot timpul, Emil.
– Minciuna este literatură, draga mea! Nu ştiai?

Consimţământul și granița ștearsă dintre pedofilie și “mentorat”

Ca să înțelegem cum a fost posibilă, la începutul anilor ’80, o relație – în mod evident – publică între o minoră și un bărbat trecut bine de tinerețe, călătorim puțin în Franța acelor timpuri. La sfârșitul anilor ’70, nume sonore ale intelectualității franceze precum Michael Foucault, Jean – Paul Sartre și Simone de Beauvoir cer scăderea vârstei majoratului sexual pentru homosexuali la 15 ani – cum era pentru heterosexuali și transferarea cazurilor de abuz sexual împotriva minorilor din Curtea Penală în Curtea Civilă. O altă petiție, al cărui autor, se va dovedi mai târziu, este chiar Mazneff, cere clemență pentru trei bărbați încarcerați care întreținuseră relații sexuale cu minori, respectiv eliberarea acestora.

De altfel, Matzneff, protagonistul din Consimțământul este autorul a numeroase romane, lucrări de eseistică și diaristică, în care descrie acte sexuale cu minori, inclusiv a unui pamflet – pledoarie pentru pedofilie intitulat Les moins des seize ans (Cei sub șaisprezece ani), publicat chiar la editura condusă acum de Vanessa Springora. (Ce ziceți de asta ca răzbunare?)

„Un pedofil este judecat. Cu el o dată, elita franceză.”

Așa sună titlul New York Times care este al doilea rezultat la căutarea pe Google a numelui celui care scria, acum patruzeci – cincizeci de ani, că pedofilia este mentorat și că el este cel mai potrivit mentor pentru o virgină. Anii au trecut însă, iar apucăturile lui Matzneff și ale celor ca el (știm azi și despre Paul Gaugain că avea aplecări nu tocmai onorante) au ajuns unde le era locul – în dizgrație.

Femei curajoase și integre ca Vanessa Springora au rupt cercul tăcerii care protejează abuzatorii de victimele lor. Cartea editoarei a stârnit controverse și revoltă în lumea literară franțuzească și dincolo de ea, punând în discuție un subiect pe care, zeci de ani, establishmentul l-a ignorat, din conveniență. Poate fi invocat și este suficient consimțământul victimei atunci când este vorba de act sexual cu un minor? Are legitimitate acest consimțământ?

Răspunsul este evident pentru orice om rațional, dar cel mai bine îl vom înțelege citind autobiografia fetei căreia i s-a spus că pedofilia este dragoste – Vanessa Springora. Consimțământul a fost distins anul trecut cu premiile Jean-Jacques Rousseau pentru autobiografie și Grand Prix des Lectrices ELLE 2020, a fost tradus în peste douăzeci de limbi și este în curs de ecranizare.

Crescută de o mamă divorţată, V. încearcă să umple prin lecturi golul lăsat de tatăl absent. La treisprezece ani, în timpul unui dineu monden, îl întâlneşte pe G., un scriitor cu reputaţie scandaloasă. De la primele schimburi de priviri, e subjugată de carisma acestui bărbat de cincizeci de ani, de atenţia pe care i-o acordă. După mai bine de treizeci de ani de la întâmplările de atunci, Vanessa Springora ne oferă acest text năucitor, înfăţişând un proces de manipulare psihică impecabil orchestrat, precum şi ambiguitatea înspăimîntătoare în care se plasează victima îndrăgostită, care consimte la abuz. Dar, dincolo de experienţa personală, autoarea examinează derivele unei epoci şi conformismul unui mediu orbit de talent şi de celebritate.

Fragment din “Consimțământul”, de Vanessa Springora

Altă dată, tocmai mă întorsesem de la şcoală şi stăteam pe pat, cu ochii în pământ şi plini de lacrimi. În încăpere s‑a lăsat o linişte mormântală. Am avut proasta idee să pomenesc numele unui coleg de clasă care mă invitase la un concert.
—  Ce fel de concert?
—  The Cure, o trupă new wave. Mi‑a fost ruşine, îţi dai seama. Toată lumea părea să fi ascultat, mai puţin eu.
—  Ce?
—  The Cure.
—  Şi poţi să‑mi spui şi mie ce ai tu impresia c‑o să faci la un concert new wave în afară de fumat jointuri şi dat din cap ca o cretină? Şi pe urmă, tipul ăsta de ce crezi că te‑a invitat la concert dacă nu să te pipăie între două piese sau, mai rău, să te înghesuie undeva în întuneric ca să te poată săruta? Sper c‑ai refuzat măcar.

Cu puţin înainte să împlinesc cinşpe ani, G. a început să‑mi controleze viaţa până în cele mai mici detalii. A devenit cumva un fel de tutore. Trebuie să mănânc mai puţină ciocolată ca să nu fac acnee. Să fiu atentă la siluetă în general. Să mă las de fumat (fumez ca un turc).

Nici conştiinţa nu trebuie neglijată. Îmi citeşte în fiecare seară din Noul Testament, verifică dacă am priceput înţelesul parabolelor lui Isus. Se miră de incultura mea desăvârşită în domeniul ăsta. Eu, ateea, nebotezata, fiica unei feministe şaişoptiste, mă revolt uneori de felul în care sunt tratate congenerele mele în textul ăsta care, de cele mai multe ori, mi se pare, pe lângă misogin, repetitiv şi obscur. Însă, pe de altă parte, nici rău nu‑mi pare că l‑am descoperit. Până la urmă, Biblia e un text ca oricare altul. Nu, obiectează G., este Cel din care au luat naştere toate celelalte. Între două mângâieri mă învaţă şi „Bucură‑te, Marie“ în franceză şi apoi în rusă. Trebuie să învăţ rugăciunea pe de rost şi s‑o spun în gând seara, înainte de culcare.
Dar de ce Dumnezeu i‑o fi frică? Să n‑ajung în iad cu el?Biserica e făcută pentru păcătoşi, îmi răspunde el.”

Despre Vanessa Springora, autoarea volumului Consimțământul

Vanessa Springora (n. 1972) este editoare, regizoare şi scriitoare franceză. În 2003 a început să colaboreze cu Institut national de l’audiovisuel ca scenaristă şi regizoare. În 2006 a început să lucreze la editura Julliard, pe un post de asistent editorial. A scris numeroase scenarii şi a semnat regia pentru mai multe filme, printre care Dérive (2006) şi serialul Quotidien (2016). În 2019 a devenit director editorial al editurii Julliard. Din 2010 coordonează colecţia Nouvelles mythologies pentru editura Robert Laffont. În 2020 a publicat Consimţămîntul, carte distinsă în acelaşi an cu Premiul Jean-Jacques Rousseau pentru autobiografie şi Grand Prix des Lectrices de ELLE la categoria Document.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: