Ficțiune istorică, Dramă, Dragoste
Nu știu de unde să încep să laud cartea asta. E răvășitor de frumoasă. Balșaia Kniga e numele premiului pe care l-a primit Guzel Iahina pentru Zuleiha. “Marea Carte”. Îl merită!
Guzel e Steinbeck a rușilor. Scriitorii nu sunt musai mari povestitori. După mintea și știința mea, Mari Povestitori sunt doar câțiva: Steinbeck, Garcia Marquez și atât. Da, da. Boscorodește-mă. N-ai decât. Pentru mine, ei doi sunt marii istorici ai omenirii. GM prin oralitate și magie. Steinbeck prin autenticitate și o magie mai rugoasă, mai reală, o magie a raționalului care supune emoția, o educă și o folosește ca pe un piolet. Dacă nu pricepi ce zic, trebuie să citești mult Steinbeck. Tot Steinbeck.
Guzel și-a făcut loc rapid și impetuos între monștrii sacri. Romanul ei are acel ceva care face dintr-o poveste o SAGA pe care o ții minte toată viața. În miezul poveștii e mândria. Nu mândria arogantă și obtuză.
Demnitatea. Forța de a suporta viața așa cum e ea – imprevizibilă, nemiloasă, nepoveste.
Zuleiha deschide ochii este romanul mândriei de a fi și cel al rezilienței în fața adversităților inepuizabile ale vieții. Sunt multe personaje cu care Zuleiha se aseamănă prin tărie și curaj. De la Aureliano Buendia până la Vitoria Lipan, caracterul Zuleihei e în toate marile figuri literare. Este acel cumul de trăsături umane pe care îl căutăm atunci când citim și care ne face să simțim fascinație și admirație, este bucuria de a citi.
Zuleiha e puterea de a suporta dificultatea de a trăi. E firul roșu care perpetuează omenirea. O iubești la prima vedere. Pentru că în ciuda numelui și a limbii, Zuleiha nu e tătăroaică. Este acel caracter (universal) care te face să te ridici oricât de dărâmat ai fi și să-ți zici: pot.
Cuvintele tătărești presărate prin carte de autoare pentru a te face părtaș întru totul la lumea în care trăiește Zuleiha, te scufundă adânc în realitatea narativă, cea în care “băiatul meu drag” e “ulîm”, iar privighetoarea e “sandugaci”. Zuleiha este mama.
O iubești pentru că e simplă și onestă. Chiar și când minte, e onestă, pentru că micile ei gesturi necreștine nu sunt decât probe că e imperfectă, deci adevărată.
O iubești, pentru că e proastă făcută grămadă (naivă), fiindcă așa i s-a spus că este cuviincios să fie.
O iubești, pentru că nu fuge, atunci când e al naibii de greu. O iubești, pentru că ai obosit să alergi mereu după ușor și ți-ai dori să te poți întoarce ca ea, la puterea de a accepta și de a trăi cu greul.
O iubești, pentru că loialitatea ei poate fi comparată doar cu a păsărilor care străbat an de an două continente ca să se întoarcă acasă.
Iar la sfârșit o iubești, pentru că învață să renunțe, atunci când ce se așteaptă de la ea este mai mult decât loialitatea.
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Răsfoiala 
4 gânduri despre „Recenzie Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina”