ȘTIRI Elif Shafak numită la conducerea Societății Regale a Literaturii a Marii Britanii

Elif Shafak este noua președintă a Societății Regale a Literaturii / Royal Society of Literature (RSL), preluând funcția de la autoarea Bernardine Evaristo, care tocmai a încheiat un mandat de patru ani. Scriitoarea britanico-turcă, cunoscută mai ales datorită romanelor sale Bastarda Istanbulului, Palatul puricilor sau There are rivers in the sky, a fost anunțată în funcție, după un vot unanim al membrilor organizației responsabile de promovarea literaturii în UK.

Mulți dintre cei care activează în domeniul artelor se simt foarte singuri

„Am fost foarte emoționată și onorată când m-au ales colectiv ca nou președinte. Pentru mine, cuvântul comunitate nu înseamnă doar aderarea la o organizație cu o valoare și o istorie excepționale. Vreau să mă concentrez și pe a doua semnificație a cuvântului. Comunitate, în sensul de tovărășie, solidaritate, unitate. Consider că acest lucru este foarte important, deoarece trăim într-o lume din ce în ce mai turbulentă și mai dură, în care mulți dintre cei care activează în domeniul artelor se simt foarte singuri. Există „prea multe provocări” cu care se confruntă scriitorii, bibliotecarii și alții care și-au dedicat viața „dragostei pentru literatură”.

a declarat Shafak pentru Guardian.

Autoarea a explicat că, deși are idei și planuri pentru perioada în care va fi președinta societății care promovează literatura, sprijinind scriitorii și cititorii, își dorește ca înainte de toate „să asculte pe toată lumea, să afle părerile și sugestiile colegilor ei scriitori și poeți”.

Bernadine Evaristo a declarat că Shafak este o „alegere extrem de inspirată” pentru funcția de președinte, numirea ei marcând un moment emoționant pentru societate.

„Autoare de bestselleruri internaționale, cu o reputație solidă ca scriitoare, intelectuală și vorbitoare publică, ea este o susținătoare de lungă durată a literaturii și a puterii poveștilor de a cuceri limitele dintre noi și de a ilumina multiple perspective.”

Shafak este doctor în științe politice și a fost vicepreședintă a Societății Regale a Literaturii din anul 2020. Este autoarea a 21 de cărți, dintre care 13 sunt romane. Operele sale au fost traduse în 58 de limbi. Romanul ei, 10 minute 38 de secunde în lumea asta stranie, despre o prostituată din Istanbul, a fost nominalizat pentru premiul Booker și premiul RSL Ondaatje. Romanul ei din 2021, Insula copacilor dispăruți – o poveste de dragoste interzisă între Kostas, creștin grec, și Defne, o musulmană turcă, care are loc în Ciprul anilor 1970 – a fost nominalizat pentru premiul Costa pentru roman, Women’s Prize pentru ficțiune, premiile British Book Awards și premiul RSL Ondaatje.

PROMOȚIILE ZILEI
Târg de Crăciun -40%
TOP 30 de cărți ale anului 2025
-60% Târgul cărților de dezvolatre personală
De citit într-o singură zi
Raftul prețurilor prietenoase
Cărți resigilate 5 lei
-20% Cărți în ediții de colecție

Într-un articol care face retrospectiva anului 2025, scriitoarea de origine turcă, îndeamnă la optimism pentru anul care vine:

Am remarcat cu bucurie o creștere a numărului de cluburi de carte și petreceri cu lecturi. În mod neașteptat, în această epocă a hiperinformației și a consumului rapid, mulți tineri se îndreaptă către hobby-uri tradiționale. Se pare că, cu cât lumea noastră se învârte mai repede, cu atât nevoia noastră de a încetini, de a ne conecta, de a gândi și de a ne îngriji de ceilalți devine mai urgentă și mai universală.

Recent, în Argentina, un tablou din secolul al XVIII-lea intitulat Portretul unei doamne, furat de naziști de la un colecționar de artă evreu, a fost recuperat după ce a fost descoperit listat la un agent imobiliar. Femeia din portret ne privește calm, în rochia ei brodată cu flori; ea, care a văzut prea multe atrocități, dar încă rezistă și e plină de viață. Ca întotdeauna, arta, cultura și literatura ne oferă un refugiu, un cămin, un sentiment de apartenență. Meșterii sticlari ne reamintesc că chiar și cea mai spartă dintre sticle poate fi topită, remodelată și readusă la viață. Totul începe cu recunoașterea sinceră că ceea ce e spart rămâne spart și cu dorința de a repara.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP 15 cărți de vacanță, de citit în iarna lui 2025. Selecție din toate genurile.

RECENZIE Bastarda Istanbulului, Elif Shafak

EVENIMENT Despre reducerea femeilor la tăcere. Scriitoarea Elif Shafak va fi gazda unei dezbateri cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.

drmax.ro/


Lasă un comentariu