La finalul anului trecut, după ce m-am pomenit brutalizată de violența excesivă din unele filme prea artistice, am decis să mă menajez ca spectator și iubitor de artă, alegând mai ales arte frumoase. La propriu. Exasperată de artiștii bestiali care văd spectatorii drept vite sălbatice care trebuie domesticite cu biciul, răspund violenței cu spatele, selectându-mi cu deosebită atenție și zgârcenie filmele și spectacolele.
Astfel, am terminat 2025 și început 2026 cu două filme minunate, “Culorile timpului” și “Viața privată”, cu Jodie Foster în rolul principal. La teatru, am ales noul spectacol al lui Silviu Purcărete, “Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie”.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
O lume moartă după povești
Spectacolul este inspirat de binecunoscuta poveste a Șeherezadei și a celor O mie și una de nopți, într-o interpretare, bineînțeles originală, a regizorului român. În piesa jucată la Teatrul Radu Stanca din Sibiu nu avem doar o povestitoare, ci o mulțime de oameni care se perindă pe la curte sperând să intre în grațiile sultanului cel crud. Pornind de la
Povestește-mi sau capul îți va sta acolo unde-ți stau picioarele
Purcărete a construit o lume ca-n poveștile din vremuri străvechi din care nu lipsesc elementele de magie (scenică). Uneori lipsesc costumele, cu desăvârșire, dar vă asigur că nimeni nu se va supăra, căci e o experiență fără de care acea lume de altădată, flămândă, neghioabă și necivilizată, pe care n-o interesa deloc că abuzează și generează traume ca să-și facă poftele, n-ar putea fi recreată. Nuditatea necesară, i-aș zice, de care mai nou artiștii, actorii, spectatorii se sfiesc. Sunt de acord, dar nimeni n-a venit în pijamale pe lume și mai despuiați decât de faptele noastre nerușinate nu putem fi vreodată.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
 | Happy days -80% |
 | Winter Sales -90% reducere |
 | -15% EXTRA |
 | Lichidare -90% |
 | Nobel literar -20% la toate cărțile lui Krasznahorkai |
 | -20% EXTRA |
 | -50% Young art |
După cum mă așteptam de la Silviu Purcărete, am regăsit elementele sale preferate, cele care disting opera lui de spectacolul oarecare, cele care mă determină să pornesc la drum și să nu regret prea multele ore petrecute pe șoselele mereu aglomerate. Grandoarea, scena folosită din plin – inclusiv pe verticală – centimetru cu centimetru, costumele pregătite cu grijă și creativitate deosebite, mulțimea de personaje picate parcă din alte lumi și obligatoriu un refren care dă tonul și creează o atmosferă unică în fiecare nouă piesă, aici de sfârșeală și melancolie:
“Sufletul mi se înnegrește,
Necazul îmi pârjolește ficații
Un munte de amărăciune îmi strivește inima
Mă scufund în hârdăul cu melancolie…”
Povestea sultanului care face o fixație din recuperarea unei povești ancestrale ce pare să se fi pierdut este doar un pretext pentru încă o desfășurare de corpuri agile, costume încântătoare și voci antrenate în repetiții prelungi să învețe să te învețe despre o lume veche, în care oamenii se adunau împreună, în jurul focului, pentru povești și mai ales pentru a fi împreună.
Spectacolul are atmosfera de basm cu care adulții rareori se mai întâlnesc, căci mulți cred despre basme că sunt destinate doar copiilor, lucru categoric opțional. Răsfoitoare de profesie și infinită iubitoare de povești (în copilărie aveam peste cinzeci de volume de “povești nemuritoare”, pe care le reciteam constant – Șeherezada era eroina mea preferată) m-am lăfăit în povestea aproape absurdă și mai ales în lexicul piesei care recuperează și readuce în urechile și memoria afectivă a spectatorilor o română aproape uitată de-o lume nouă care crede că economia de cuvinte, prescurtarea exprimării și înlocuirea brutală a multor expresii cu corespondentele engleze sunt neapărat bune și interesante.
Încă un spectacol la care am râs, m-am speriat și m-am bucurat copilărește, uitând câți ani am, ce probleme și dureri, cu totul fermecată de comicăriile și numerele de magie ale personajelor, de muzicile și efectele sonore sincrone, realizate chiar pe scenă, de către actori. Nu poate fi uitată frumusețea picturală a scenei în care fetele din haremul sultanului cântă simultan la pianele împinse de jur împrejurul scenei. Cu vârfurile degetelor de la picioare. De nu ar fi ajuns regizor, cu siguranță Silviu Purcărete ar fi fost un pictor strălucit.
Aceasta este experiența Spectacolului, cea pentru care ne întoarcem iar și iar la teatru – deși se naște din fantezie, el se petrece adevărat, impetuos, impredictibil, în viu. Nu înregistrat, nu revizitat în post-producție cum se întâmplă cu spectacolele de televiziune sau în cinematografie. Pentru farmecul unei lumi care prinde viață și există doar pentru câteva ceasuri, pentru tine și cei de lângă tine Și e irepetabil – chiar dacă sunt spectacole care se joacă ani la rând. Nici o reprezentație nu e identică cu următoarea.
“Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie” este o experiență de teatru pentru cei care, ca și mine, încă mai cred în frumusețea artei, în frivolitatea necesară, în capacitatea artei de a lucra subtil în mintea și sufletul omenesc, fără să fie nevoie de învățăminte alese ori imagini cu puternic impact emoțional, ca să simți că ai fost martorul Artei.
Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani.
✂️ Textul poate fi preluat doar parțial și cu menționarea autoarei și a sursei.
Regia: Silviu Purcărete
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Muzica originală: Vasile Şirli
Asistent regie: Sanda Anastasof
Regizor tehnic: Nicușor Văcariu
Sunet: Cătălin Scheau
Lumini: Sergiu Pașcalău
Recuzită: Ana Dumitru și Nicolae Dogaru
Mașiniști: Iliu Gheorghe și George Tudorache
Cabine: Elena Hărșan și Angelica Ognean
Manageri proiect: Claudia Maior, Daria Ciobanu, Denisa Bar
Distribuția: Johanna Adam, Veronica Arizancu, Ada Bicfalvi, David Cristian, Radu Costea, Ioana Cosma, Ali Deac, Antonia Dobocan, Crina Dumitrașcu, Horia Fedorca, Mădălina Foficaș, Andrei Gîlcescu, Viviane Havrilla, Raluca Iani, Diana Lazăr, Alexandru Malaicu, Mihai Mocanu, Adrian Neacșu, Cătălin Neghină, Oana Noja, Gabriela Pîrlițeanu, Eduard Pătrașcu, Ania Petrean, Fabiola Petri, Cristina Ragos, Viorel Rață, Cristian Stanca, Cristina Stoleriu, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Iustinian Turcu, Ștefan Tunsoiu, Codruța Vasiu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, Gyan Ros Zimmermann
Foto credit: Sebastian Marcovici
Recomandare de carte
Mircea Cărtărescu a scris unul dintre cele mai amețitoare basme ale timpurilor noastre, o desfătare literară.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident
RECENZIE Un basm, de Stephen King. Răspunsul scriitorului la pandemie
rasfoiala.com 