
Scriitoarea și activista indiană Arundhati Roy a anunțat că își anulează participarea la festivalul Berlinale din cauza declarațiilor inadmisibile, le-a numit ea, făcute de membrii juriului, care au refuzat să comenteze acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza, scrie Agerpres.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
“Istoria îi va judeca”
“Ceea ce s-a întâmplat în Gaza, ceea ce continuă să se întâmple acolo, este un genocid al poporului palestinian comis de statul Israel (…) Dacă cei mai mari cineaști și cei mai mari artiști ai epocii noastre nu se pot ridica pentru a spune asta, ei trebuie să știe istoria îi va judeca”,
a declarat Arundhati Roy.
Joi, în timpul conferinței de presă din deschiderea Festivalului Internațional de Film de la Berlin, juriul a fost întrebat despre poziția de susținere exprimată de Germania față de Israel, având în vedere ofensiva militară israeliene din Fâșia Gaza, care a fost catalogată drept genocid anul trecut, de o comisie mandatată de ONU.
Trebuie să ne ținem departe de politică, pentru că dacă facem filme cu tematică politică, intrăm în domeniul politicii. Dar noi suntem contraponderea politicii, suntem opusul politicii. Trebuie să facem munca pe care o fac oamenii, nu politicienii.
a răspuns președintele juriului, Wim Wenders, cineast recompensat cu trofeul Palme d’Or.
Să ne adresați această întrebare este puțin cam nedrept.
Desigur, încercăm să vorbim cu oamenii – cu fiecare spectator în parte – pentru a-i face să gândească, dar nu putem fi responsabili pentru decizia lor de a sprijini Israelul sau cea de a sprijini Palestina. Există multe alte războaie în care se comite genocid și nu vorbim despre ele.”
a declarat și Ewa Puszczynska, producătoarea filmului laureat Oscar Zona de interes, care prezintă viața idilică a unei familii germane, într-o casă din imediata vecinătate a lagărului Auschwitz.
Arundhati Roy a calificat declarațiile făcute de membrii juriului Festivalului de Film de la Berlin ca inadmisibile:
‘Să-i auzi spunând că arta nu ar trebui să fie politică reprezintă ceva stupefiant. Este o modalitate de a închide discuția despre o crimă împotriva umanității, chiar în timp ce ea se desfășoară sub ochii noștri – iar asta în timp ce scriitori artiști și cineaștii ar trebui să facă tot ce le stă în puteri pentru a opri’,
spune ea.
Scriitoarea, care a fost nominalizată săptămâna aceasta la Women’s Prize for Non-Fiction pentru volumul de memorii Refugiul meu, furtuna mea, crede că ceea ce se întâmplă în Gaza este un genocid asupra poporului palestinian comis de către Israel.
Berlinale, primul mare festival de film din calendarul anual, este perceput ca un eveniment progresist și susținut financiar de Guvernul german. Evenimentele festivalului se desfășoară într-un context internațional marcat de tensiuni, inclusiv de reprimarea sângeroasă a protestelor recente din Iran. Totodată, având în vedere asumarea responsabilității istorice față de Holocaust, Germania este în mod obișnuit unul dintre principalii susținători ai Israelului, la nivel global.
O comisie mandatată de ONU și mai multe ONG-uri, inclusiv Amnesty International și Human Rights Watch, acuză Israelul de continuarea genocidului în Gaza.
Recomandare de carte
Prima carte de memorii a lui Arundhati Roy, Refugiul meu, furtuna mea, folosește forța narativă impresionantă a romanelor sale pentru a mărturisi despre călătoria prin viață și prin literatură a uneia dintre cele mai admirate autoare ale literaturii indiene și internaționale contemporane.
Cartea traversează copilăria dificilă, ruptura necesară, anii de rătăcire fertilă și, în cele din urmă, dezvăluie apariția romancierei și eseistei. Scris sub impactul pierderii care declanșează schimbarea, volumul reprezintă o încercare de a înțelege cum se naște o voce literară, cum se obține libertatea și ce preț are adevărul.

Gen: Memorii
Autoare: Arundhati Roy
Traducătoare Alexandra Coliban
Editura: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
An apariție: 2023
Editie: Necartonata
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 352
Dă-i înainte cu Răsfoiala
TOP 15 cărți de dragoste, pentru cititorii care preferă poveștile cu miez.







