rasfoiala.com

Ieși de la “Stele căzătoare” (Meteors) purtând în piept sentimentul pierderii pe care ți-l lasă ideea că a existat cândva, undeva în înaltul cerului o viață, care apoi s-a prăbușit, tot în înaltul ceruluie. Adică ieși cam praf și pulbere, așa cum sunt stelele atunci când nu mai sunt. Dar după cum ne spune trupa Taxi:

“Stelele care cad nu pier,
stelele care cad
se duc pe un alt cer.”

“Stele căzătoare”, povestea despre drumul impredictibil și bolovănos al reîntâlnirii cu viața

Filmul francez, semnat de Hubert Charuel și Claude Le Pape, câștigător anul trecut Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes, spune povestea a doi tineri dependenți de alcool – și de altele. Mika este băiatul bun cu potențial și cu o fărâmă de viață obișnuită atârnând de viața mai mare, pe cale să se dezintegreze, iar Dan … tot un băiat bun, dar aparent fără potențial ori șansa la o viață obișnuită. Mai ales după evenimentul care le schimbă destinele și care, pentru scurt timp, te păcălește că vezi o comedie. Și vezi, doar că de la un punct încolo, Dan, mereu pus pe șotii, începe să cadă cu o viteză cu care Mika nu vrea să concureze.

Mi-a plăcut scenariul care creează între cele două personaje o relație specială, plină de grijă, de afecțiune. Poate așa cum împărtășesc (n-aș avea cum să știu, slavă mie, căci tentații au fost) cei care zi de zi împart… țigara și neantul. Anéantir spun francezii, a anihila. Sau poate că nu e neapărat o frăție a celor dependenți, ci o prietenie atât de intimă, de intensă, cum rareori se trăiește pe viu, ci mai degrabă în ficțiune.

Paul Kircher – mai tandru, mai determinat și mai matern decât o mamă – și Idir Azougli – mai fragil și mai adorabil ca un ștrengar, pe care e aproape imposibil să te superi, deși se străduiește constant să te ajute – fac roluri extraordinare și creează această lume mică, dar copleșitoare, care tremură periculos sub greutatea neputințelor lor.

Există și un al treilea (prieten), personaj interpretat de Salif Cissé, care influențează relația celor doi, dar rolul său e în mare parte de balanță, de element evidențiator al diferențelor de personalitate, forță și reziliență dintre Mika și Dan. Și de element dintr-o clasă socială care-și permite luxul, inclusiv luxul de a-i declasa pe ceilalți, de a-i trimite să moară.

Sunt puține operele de ficțiune din care aș putea spune că am învățat ceva clar, care a rămas în mine la fel de limpede și intens pe parcursul vieții. “Stele căzătoare” este printre ele. S-a sedimentat în mine, la câteva zile după film, o convingere. Așa cum din experiența de lucru în sectorul non-profit și din anumite cărți extraordinare (cum e “Swing Time” de Zadie Smith), am înțeles că filantropia – așa cum o cunoaștem și practicăm majoritatea – este adesea un gest egoist și autoreferențial, o acțiune de suprafață, care nu de puține ori ignoră nevoi evidente ale celor asupra cărora se răsfrânge cu pretenții de Facere de Bine.

Ieșirea din starea de dependență – știam deja, dar filmul descompune și recompune această idee – nu se poate face pentru că cineva vrea să te recuperezi pentru tine și în locul tău. Respectiv se poate face doar dacă tu însuți vrei la fel de mult asta.

E un film numai bun de văzut în perioada postului, pentru că te reașează un pic în realitate, în ceea ce cred eu, ar trebui să fie recunoștința pentru oamenii buni și lucrurile prețioase pe care le avem în viețile noastre. Deopotrivă cu apelul subtil la o atitudine mai puțin arogantă și sfidătoare față de oameni a căror grea, neiertătoare călătorie spre recuperare, nu poate și nu va fi niciodată identică cu a ta sau cu a altcuiva.

Mai e o idee importantă în film, despre și pentru societatea de azi, iar ea evidențiază diferențele de bunăstare dintre oamenii care-și permit demnitate și o viață decentă și cei care se zbat la limita supraviețuirii. Aceste diferențe prea mari ne fac aproape incapabili să mai avem o perspectivă comună asupra lumii.

Cu cât ești mai jos pe scara socială – și cu atât mai rău dacă ești dependent – ceilalți au tendința să-ți mai ia din drepturile și așa puține și să te trateze ca pe un cetățean de ultim rang. Deși ar trebui să ne fie clar, nouă celor care avem pretenții c-am fi mai integri, mai ambițioși, mai realizați că atunci când iei cuiva din demnitate, îți iei ție din propria umanitate.

Mulțumim de invitație și pentru filmele bune – Transilvania Film.

PROMOȚIILE ZILEI
	CUPON LIB20CITESC
	-20% colecția Știință HUMANITAS
	Prețuri MAI mici -90%
	Chilipir de primăvară – 50 – 80%
	BOOKS50
	Cod WORLDBOOKS – 20% la cărți în limbi străine
	Flash Sale

Recomandare de carte – Swing Time, Zadie Smith

Swing Time” te duce în lumi marginale pe care, chiar de le vezi cu ochii tăi, e posibil să nu le vezi cu adevărat, să nu le poți înțelege decât straturile de suprafață, frugal. În locuri “cucerite” și dominate de europeni, cum e Africa, unde dezastrele economice și sociale produse în sute de ani de exploatare nu pot fi remediate nici măcar cu generoasele milioane de dolari ale filantropilor care debarcă frecvent în locul nașterii rasei umane pentru a salva reputația rasei albe.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

EXCLUSIV Cristian Mungiu: “De ce suntem așa de frustrați că suntem periferici?” (partea a doua)

TOP GAUDEAMUS 2025 Cele mai bine vândute cărți la marile edituri

Recenzie “Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană”, Cristian Mungiu. Istoria unui refugiu nesfârșit, scrisă fără patima obligatorie.