rasfoiala.com

Răsfoiala și Editura Trei vă invită să citiți un fragment în avanpremieră din romanul Femeile de la capătul lumii, de Mélissa Da Costa, autoarea bestsellerului Tot albastrul cerului, care va fi publicat curând în colecția Fiction Connection. Romanul câștigător al Premiului Babelio 2023, la categoria literatură franceză, este impregnat cu legendele populației maori și impresionează cu descrierile unor peisaje cum se găsesc doar în locurile unde oamenii trăiesc în armonie cu natura.

În extremitatea sudică a Noii Zeelande, în inima naturii sălbatice, trăiesc Autumn și fiica ei, Milly. Pe acest ultim bastion de pământ înainte de Oceanul Antarctic și de Polul Sud, ele administrează campingul Mutunga o te ao, „capătul lumii“ în limba maori. Autumn și Milly sunt inseparabile, până în ziua în care sosește Flore, o tânără pariziană în căutarea izbăvirii. Bântuite de trecut, dar legănate de vânt și de legende, aceste trei femei vor învăța să se cunoască, să se ierte și să se iubească.

Fragment în avanpremieră Femeile de la capătul lumii, Melissa Da Costa

A trecut deja o săptămână de când curăță, fac gră­mezi, ard, înlocuiesc geamurile sparte cu bucăți de car­ton, cheamă iar compania de electricitate, sună la asigu­rări, șterg, reorganizează, anulează rezervările, parcurg ele însele drumul până la Invercargill ca să se aprovizioneze. Camioanele nu mai trec. De vină sunt stâlpii căzuți, trun­chiurile de copaci de pe șosea, cablurile ucigașe prinse încă în crengi… 

Autumn are în grijă reclamațiile, apelurile repetate, aprovizionarea. Ea e legătura lor cu exteriorul. Milly se ocupă de camping, infrastructurile aferente, reparațiile pe care le poate asigura, remedierile. Flore adună mai departe deșeurile de pe plajă. Nu și-au împărțit defel sarcinile. Și-au preluat rolurile cât se poate de natural, iar treaba funcționează. Niciuna nu le deranjează pe ce­lelalte, niciuna nu se plânge. Nu tergiversează, ci acțio­nează pur și simplu. 

Anaru, care venea în fiecare dimineață, și-a rărit vi­zitele până la urmă. Electricienii își încheie treaba trep­tat. Animalele se întorc încet, temătoare, apoi își reiau obiceiurile, de parcă nici n-ar fi trecut vreodată pe acolo furtuna Pietra.

O găsește pe Milly în fața bungalow-ului, așezată pe mica treaptă de beton. Milly răsucește o bucată de hâr­tie în mâini, o împăturește, o despăturește, o netezește. Când o vede pe Flore, se ridică dintr-un salt și i-o întinde. 

— Recipisa pentru scrisoarea ta recomandată. 

Flore ia hârtia, o mototolește, se gândește că n-ar fi bine, că ar trebui s-o păstreze în eventualitatea unor probleme administrative — nu se știe niciodată… Dar impulsul e mai puternic. O face ghemotoc în pumn, în vreme ce Milly șovăie în fața ei, se leagănă de pe un pi­cior pe altul, își drege glasul. 

— Îți amintești? Mi-ai zis într-o zi… 

Flore așteaptă. Nu urmează nimic. Pe Milly pare s-o tulbure ceva. 

— Ți-am spus…? 

— Că o să te revanșezi. 

Ia te uită! se gândește Flore, intrigată. Oare ce o să-mi ceară? Ce secrete ascunde Milly? 

— Într-adevăr, așa am zis.

— Păi, o să fie o chestie în weekend. 

— Ce chestie? 

— Nu credeam că o să se mai țină, după furtună și tot prăpădul, dar… se pare că ceremonia o să aibă loc și se anunță vreme bună. 

— O ceremonie? 

— O nuntă. Kai, prietenul meu, se însoară. 

— A! 

Își ascunde cu greu repulsia. Chiar așa? O nuntă? Oare n-a găsit Milly ceva mai rău să-i ceară, tocmai ei, care se confruntă cu cel mai urât divorț din istoria umanității? 

—Trebuia să mă însoțească mama, dar, cu furtuna asta, are de întocmit constatările, trebuie să rezolve proble­mele cu asigurările și să redeschidă neapărat campingul… 

— O cununie! Ești sigură că vrei să vin? 

— Păi… mi-ar plăcea…

— Nu te poate însoți nimeni altcineva? 

Își dă seama prea târziu că a rănit-o pe Milly. Ceva se întunecă pe figura ei. Cine altcineva? ar răspunde, dacă n-ar fi așa de politicoasă. Cine, în locul ăsta lipsit de viață? 

— Bine, atunci… dacă trebuie… 

Milly înghite în sec, încearcă să pară entuziasmată: 

— Ar putea fi interesant, știi… 

— Interesant? 

— E o nuntă în cea mai pură tradiție maoră. Kai și lo­godnica lui, Amaia, fac parte din aceeași comunitate. Ceremonia o să aibă loc în aer liber, în fața mării. Va fi… un moment special. 

Câțiva mușchi încremenesc pe fața lui Milly, creând un rictus nervos.

— Bine… de acord. Dar… nu știu dacă am cu ce să mă îmbrac! 

— Nu te complica, o să stăm afară, la zece grade! 

Cuvintele acestea îi revin în minte lui Flore când o vede pe Milly apărând, la începutul după-amiezii de sâmbătă, îmbrăcată într-o rochie cu totul estivală: „Nu te complica, o să stăm afară, la zece grade!“ Milly, cu umerii goi, cu gâtul descoperit, într-o rochie din tul, neagră cu puncte albe. E rochia pe care a cumpărat-o cu trei dolari de la magazinul Armatei Salvării din Invercargill. O ro­chie care constrastează de minune cu încălțările: niște mocasini îngrozitori, cu tocuri groase, din piele bleumarin cu tighele albe și catarame din metal auriu. Pantofi care i-au aparținut probabil lui Autumn, pe vremea când erau considerați ultimul răcnet sau, măcar, purtabili. Sunt atât de nepotriviți, încât Flore nu-și poate lua ochii de la ei. 

— Nu e… nu e bine? întreabă Milly. 

PROMOȚIILE ZILEI
	1+1 Gratis
	Biblioteca de vară – 75%
	Campionatul reducerilor -40%
	Chilipiruri de vară – 80%
	-80% Vara prețurilor mici
	2+1 Humanitas Fiction
	Bestsellere cadou și reduceri

Flore strâmbă din nas. 

— Rochia e superbă.

— Dar încălțămintea…

Milly știe, firește că a ghicit. 

— Îți pot împrumuta bascheții mei albi, dacă vrei. O să te simți mai comod în pantofi cu talpă plată. 

— De acord. 

Milly se așază pe bancheta din bucătărie și se apleacă să-și scoată pantofii din vremuri apuse. 

— I-am furat de la mama. 

Mă uimești… Flore se duce să scotocească prin dulap și se întoarce cu o pereche de bascheți albi pătați, pe care trebuie să-i spele.

— Și tu cu ce o să te încalți? o întreabă Milly. 

— Nicio grijă, am niște balerini vechi… 

Umple un lighean cu apă, presară puțin detergent pudră, apucă un burete. Din fericire, au o oră la dispoziție. 

— Mi-ai spus că va fi ceva simplu. Mi-am pus doar niște jeanși și o cămașă. Nici măcar nu e cea mai frumoasă. 

— E foarte bine, o asigură Milly.

În timp ce freacă bascheții deasupra ligheanului, Flore îi aruncă din când în când o privire. E prima oară când o vede astfel, fără îmbrăcămintea de lucru, cu părul lăsat liber, pe umeri. E neted, ușor. Poartă două perle la urechi. Și-a dat cu puțin roz-pal pe buze și cu un strat de rimel. Asta e… Flore nu s-a străduit atât de mult. O pere­che de jeanși aspri. O cămașă în dungi crem și maro. O bentiță pe cap, ca să-și elibereze fața, să împiedice buclele s-o gâdile. Și și-a tăiat unghiile, mica ei notă de cochetă­rie. A fost o vreme când s-ar fi machiat, poate chiar și-ar fi dat cu ojă. Dar asta a fost înainte… 

— Kai ăsta ți-e prieten foarte apropiat? 

— De ce mă întrebi?

— Fiindcă ți-ai dat multă osteneală.

Milly nu zâmbește, nu-i arde de glume. Flore simte că e ciudat de încordată. 

— Suntem legați de mici copii. Eram singurii puști din zonă. Am descoperit golful împreună. Îi cunoaștem pe dinafară toate ungherele și comorile. 

— Și logodnica lui îți e prietenă? 

— Nu. Locuiește în Edendale. Acolo o să se mute și el după cununie. 

— E departe? 

— La o oră distanță de aici.

Vasăzică, asta o întristează pe Milly. E pe cale să-și piardă prietenul din copilărie. Singurul prieten pe o arie de kilometri întregi. 

— Sigur că o să se întoarcă să-și viziteze familia, dar nu va mai fi la fel. 

— Înțeleg. 

În tăcerea care s-a lăsat din nou, Flore își curăță bas­cheții, le redă albul, iar Milly își mușcă buza de jos. 

— Cum s-au cunoscut? o întreabă Flore, ca să-i schimbe gândurile. 

— Populația maori e foarte rară în Insula de Sud. Cei mai mulți s-au stabilit pe Insula de Nord, mai ales în re­giunea East Cape, și au rămas acolo. Așa că, într-o regiune precum Catlins, unde familiile maori se pot număra pe degetele unei mâini, se cunosc cu toții între ei.

Milly se ridică, iar Flore înțelege din acest simplu gest de nerăbdare că s-a săturat să discute. O surprinde cum își contemplă imaginea în geamul ușii, își studiază profilul, mișcarea largă a țesăturii. 

— Îți plac rochiile?

— Ce? 

Milly se întoarce brusc, își împreunează mâinile la spate. 

— Nu e mama ta aici, zice Flore. 

— Ce? repetă Milly.

— Poți să te admiri sau să fii cochetă. 

Milly dă din umeri ca și cum n-ar înțelege defel des­pre ce vorbește. Dar Flore știe bine că a înțeles. 

O servește cu un ceai. Earl Gray. Se gândește că o va destinde. Pe urmă usucă bascheții albi cu föhnul. O focă — Flore a remarcat absența urechilor — și-a ales domiciliul la câțiva metri de bungalow și le observă intrigată.

Cartea este în curs de apariție la editura Trei.

Recomandare de carte

Din opera scriitoarei franceze, cea mai recentă traducere este romanul Durerile – fantomă, o poveste extraordinară despre prietenie și viață, despre dragostea celorlalți, gustul fericirii și vindecarea rănilor trecutului.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

BOOKFEST 2026 TOP bestselleruri la marile edituri

ȘTIRI Editura Trei lansează FilosoFii, colecție nouă adresată amatorilor și pasionaților de filosofie. “FilosoFii Fest” marchează lansarea la București.

ȘTIRI Mélissa Da Costa îl detronează pe Guillaume Musso din fruntea autorilor cu cele mai bine vândute cărți (Franța)