CRONICĂ DE FILM “Gentle Monster” (2026). “Iubirea nu are buton de off”.

“Gentle monster” (2026), regizat de Marie Kreutzer, cu Léa Seydoux protagonistă, este un film cum rareori ați văzut despre iubire, trădare, ambiguitate morală și amoralitatea bogaților. Filmul este parțial bazat pe scandalul real în care a fost implicat (și condamnat) actorul austriac Florian Teichtmeister, cu care regizoarea a lucrat pentru filmul “Corsage” (2022).

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Dificilul, ambiguul drum spre deziubire

În prima parte, cunoaștem o familie boemă, care pare că duce o viață (aproape) lipsită de griji. Lucy (Léa Seydoux) repetă de zor în casa lor,  nouă și spațioasă ca un institut de cercetare, concertele în care obișnuiește să interpreteze la pian (și la alte instrumente neobișnuite) coveruri după piese arhicunoscute, ale unor artiști bărbați, cărora le alocă valențe inedite. E partea din film care mi-a plăcut tare mult, pentru că este o creație în sine, distinctă și avangardistă, care comunică neconvențional substanța filmului și face ce urmează mai ușor de îndurat. Filmul începe cu Lucy interpretând “Would I lie to you”, piesă care este laitmotivul intrigii. (O s-o ascultați și reascultați pe parcursul filmului.)

Phillip (Laurence Rupp), soțul ei, este un realizator de documentare care lucrează și el tot de pe acasă, nu se știe precis dacă într-adevăr sau la ce. Teoretic, colaborează cu televiziuni ca să-și asigure un venit. Practic, rămâne de văzut cu ce se ocupă între o partidă de sex fierbinte și atacurile de panică, pe care le suportă cu sprijinul grijuliu al lui Lucy.

Între cei doi, puștiul lor, Johnny, în vârstă de 8-9 ani, al cărui rol e mai mult să suscite întrebări despre relația cu tatăl (sunt unele cadre cu nuditate care te fac să ridici sprâncenele), decât să se afirme ca personaj.

Reușita filmului este modul în care trece pe nesimțite, în scene foarte realiste, cum este instalarea cu năbădăi a unei trambuline în curtea casei, de la imaginea de familie aproape – fericită – gata – să – ia – viața – de – la – început într-un loc binecuvântat la sfărâmițarea lentă, odată cu arestarea neanunțată de nimic a lui Philip. 

Léa Seydoux joacă impecabil iubita și iubirea îndelung răbdătoare – care suportă chiar și trădarea, căutând cu fervoare motive cvasi-rezonabile pentru care celălat ar putea fi cumva, miraculos, totuși, inocent. Mi-a plăcut replica “iubirea nu are buton de oprire”, pe care o spune când e acuzată de îngăduință. (Mi-a amintit de memoriile lui Gisèle Pelicot și de reproșurile pe care a trebuit să le suporte, că n-ar fi suficient de devastată și înfuriată pentru ceea ce i s-a întâmplat.)

Performanța admirabilă a Léei Seydoux este posibilă și datorită inocenței, vulnerabilității pe care Laurence Rupp o imprimă lui Philip, transformându-l din cine este în imaginea lui Lucy despre el: bărbatul iubit și vulnerabil (deci incapabil de rău) și tatăl fiului lor. Îți e, stând alături de soția și mama trădată, aproape imposibil să renunți la ce era viața dinainte de.

Filmul este, în cea mai mare parte, despre dificilul, ambiguul drum al deziubirii.

Am mai remarcat, e imposibil să n-o faci, căci e o dicrepanță stridentă între liniștea naturii în care are loc și tensiunea dintre protagoniste, scena confruntării părinților lui Philip. Te frapează cu indiferența mamei vizavi de posibilele fapte penale ale fiului lor alb și privilegiat. “Vom găsi un avocat bun” îi spune ea senină norei devastate de conflictul interior (să fug – să mai îndur?). Încă o dată aplauze pentru realismul (creat de fiecare element al cinematografiei în jurul) acestui personaj incapabil să discearnă dacă adevărul este adevărat.

PROMOȚIILE ZILEI
Happy days până la -83% reduceri
Până la -75% Humanitas & Humanitas Fiction
-90% Totul redus
-15% EXTRA la o selecție de titluri
Școlărești la Cărturești
Transport gratuit

În film joacă și Catherine Deneuve. Deși m-am bucurat să o revăd pe ecran, n-aș zice că are un rol remarcabil, ci mai degrabă că personajul ei eșuează repetat în a comunica o conexiune justă cu fiica, Lucy. Dar poate acesta a fost scopul – să vedem cât de însingurată poate fi o femeie, chiar și alături de femeia care a adu-so la viață. Aș mai spune ceva important – doar o femeie putea vedea și reda perspectiva lui Lucy așa cum o face Marie Kreutzer. Să continue să vadă, să ceară tandrețea, să creadă în “monstru”, pentru o vreme, atunci când aproape nimeni din jur nu mai vrea. Asta nu e o calitate și este simultan. (Contradicție nu înseamnă musai lipsa logicii, ci incapacitatea ei de a circumscrie complexitatea vieții.)

Pe lângă muzica lui Lucy, care completează jocul actorilor și marchează intriga, lentoarea destrămării, redată prin scenele lungi, încărcate de tensiune, face din “Gentle Monster” un film foarte bun. Dezmembrarea unei familii, destrămarea legăturilor intime, n-a fost vreodată despre circumstanțe vizibile, exterioare, ci despre puterea – greu de adunat când ești copleșit de sentimente conflictuale – de a da drumul relației care, iată, n-a fost niciodată iluzia ta despre ea, ci fațada unei imoralități teribile.

“Gentle monster” a intrat în cinematografe azi, 2 octombrie, distribuit de Bad Unicorn.

Recomandare de carte

Zilele abandonului pune sub lupă, în cele mai fine detalii, cu introspecții copleșitor de oneste, iubirea, trădarea și dezmembrarea vieții lăuntrice a femeii, mai apoi și a celei materiale, atunci când bărbatul pe care îl iubește dispare sub pretextul unui vid pustiitor. (Așa a dispărut și tatăl meu din familia care nu-l mai mulțumea… Și oare câți alți tați nestatornici?)

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP 11 Cărți de citit vara asta pentru femei (2026)

NETFLIX Florence Pugh în serialul “La răsărit de eden”, după romanul de John Steinbeck

Recenzie “Înțepătura de albină”, Paul Murray. Despre iubirea de familie care nu e familie, care nu e iubire.

apiland.ro


Descoperă mai multe la rasfoiala.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Ce părere ai?