Cum a fost la FILIT 2026? „Am schimbat trei avioane ca să ajung aici. A meritat. E minunat.”

La Iași s-a încheiat cea de-a paisprezecea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași FILIT, desfășurat între 21-25 octombrie 2026 cu peste două sute de evenimente, la care au luat parte invitați din țară și din străinătate și 20.000 de participanți. Cititorii s-au bucurat de întâlniri cu scriitori și traducători, au luat parte la dezbateri, ateliere, concerte, expoziții, o noapte albă a poeziei și evenimente profesionale, în tot orașul și în județ.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

„Am schimbat trei avioane ca să ajung aici. A meritat. E minunat.” (Paul Lynch)

Programul a cuprins Serile FILIT de la Teatrul Național, cu David Foenkinos, Parinoush Saniee, Aleksandar Hemon și Paul Lynch, încheiate cu dezbaterea „Cine scrie povestea romilor?”, întâlnirile zilnice cu scriitori de la Casa FILIT, Casa Copilăriei, Casa Young Adult, Casa Fantasy, în Penitenciarul Iași și la un club de pensionari, Noaptea Albă a Poeziei, precum și ateliere și întâlniri profesionale cu traducători ai literaturii române din zece țări. Prin secțiunile „Scriitori printre elevi”, „Scriitori printre liceeni” și „Scriitori printre studenți”, autorii au ajuns în școli, licee, colegii și facultăți din Iași, Pașcani, Târgu Frumos, Miroslava, Valea Lupului și Lunca Cetățuii.

„Visam să ajung la FILIT pentru că auzisem deja despre acest festival unde au venit mulți scriitori prestigioși. Și iată că am ajuns la întâlnire, în acest teatru excepțional, înconjurat de sute de persoane, și a fost un moment magic, poate unul dintre cele mai frumoase din viața mea literară.”

– David Foenkinos

„Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2025” a fost oferit Laviniei Braniște, autoarea romanului „Camping”, duminică, 25 octombrie 2026, în ultima seară a festivalului, în urma votului unui juriu format din liceeni coordonați de profesori din unsprezece colegii și licee. Pe lista finaliștilor au fost romane de Simona Antonescu, Iulian Bocai, Cristian Fulaș și Vlad Zografi.

Tot în ultima seară, proiectul cultural Alecart a primit Premiul special pentru promovarea culturii și literaturii, acordat de Consiliul Județean Iași, pentru optsprezece ani în care a adus generații de liceeni și studenți aproape de literatură și de viața culturală.

„Nu am întâlnit nicăieri în lume adolescenți din actuala generație care să citească atât de mult. Ceea ce am văzut la Iași este extraordinar. Dacă va fi să mă întorc în țara mea și să pățesc ceva, mă bucur că am avut șansa să fiu aici, cu voi”

– Parinoush Saniee

Deși scriitorul Andrii Liubka, aflat în serviciul Forțelor Armate ale Ucrainei, pe frontul din Donbas, nu a mai ajuns la Iași, FILIT 2026 a susținut apariția volumului său de povestiri „Femeia și chibriturile”, în traducerea lui Mihai Hafia Traista, publicat la Editura Muzeelor Literare în cadrul unui proiect editorial special.

„Am tradus acest volum cu sentimentul că proza lui Liubka trebuie citită dincolo de circumstanțele care au făcut Ucraina atât de prezentă în conștiința europeană. Literatura sa vorbește despre călătorie, memorie, iubire, singurătate, Europa Centrală și Balcani, despre oameni și locuri privite cu ironie, tandrețe și un pronunțat simț al absurdului. Este o literatură care nu fuge de realitate, dar nici nu se lasă redusă la ea”. (Mihai Hafia Traista)

Gen: Povestiri
Traducător: Mihai Hafia Traista
Editura: Muzeului Național al Literaturii Române Iași
An apariție: 2026
Editie: Necartonata
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 222

Invitații și publicul au apreciat în special deschiderea tot mai largă a festivalului către comunitate, extinderea către noi categorii de public, sălile pline de la evenimente, interesul tinerilor cititori pentru întâlnirile cu autorii, implicarea entuziastă a voluntarilor și primirea călduroasă din partea comunității ieșene.

Prima seară FILIT i-a adus pe doi dintre combatanți, Olena Herasymiuk și Pavlo Matiușa, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, unde au împărtășit istorii tulburătoare despre viața sub amenințarea armelor. Cei doi au mulțumit, la finalul discuțiilor, românilor pentru atenție, ospitalitate și sentimentul unui scop împărtășit. Serhii Demciuk a venit direct de pe front, într-o permisie specială pentru festival, la Noaptea Albă a Poeziei – care a debutat cu un performance dedicat poeților ucraineni uciși în război, realizat în colaborare cu poeții români de la festival.

„Iași este în mod clar un oraș care iubește literatura. Sunt atât de multe muzee, sunt atât de mulți scriitori și FILIT este ca cireașa de pe tort.” – Tracy Chevalier

„Este absolut incredibil, cu adevărat minunat, o inițiativă frumoasă. E minunat că se se promovează scriitori, că lectura este sărbătorită. Iași este un oraș frumos și mi-a plăcut să văd o celebrare a culturii” – Nick Bradley

Festivalul Internațional de literatură și traducere Iași FILIT este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași. Ediția 2025 a fost sprijinită de Primăria Municipiului Iași și de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Mai multe detalii despre festival, găsiți pe filit-iasi.ro.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

CĂRȚI PREMIATE Cele mai mici prețuri pentru volumele autorilor câștigători Nobel, Booker, Pulitzer, Goncourt, Women’s Prize și premii literare românești

EXCLUSIV Éric-Emmanuel Schmitt: „Mereu am crezut că Eugen Ionescu trebuia să ia Nobelul pentru Literatură, nu Beckett.”

apiland.ro


Descoperă mai multe la rasfoiala.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Ce părere ai?