RECENZIE Abandon, de Abdulrazak Gurnah. Lecturi de Nobel

Romanul Abandon al lui Abdulrazak Gurnah, laureatul Nobel din 2021, prezintă una dintre călătoriile sale cu tentă autobiografică în istoria frământată a Africii din timpul și de după dispariția Imperiului Britanic. E o poveste de dragoste complicată de un context social și politic tulbure, dar nu un roman militant, ci mai degrabă o narațiune intimă despre oameni și trăirile lor în vâltoarea evenimentelor unei epoci.