RECENZIE Abandon, de Abdulrazak Gurnah. Lecturi de Nobel

Ficțiune, dragoste, colonialism

Evaluare: 4.5 din 5.

Romanul Abandon al lui Abdulrazak Gurnah, laureatul Nobel din 2021, reprezintă una dintre călătoriile scriitorului, cu tentă autobiografică, în istoria frământată a Africii din timpul și de după dispariția Imperiului Britanic. E o poveste de dragoste complicată de un context social și politic tulbure, dar nu un roman militant, ci mai degrabă o narațiune intimă despre oameni și trăirile lor în vâltoarea evenimentelor unei epoci.

Abdulrazak Gurnah e ușor de apreciat pentru stilul său introspectiv, calm, în care pasiunea se insinuează printre rânduri, iar judecățile se lasă așteptate (și lăsate cel mai adesea la alegerea cititorului). Lectura lui respiră empatie și o pace care se așează peste emoțiile puternice ale unei vieți trăite sub spectrul înstrăinării, al granițelor (materiale și culturale) mereu schimbătoare.

Articolul conține bannere publicitare, butoane și linkuri către librării online. Prin accesarea lor și plasarea unei comenzi, ne ajutați să scriem zilnic despre educație, carte și lectură și să vă aducem cele mai noi vești din lumea culturală și literatura universală. Plasarea comenzii via Răsfoiala nu modifică prețul produselor comandate.

libris.ro

Iubirile unei jumătăți de secol

Romanul Abandon începe în 1899, într-un sat fără nume de pe coasta răsăriteană a Africii. Hassanali Zakaryia se trezește devreme pentru a parcurge piața aflată vizavi de moscheea pe care o deschide în fiecare dimineață, ca să cheme credincioșii la rugăciune. Numai că azi drumul lui e întrerupt de o umbră incertă, căzută în praful drumului. Hassanali descoperă un om aproape muribund, un englez care și-a găsit calea spre sat, după îndelungi rătăciri prin deșert.

Englezul e un orientalist, Martin Pearce, trădat de călăuzele sale și abandonat în pustietate. El va fi găzduit de Frederick Turner, reprezentantul Imperiului în regiune. Când își revine din convalescență, Pearce vizitează familia lui Hassanali pentru a le mulțumi și acolo se îndrăgostește iremediabil de Rehana, sora lui Hassanali. Este o legătură de iubire imposibilă, deopotrivă pentru coloniștii britanici și pentru comunitatea musulmană locală. Dar ea se consumă și – înainte să-i aflăm deznodământul – autorul ne saltă jumătate de secol.

Suntem în anii ’50, în Zanzibar. Stăpânirea colonială e pe cale să-și facă bagajele, lăsând un continent întreg cu speranța independenței și cu toate incertitudinile de după. Intrăm în familia Faridei, a lui Amin și Rashid, trei tineri care visează la un viitor eliberat de constrângerile trecutului părinților și societății închistate în care s-au născut.

Farida iubește un băiat prin corespondență, fără să știe dacă vreodată își va putea uni destinul cu acesta. Rashid citește cărți care îi deschid lumea și muncește neostoit pentru un viitor academic la Londra, în universul fascinant al unei civilizații impresionante. El va spune povestea părinților și fraților săi, dar și povestea proprie, a abandonului și a înstrăinării. Amin, fratele său cel mare, este moștenitorul legitim și va duce mai departe profesoratul părinților, dar se îndrăgostește la rândul său de Jamila, o paria a comunității, o femeie frumoasă, dar divorțată, pe care familia sa nu o va accepta niciodată. Sau?

Gurnah reface legăturile cu prima parte a romanului și aflăm că Jamila este nepoata Rehanei, proscrisa amantă a unui străin. Departe de țara natală și de familie, Rashid desface ițele poveștii prin intermediul amintirilor și corespondenței cu fratele său, dar descoperă și ramura britanică a familiei Jamilei. Este uimitor cum convențiile, distanțele sociale și culturale, prăpastiile religioase și de civilizație călătoresc nestingherit prin timp și marchează destinele tuturor celor implicați în Abandon.

perfect-tour.eu

Câtă umanitate!

V-am prezentat povestea de suprafață, firele narative ce încheagă paginile romanului. Dar adevărata frumusețe a scrisului lui Abdulrazak Gurnah este între firele narative, între rânduri. Lectura acestei cărți te bucură cu pagini memorabile despre firea și trăirile personajelor, despre reflecțiile lor care au un glas propriu, egal cu glasul naratorului.

Firea bonomă și groaza de oamenii Imperiului a micului prăvăliaș Hassanali. Aroganța mai mult sau mai puțin vizibilă a slujbașilor britanici. Micile rivalități dintre capii comunității din satul de pe malul mării. Frustrările și sfidarea Rehanei, femeia care nu mai vrea să fie supusă convențiilor și își joacă destinul pe cartea iubirii pentru un străin. Lupta Faridei pentru propria independență într-o lume în care parcă locul femeii nu s-a schimbat nici după cincizeci de ani. Revolta lui Rashid și apoi însingurarea lui de imigrant, “cetățean de mâna a doua”. Iubirea sfâșietoare a lui Amin și a Jamilei. Totul e un amalgam de sentimente și emoții care curg alături de poveste și care fac din Abandon un roman de atmosferă, pătruns de un preaplin de umanitate.

Fragmente din Abandon

E extrem de dificil de “povestit” cum te face literatura lui Abdulrazak Gurnah să te simți. E mai ușor să vezi cu ochii tăi cum “sună” scriitura lui. Las mai jos șase frânturi din roman.

“Credem că știm că miracolul este o minciună și căutăm întotdeauna explicația ascunsă sau eliminată. Am prefera ca mobiluri lăcomia și pofta carnală în locul dragostei. Ne liniștim conștiința făcând referiri ironice la mizeria, mirosurile și excrementele noastre, în loc să vorbim despre modestia noastră tremurătoare sau dorința noastră înfiorată de afecțiune. Nu ni se mai permite nici măcar să avem un suflet, iar spațiile secrete dinlăuntrul nostru sunt doar locul unei agitații nepotolite, cu răni vii care palpită”.

“Acesta era momentul din zi când femeile se vizitau și-și făceau treburile lor firești de femei, adică mențineau în bună stare țesătura vieții. Schimbau vești, felicitări și condoleanțe, politețuri și drăgălășenii și diverse bârfe suculente sau picante. Se pregătea terenul pentru logodirea, peste ani de zile, a bebelușilor abia născuți. Se compătimeau trupurile suferinde. Se discutau și se schimbau favoruri și împrumuturi, se enumerau și se deplângeau cusururile soților și fiilor și ale lumii peste care prezidau aceștia.”

top-shop.ro

“Era atâta liniște, încât am devenit conștient de propria-mi răsuflare. Până și oceanul aluneca blând spre țărm. Asta m-a făcut să mă gândesc că, pe nesimțite, conducătorii noștri au plecat, iar noi suntem atât de obișnuiți să ne supunem, încât continuăm să ne îndeplinim îndatoririle de sclavi fără să ne supravegheze cineva.”

“Am văzut și am auzit multe alte lucruri și am învățat să trăiesc, sau cel puțin să-mi fac un drum în viață, așa cum face oricine în asemenea împrejurări, dar prima lecție pe care am primit-o la Londra a fost cum să îndur indiferența celorlalți. A fost aceeași lecție pe care mulți dintre noi a trebuit s-o învățăm, fiecare în felul său. Ca mulți alții în situații similare, am început să mă privesc cu o antipatie și o nemulțumire crescânde, să mă văd prin ochii lor. Să mă consider un om care merita să fie antipatizat. La început am dat vina pe modul în care vorbeam, pe faptul că eram neîndemânatic și incapabil, ignorant și fără prezență de spirit, poate chiar uneltitor pe față, dorindu-mi prea mult să fiu plăcut. Acele zâmbete radioase și lingușitoare trebuie să-i fi stânjenit pe toți cei cu care vorbeam, deoarece trebuia să facă eforturi ca să nu râdă. Apoi am dat vina pe haine, care erau ieftine și prost croite și nu atât de curate pe cât ar fi putut să fie, dându-mi poate un aer de clovn dezarticulat. Dar, în ciuda explicațiilor pe care le găseam, nu puteam să nu aud cuvintele umilitoare sau tonul iritabil din cursul întâlnirilor de zi cu zi sau ostilitatea reținută din privirile întâmplătoare.”

“Dorul de casă e inevitabil. Ți-ai făcut prieteni, asta e foarte important. În curând o să ai atâția prieteni, încât o să ne uiți. Serios, nu trebuie să te simți singur și deprimat, să nu îngădui asta. Ia părțile cele mai bune din tot ce se întâmplă, deoarece nimic nu contează mai mult decât să-ți concretizezi talentul. Spune-mi mai multe despre prietenii ăștia, par o gașcă de tipi cumsecade. Povestește-mi despre zăpadă. Ce senzație ai când o atingi? Te rog să mi-o descrii.”

“Oare sunt dintr-o singură bucată? Sunt apa în care ea se amestecă și se dizolvă. N-am cunoscut niciodată o asemenea lipsă și un asemenea dor, ca și când aș muri de sete ori de nebunie dacă n-o țin în brațe și nu stau întins cu ea. Și totuși nu mor și n-o țin în brațe. Dar n-am prea multă experiență, și poate că toate iubirile ajung astfel mai devreme sau mai târziu. În adâncul meu este ceva orb și de neînlăturat, cu dinții înfipți într-o parte moale pe care n-o pot localiza și la care nu pot ajunge. Îi simt răutatea. Această nefericire disperată trece, pe când la început nu aveam forță nici măcar să ridic glasul ori să articulez cuvinte pentru a mi-o explica. Am iubit neînțelept, dar n-am perceput-o ca pe o povară. Am fost norocos în nechibzuința mea. N-o s-o părăsesc niciodată. O s-o văd în fiecare zi atâta timp cât pot, atâta timp cât vârsta îmi îngăduie s-o țin minte. Voi lăuda frumusețea zilei în noaptea ce-i urmează, și noaptea-mi va fi lungă, iar frumusețea ei, fără sfârșit.”

litera.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: