Luna aceasta, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) lansează un proiect inedit, o premieră în domeniul muzeal. Casa cu literaturi – interculturalitate și multiculturalitate își propune crearea unui spațiu pentru copii și familii, dedicat dialogului între cultura și literatura română și cele ale minorităților din România.
Ateliere de scriere creativă pentru copii
Organizat de MNLR și co-finanțat de AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional), proiectul constă în crearea unui toolkit virtual pentru copii cu vârste între 9 și 11 ani și familii, organizarea a patru ateliere interetnice și a patru ateliere de scriere creativă a Basmului multietnic și a unor planșe de lucru, care vor fi folosite în cadrul atelierelor.
Lansarea proiectului Casa cu literaturi va avea loc vineri, 14 octombrie 2022, ora 18.00 cu o dezbatere la care sunt invitați reprezentanți ai etniilor vizate în cadrul proiectului: maghiară, germană, romă și ucraineană. Dialogul are tema Când semănăm mai mult și scopul de a evidenția asemănările dintre etnii, precum și sublinierea importanței diversității și încurajarea dialogului multietnic.
Conținutul toolkit-ul virtual a fost creat de educatorii culturali Valentina Bâcu, Irina Cangeopol, Gabriela Scaete și Ioana Zamfir, având consilierea specialiștilor și scriitorilor Alexandru Chiselev, Luminița Cioabă, Vasile Ernu, Markus Fischer, Narcisa Știucă și George Volceanov. Redactarea materialelor a fost realizată de Olimpia Novicov, iar conceptul este semnat de Iulia Iordan.
Toolkit-ul virtual are cinci capitole:
- Zile de preț (calendarul comun al principalelor sărbători, datini și zile importante pentru cele patru etnii),
- Când semănăm mai mult? 2. Semănăm când vorbim? (o selecție a cuvintelor călătoare),
- Când semănăm mai mult? Când citim? (o asemănare a prieteniilor româno-maghiare-germane-rome-ucrainene),
- Când semănăm mai mult? Când mâncăm? (o prezentare a gastronomiei fiecărei etnii),
- Când semănăm mai mult? Când ne uităm în oglindă? (o prezentare a portului specific fiecărei etnii).
Acesta va putea fi explorat pe plasma din muzeu de copiii care vor veni împreună cu profesorii și/sau familia, în grupurile organizate de școală sau individual, precum și în cadrul ghidajelor realizate de muzeografi.
În perioada 15 – 30 octombrie 2022, MNLR, alături de parteneri, va organiza o serie de ateliere interetnice și multietnice, dedicate copiilor cu vârste între 9 și 11 ani, în cadrul cărora va fi explorat toolkit-ul și vor fi prezentate aspecte ce țin de elemente identitare, elemente narative și ludice, elemente arhitecturale, de lectură activă și de scriere creativă.
Programul atelierelor
15 octombrie 2022 | 11.00 – 13.00
Atelier multimedia „Ce vedem când (ne) privim?”
Atelier interetnic cu grup mixt de copii și familii (cultura română și cultura ucraineană)
Coordonator atelier: Valentina Bâcu
22 octombrie 2022 | 11.00 – 13.00
Orașul intercultural – atelier de asamblaj din materiale reciclabile
Atelier interetnic cu grup mixt de copii și familii (cultura română și cultura romă)
Coordonator atelier: Irina Cangeopol
23 octombrie 2022 | 11.00 – 13.00
Atelier interetnic cu grup mixt de copii și familii (cultura română și cultura germană)
Atelier de colaj „Cavaleri, domnițe și dragoni” – geografii săsești
Coordonator atelier: Ioana Zamfir
23 octombrie 2022 |12.00 – 14.00
Atelier interetnic cu grup mixt de copii și familii (cultura română și cultura maghiară)
Coordonator: Gabriela Scaete
29 octombrie 2022, în intervalul 11.00 – 13.00
29 octombrie 2022, în intervalul 13.00 – 15.00
30 octombrie 2022, în intervalul 11.00 – 13.00
30 octombrie 2022, în intervalul 13.00 – 15.00
Cele patru ateliere au ca scop crearea a patru povești multietnice, la care participă un grup mixt de copii de etnie maghiară, germană, romă și ucraineană.
Coordonator atelier: Gabriela Toma
Înscrierea se face prin completarea formularului, iar participarea nu este obligatorie la toate atelierele.
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue proiectul, organizând noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.