Arhive etichetă:simona popescu

Cîmpurile de rapiță Unii aleargă pe cîmpuri de interes.Noi mergem încet în direcția opusă.De aici încep lanurile nesfîrșitde rapiță.Aceasta se numește însingurarevoluntarăși are culoarea galben‑aprins. Se poate Se poate trăi și decapitatse poate trăi fără să vezi culoarea roșiese poate trăi autodecapitat, luînd-o de la capătși refăcîndu-ți corpulse poate trăi îmbătrînind fără să cunoști maturitatease poate trăi împroșcînd sînge pe ochise poate trăi fiind bestialse poate trăi fiind un banalse poate trăi dormind cu ochii deschișise poate trăi avînd trei inimise poate trăi fără să nu dormi niciodatăse poate trăi mergînd doar cu spatelese poate să trăiești fără să mănînci 2 ani nimicsau chiar fără apă ani de zilese poate trăi dormind trei ani încontinuuse poate trăi fiind mascul și femelă în același timpsau nefiind nici femelă și nici masculse poate trăi cu doar o bucată din tinese poate trăi fără inimă, fără creier, fără stomacse poate trăi dormind doar în aerdar nu se poate fără instinctul viețuiriichiar și cea mai mică zooidă vreasă trăiască viața sade zooidă. Intersecțiile de iarbă Vine o vreme cînd doarnepăsarea de sine este salvarea.Întrebări precum: Și ce dacă?Sau propoziții simple: Toate trec…Vine o vreme cînd doar un leagăn de suneteare putere asupra ta.Sau pur și simplu liniștea.Aici în intersecțiile de iarbă și de floriunde ți-ai găsit culcuș înmiresmatprivești un norișor finpe un cer insuportabil desenin. Etica și tufișul de zmeură Citesc, prietene, undevacă ai fi vrut tu să scriiun poem cu titlul Etica.Ehei, prietene, prietene,ce zile grozave cîndtoți trei (tu, eu și cu B.) îmbrăcați în haine vechi, zdrențuite,cu bocanci scîlciați, cu o găleată în mînămergeam prin pădureprintre spinii cei mari și cei miciîn căutare de zmeură și de mure.Vorbeam și rîdeam, fiecare după alt încărcatrug parfumat.Ne întorceam cu mîinile zgîriate-n amurgși era prietenia vară-nsoritămiros de roșii pomițe erasoare pe care-l puteam privi, în sfîrșit,îmblînzit de apus(soarele era și încremenirede-o clipăîn ceea ce oamenii numesc nemurire).Prietene,anii-au trecutmărăciniș a devenit prietenia.Mărăciniș din care ieși doar zgîriat și rănitși fără fructele dulci de pădure.Doar o găleată goală și veche, prietenia,și niște scîlciate de ghetefără folos.Acum mă gîndesc la etica nescrisăa naturiiumanea naturii prietenieice părea de neclintit, parfumată, îmbietoareca o tufă plinăde zmeură, de roșii pomițe,dimineața, pe răcoare.