Scriitorii versus pandemia

Dacă ceea ce am trăit în 2020 ar fi fost imaginat mai înainte într-o operă de ficţiune, probabil că am fi acuzat autorul de neverosimil şi dramatizare exagerată. Însă realitatea bate deseori ficţiunea şi ceea ce părea rodul unei imaginaţii turate la maxim, e o “nouă normalitate” cu care ne învăţăm zi de zi.

Am vrut să ştiu cum văd câţiva dintre autorii mei preferaţi situaţia şi am urmărit reacţiile lor la evoluţia lucrurilor. Ce ni se întâmplă? Cum vom trece peste pandemie? Ce urmează şi cum să ne adaptăm?

Jonathan Franzen, a cărui ultimă carte de eseuri, Sfârşitul sfârşitului lumii e pe lista următoarelor recenzii pe care le veţi găsi pe Răsfoiala, evită să facă predicţii în vremuri incerte, dar – într-un interviu pentru ziarul norvegian Vart Land – arată cu degetul spre magnaţii din Silicon Valley:

Am refuzat mai multe cereri de a vorbi despre criză. Oamenii vor să scriu câte ceva despe asta, dar am refuzat. Motivul e că pare prea devreme să ştim ce se întâmplă cu adevărat.

Deşi evită predicţiile, Franzen continuă să critice reţelele sociale.

Am avut dreptate când am spus că e o mare minciună ideea că internetul va aduce pacea în lume şi prietenia universală.

După el, industria tech din Silicon Valley nu-şi doreşte nimic mai mult decât să stăm închişi în case, cu ochii în ecrane.

Nimic nu le-ar plăcea mai mult decât să distrugă afacerile locale şi totul să se vândă doar pe internet. Internetul şi social media sunt un fel de distracţie, un drog cu care îţi amorţeşti sentimentul de izolare, mai degrabă decât să îţi confrunţi propria singurătate. Bineînţeles, mă bucur pentru prietenii mei care încă lucrează de acasă. Dar la un nivel mai mare, e oare asta un lucru bun? Nu sunt sigur, comentează Franzen.

Scriitoarea chiliană Isabel Allende, care lansează luna aceasta o carte de non-ficţiune despre feminism, What Women Want, speră că pandemia va aduce o lume nouă, din care patriarhatul va dispărea. Allende a declarat celor de la Global Times:

Va fi sfârşitul patriarhiei. Aceşti bărbaţi brutali care conduc lumea vor dispărea. Această lume nouă înseamnă o lume în care bărbaţii şi femeile vor conduce în mod egal planeta. Să nu mai fie violenţa şi lăcomia cele ce conduc lumea ci solidaritatea, compasiunea şi speranţa. Asta e lumea pe care o vrem, o lume în care natura şi alte specii sunt respectate. Tinerii vor moşteni o lume pe care am sfâşiat-o. Ei sunt cei care trebuie să salveze lumea, dacă poate fi salvată.

­Salman Rushdie a fost infectat cu noul coronavirus în luna martie, dar a avut norocul sa treacă printr-o formă mai uşoară a bolii, consideră că pandemia ne-a arătat cele mai bune, dar şi cele mai rele trăsături ale naturii umane.

M-a făcut să realizez, mai mult ca niciodată, cât de fragilă e civilizaţia umană, şi cum tot ceea ce credeam de nestrămutat, poate dispărea în aer într-o clipă, le-a spus Rushdie jurnaliştilor de la Interview Magazine.

Scriitorul de origine indiană crede că SUA, Marea Britanie şi India au reacţionat “profund inadecvat” la evoluţia pandemiei. Şi asta ca să fiu politicos, a mai adăugat el. În ce priveşte America, tot răul pare să fi început, în viziunea lui Rushdie, acum 4 ani, pe 8 noiembrie 2016 (ziua în care Donald Trump câştigat alegerile). Autorul Versetelor satanice și-a exprimat anticipat dorinţa ca, în noiembrie 2020, poporul american să “scoată gunoiul afară”. Între timp alegerile s-au sfârșit în SUA, dar birocraţia americană nu şi-a încheiat procedurile, în vreme ce al doilea val al pandemiei pare să nu mai ia sfârşit.

Margaret Atwood, ale cărei poveşti distopice ne-au aprins imaginaţia, a declarat pentru The Guardian că ceea ce trăim nu este totuşi o distopie.

“Tehnic vorbind, o distopie este o construcţie socială neplăcută, în care nu vrei să trăieşti. Numai că ce trăim acum nu a fost aranjat. Poate e neplăcut, dar nu e un totalitarism deliberat”.

Autoarea Poveştii slujitoarei spune că trăim o “epidemie de panică” şi face o paralelă interesantă între modul în care oamenii reacţionează la pandemia de coronavirus, cu toate teoriile conspiraţiei la care am fost martori în ultimele luni şi modul în care lumea a reacţionat cu secole în urmă, la epidemia de ciumă.

Când are loc o epidemie de panică, oamenii caută ceva sau pe cineva pe care să dea vina, fiindcă dacă ai pe cine să dai vina, poţi elimina ameninţarea.

Mario Vargas Llosa, prezent de curând la festivalul de carte de la Taormina, despre care a relatat Smart Radio, crede că multe guverne s-au folosit de pandemie pentru a limita libertatea şi asta e inacceptabil, pentru că acest proces este ireversibil. E important să acceptam restricții pe care medicii le stabilesc, dar eu cred că acest lucru poate fi periculos pentru viitorul democrației și al libertăților.

Laureatul Nobelului pentru Literatură spune că efectele pandemiei sunt accentuate de slăbiciunile politicienilor.

Calitatea politicienilor a scăzut peste tot în lume. E un fenomen mondial. De la prima putere, până la lumea a treia. Cei mai buni, cei mai deştepţi, cei mai educaţi nu mai vor să aibă de-a face cu politica.

Dacă opiniile, pe tonuri diferite, ale celor câţiva scriitori celebri indică spre clasa politică, denunţă nedreptăţile sociale, rasiale ori de gen şi semnaleazâ provocările pe care virusul le pune în faţa omenirii, alţi scriitori, precum JK Rowling, lasă faptele să vorbească. Mai puţin vocali în declaraţii, dar extrem de eficienţi prin gesturile lor: bunăoară, autoarea îndrăgitei serii Harry Potter a donat 1 milion de lire sterline către două organizaţii care sprijină persoanele fără adăpost, respectiv victimele violenţei domestice; două categorii ale căror vulnerabilităţi s-au accentuat pe fondul răspândirii Sars Cov 2. Expecto patronum! 🙂