“Profeții din Fiordul Veșniciei” e cea mai bună carte pe care am citit-o în ultimii 10 ani. O recomand pentru o minte sănătoasă și pentru calitatea de balenieră. 🙂
Cum adică? Adică te duce într-o călătorie pe care n-ai cum s-o faci singur vreodată. În Groenlanda anilor 1700. Într-o misiune de creștinare a inuiților care mânâncă supă de ghete și, la nevoie, chiar și un văr obraznic.
Kim Leine nu vrea însă să forțeze creștinarea cuiva. Nici măcar în literatură. Aceasta e marea calitate a MARII literaturi – nu vrea să convingă. Vrea doar să povestească. Așa că preotul creat de el – Morten Pedersen Falck – nu e deloc un exemplu moral. Sau poate totuși e, dar pentru a vedea asta, trebuie să admiți că om și exemplu moral sunt noțiuni mai degrabă disjuncte.
Bunul domn Pedersen este doar un tip căruia i s-a solicitat să facă teologia! cum zice ăl bătrân – și apoi a făcut ce îi solicita propriul trup să facă – sex! Mult sex.
E un tip obsedat de Rousseau și de fraza:
Omul s-a născut liber și pretutindeni e în lanțuri.
Dacă n-ar fi fost în lanțuri, Morten ar fi făcut nu teologia, ci medicina. E fascinat de trupul omenesc, de procesele lui și de posibilitatea reparării lor. Așa că, laolaltă cu filozofia, Morten studiază intens științele naturii.
O să-i fie foarte util mai târziu, în colonia daneză Sukkertoppen. Fiindcă singurul lucru sănătos care se găsește în acest loc binecuvântat e vaca Roselil, pe care Morten a adus-o cu el din Copenhaga, ca să-l păzească de scorbut și de alte boale rele.
În rest, friguri și cețuri de neîndurat, sălbatici care nu vorbesc limba lui și care îl privesc ca pe ceea ce este – un străin, o locuință mizeră și umedă. Toate acestea îi zic:
Bun venit în Groenlanda.
Naluara, palasi!
