Luna trecută am primit de la Mai Mult Verde volumul lui Doru Panaitescu, “Manifest pentru Dunăre”. O carte-călătorie în lumea Deltei și Dunării care combină două genuri străine și rareori alăturate, fotografia de wildlife și cea documentară.
Frumusețea și grația nestudiată a păsărilor, a căprioarei surprinse de obiectivul camerei foto în spații naturale dătătoare de liniște, apoi în captivitatea apelor poluate, lângă peturi și saci de rafie te scot din confortul gândului autoamăgitor că “nu-i dracul așa de negru”.
Cartea lui Doru Panaitescu nu este doar o călătorie pe cursul Dunării, printre făpturile gingașe care se ocupă îndeosebi cu zborul. Și e mai mult decât primul pas în conștientizarea impresionantei biodiversități a Deltei. Este o pledoarie bine documentată pentru viața sutelor de specii care trăiesc în lunca și Delta Dunării.
Plasticul pare să invadeze încet, dar sigur, tot ce înseamnă Valea Dunării. Și nu doar albia majoră e afectată, ci și afluenții săi, câmpiile mănoase din preajmă și chiar zonele adiacente Dunării. Mii de tone de plastic ajung pe albiile râurilor, de unde sunt cărate de viituri și ploi torențiale până la Dunăre. Dezastrul plasticului este poate cel mai evident în Deltă. Milioane de ambalaje rămân în smârcurile de vegetație, dopuri de deșeuri blochează canalele și, cumva revedem umplerea văii Dunării cu alte aluviuni, mai moderne de această dată, aidoma aluviunilor pe care Dunărea le-a cărat și le-a depozitat pentru a da forma de azi luncii sale. (fragment)
Primul lucru pe care am simțit să-l fac imediat după ce am răsfoit “Manifest pentru Dunăre” a fost să inventez o poveste adevărată despre cei care iubesc natura, dar nu știu să i-o arate. Am fost și eu una dintre ei. M-am schimbat în ziua în care, într-o discuție ambalată de (falsul meu) patriotism, cineva m-a întrebat:
Tu ce-ai făcut pentru țara ta?
Mult bla bla, vorba Gretei
M-am făcut mică de rușine. Nu făcusem nimic pentru țara mea și totuși eram foarte vocală, când povesteam ce mult o iubesc și ce mândră-s de ea. Pentru că…
Tot ce mișcă în țara asta, râul, ramul
Mi-e prieten numai mie.
Îmi era oare? Prieten? Râul? Ramul?
Există prietenie fără timp, atenție, grijă? E o întrebare retorică. Răspunsul e știut. Când mergi acasă la un prieten, la o bere, după ce o termini, n-arunci doza sau sticla sub masă sau între tufele de crizanteme, nu? Pentru că prietenul tău are gură și ți-ar fi rușine de ce-ar ieși din ea despre tine, dacă te-ai purta ca-n codru. Poate aici e problema, în ideea asta, că în codru poți fi sălbatic, poți regresa la a fi necivilizat, deși specia ta nu mai e sălbatică, de câteva mii de ani.
Dar aceste exerciții de imaginație ce-ar fi dacă nu valorează nimic. Bla bla, cum le-a zis Greta politicienilor la COP26. Dacă ai impresia că iubești natura, du-te pe la ea să vezi cum o duce, dacă are nevoie de ceva. Du-te în natură nu ca să te simți bine, ci ca să vezi cum se simte ea.
Eu am făcut asta prima oară acum 12 – 13 ani și de atunci n-am mai aruncat niciodată nimic pe jos. Nici măcar un muc de țigară. Mai ales un muc de țigară. Pentru că acela a fost momentul real în care am început să-mi iubesc natura (și țara). Momentul în care i-am dat ceva. Timp. Atenție. Grijă.
Aveam câteva ieșiri la voluntariat cu Mai Mult Verde la activ, când m-am înscris la ecologizarea de la Murighiol. Nu eram începătoare, dar nici nu puteam să anticipez corect ce va urma. La plantările și “curățeniile” anterioare mersesem cumva anesteziată de gândul că-s un soi de impostoare care nu făcuse nimic pentru țara ei, rătăcită printre iubitori de natură adevărați. Mă murdărisem puțin pe degete, dar nu dădeam prea mare importanță muncii mele. Îmi făceam treaba și mă întorceam acasă mulțumită că fac ceva mai mult decât bla bla.
Nu mai fusesem niciodată în Deltă. Eram entuziasmată și nerăbdătoare și îmi imaginam că o să parcăm autobuzul direct în Pădurea Letea unde vom privi, transpuși de experiența aproape mistică, armăsarii sălbatici alergând printre copacii cu care apa și vântul au făcut artă, în timp ce culegeam, de la rădăcinile lor, trei șervețele scăpate din neatenție de turiștii grăbiți.
Eram destul de convinsă – nu mă întreba de ce – că lumea care aruncă pungi de chipsuri, anvelope și televizoare în Pădurea Băneasa, în Deltă se abține. Pentru că e Delta, nu-i așa? Cu D mare. Delta Dunării. Paradisul păsărilor. Cel mai frumos loc din țara asta, cu canale înecate de vegetație luxuriantă în care aterizează la unison, pelicanii cu gușile lor caraghioase, stârcii moțați și egretele… Cum să arunci gunoi în Deltă? De ce?
(Pădurea Letea nu e la Murighiol și nu se intră în ea cu autobuzul, dar cu capacitatea oamenilor de a se minți frumos nu se pune nici geografia).
Până la urmă, chiar lângă o pădure a parcat autobuzul cu voluntari. Nu era Letea, nu era “plutitoare”, dar, în ochii mei tot frumoasă și bizară era. Abia așteptam să se termine clasica “prelucrare”, din care aflam ce, unde și cum face fiecare, ca să mă afund între copacii înalți cu mănușile mele de ecologizatoare și sacul uriaș, s-o cunosc.
N-am văzut mai nimic din pădure sau dacă am văzut, nu asta a rămas cu mine. Două imagini îmi apar în minte astăzi despre ziua petrecută la Murighiol. Una în care degetele mele de fumătoare scurmau prin pământul umed după sutele de mucuri de țigări aruncate în urmă de cei ca mine. Și cea de la sfârșitul zilei.
Munții de saci cu gunoaie aliniați la lizieră și remorcile goale în care urmau să fie încărcați. Așa arătau urmele oamenilor care, n-am niciun dubiu, își iubeau țara, erau mândri de ea și de Delta Dunării, “paradisul păsărilor”, “leagănul cailor sălbatici de la Letea”.
Sfârșit
Într-un sfârșit ne schimbăm, dar nu pentru că cineva ne cere cu vehemență s-o facem, fiindcă “așa e bine pentru planetă”, fiindcă “așa e frumos”, fiindcă “e ceasul al doișpelea și moare de cald Ursul Fram”, fiindcă dacă nu ne trezim “o să ne sinucidem cu carbon”, cum zicea secretarul ONU zilele trecute…
Ne schimbăm atunci când suntem pregătiți să aflăm că frumusețea n-a fost niciodată decât lăuntrică, iar urâțenia de afară nu e nimic altceva decât reflecția ei.
Ia frumusețea păsărilor cu tine și dă-le-o pe-a ta în schimb!
Cumpără cartea și Mai Mult Verde va pune mai mult verde acolo unde a început să se adune prea mult plastic.
“Manifest pentru Dunăre” face parte din proiectul Cu apele curate, susținut de Lidl România.
Răsfoiala 