FESTIVAL Deţinuţi de la penitenciarele Rahova şi Jilava vor juca la Teatrul Nottara

Festivalul Multiart pentru deţinuţi, organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor în colaborare cu Teatrul Nottara, va avea loc în 24 noiembrie 2021. Cea de-a unsprezecea ediție reuneşte artişti şi trupe de actori-deţinuţi de la penitenciarele Bucureşti-Rahova şi Bucureşti-Jilava, cu obiectivul de a realiza conexiunea unui public restrâns cu o realitate mai puţin accesibilă.

Penitenciarele participante au dezvoltat colaborări cu actori şi regizori, iar reprezentaţiile vor avea loc la Teatrul Nottara, pe 24 noiembrie, de la ora 17:30. Festivalul va debuta cu vernisajul unei expoziţii de obiecte decorative confecţionate de deținuți.

Prima reprezentaţie va fi spectacolul „Oricine greşeşte” al trupei de teatru de la penitenciarul Bucureşti-Jilava. Piesa a fost scrisă de Mircea Rotaru, actor la Teatrul Mic din Sibiu. Spectacolul regizat de Vişinel Bălan invită la un moment de autoreflecţie faţă de propriile fapte.

Terapia prin teatru a fost utilizată ca abordare terapeutică pentru protagoniştii acestei montări, pentru a-i ajuta să se redescopere, să se înţeleagă mai bine şi să rămână într-o relaţie vie cu Dumnezeu. Spectacolul se deschide cu un monolog care are rolul de a intermedia conexiunea între tema propusă pentru ediţia de anul acesta a festivalului, respectiv criza provocată de pandemie şi modalităţile de întâmpinare a încercărilor prin care trece omenirea.

A doua piesă a festivalului va fi spectacolul „Starea de asediu”, adaptare după Albert Camus, în regia lui Iulian Gliţă. Piesa trupei de teatru a penitenciarului Bucureşti-Rahova abordează teme diverse: ego, putere, frică, curaj, încredere şi iubire.

Evenimentul se adresează persoanelor private de libertate şi comunităţii, cu dorinţa de a populariza misiunea socială a instituţiei penitenciare şi importanţa reabilitării persoanelor care execută pedepse privative de libertate.

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

perfect-tour.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: