LANSARE „Trei surori”, de Heather Morris, autoarea bestsellerurilor „Tatuatorul de la Auschwitz” şi „Călătoria Cilkăi”, este în librării

Romanul „Trei surori” de Heather Morris, tradus în limba română de Luana Schidu a apărut în colecţia „Raftul Denisei” şi este disponibil în librăriile fizice și cele online.

librex.ro

Heather Morris, autoarea poveștilor despre Holocaustul evreilor

După succesul internaţional al romanelor „Tatuatorul de la Auschwitz” şi „Călătoria Cilkăi”, vândute în peste 8.000.000 de exemplare, Heather Morris a primit invitaţia de a merge în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supravieţuitoare ale lagărelor Auschwitz-Birkenau. A petrecut o perioadă de timp alături de o familie extraordinară şi, datorită bine-cunoscutului ei dar de a asculta, a aflat o nouă poveste fabuloasă. „Trei surori”, un roman vibrant despre puterea speranţei în vremuri potrivnice şi despre încrederea în forţa dragostei, chiar şi după pierderi devastatoare, este rezultatul destăinuirilor făcute scriitoarei.

Romanul va fi lansat la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38), astăzi, 13 aprilie, ora 19.00. La eveniment participă Marina Constantinescu, filolog, critic de teatru şi Cătălin Striblea, jurnalist. Moderator: Denisa Comănescu, director al editurii Humanitas Fiction.

Bazat pe o extraordinară poveste adevărată, „Trei surori” întregeşte tabloul unei perioade cutremurătoare din istoria recentă – deportările la lagărele Auschwitz-Birkenau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Simultan, romanul portretizează persoane extraordinare, exemple de curaj, bunătate şi rezilienţă, conturate de bestsellerurile internaţionale „Tatuatorul de la Auschwitz” şi „Călătoria Cilkăi”.

bookzone.ro

Fragment din Trei surori, de Heather Morris

În următoarele câteva zile, în timp ce Magda începe să înţeleagă adevărata natură a vieţii surorilor sale în lagăr şi a lucrurilor la care au asistat, zvonuri despre înaintarea trupelor ruseşti spre Germania oferă licăriri de speranţă.
Într-o dimineaţă răcoroasă de la sfârşitul lui octombrie, Livi trebuia să ducă un mesaj la blocul administraţiei, când ajunge primul tren al zilei la Birkenau. Ea se opreşte ca să se uite la bărbaţii, femeile şi copiii de pe peron. Sunt îngroziţi; probabil nici măcar nu ştiu unde se află.
Copiii aleargă de colo până colo, având nevoie să consume energia în exces după zile întregi de mers înghesuiţi într-un vagon de vite. O fetiţă fugăreşte un băieţel, băieţelul se izbeşte de un bătrân, iar fetiţa se opreşte să-şi ceară scuze. El se apleacă s-o bată pe umăr, apoi se îndreaptă şi priveşte în jur.
Ceva bizar se petrece în pieptul lui Livi: parc-ar sta să-i iasă inima din el. Strânge din ochi, şi-i freacă tare, dar nu se înşală, l-ar recunoaşte oriunde pe omul ăsta. Simte că-i e cald şi apoi foarte frig, când o vede pe femeia de lângă el.
Mama!
Mutându-se de pe un picior pe altul ca să vadă mai bine, Livi nu ştie ce să facă. Nu poate să plece, nu poate să nu se mai uite la mama ei, dar trebuie să se mişte, trebuie să le găsească pe surorile ei.
Cibi şi Magda sortează corespondenţa când Livi dă buzna pe uşa oficiului poştal. După expresia de pe faţa ei, după ochii scăpărători şi obrajii roşii ca sângele, Cibi îşi dă seama că s-a întâmplat ceva. Trebuie s-o scoată de-acolo până nu le bagă în bucluc.
— Stai aici, îi spune Magdei, şi o trage pe Livi după ea pe uşă. Spune-mi.
— E mama, Cibi! E aici, cu bunicul!. Livi se întrerupe ca să-şi recapete răsuflarea; arată spre porţile lagărului. Trenul, tocmai au ajuns cu trenul! Pune mâinile pe umerii lui Cibi şi o scutură. Ochii surorii ei au îngheţat: nici ea nu mai poate să respire, dar n-au timp de asta. O scutură iar. Trebuie să-i ajutăm!
— Dar Magda… Avem nevoie şi de Magda, gâfâie Cibi.
— E destul de rău că fug două dintre noi, Cibi. Livi o trage de mânecă pe sora ei să se mişte. Magda e nouă aici – dacă e prinsă, moare.
Fetele străbat scurta distanţă între oficiul poştal şi tren. Stând una lângă alta, privesc sutele de prizonieri în familiarele lor uniforme dungate dând buzna şi ţâşnind din vagoanele de vite şi luându-le lucrurile nou-veniţilor.
— Nu-i văd, spune Cibi, cercetând disperată chip după chip.
— Acolo! îi arată Livi. Tocmai i-am văzut acolo.
Cibi îngheaţă când dă cu ochii de ofiţerul SS care va conduce selecţia.
— Kramer, Livi. Trebuie să vorbesc cu el, spune ea.
— Nu, Cibi! Nu se poate. Te rog!
Livi o apucă pe Cibi de braţ, dar aceasta n-o ascultă. Se smuceşte şi se îndreaptă spre ofiţeri. Când se apropie, bărbaţii se întorc şi se uită la ea. Cibi se simte foarte mică, un animal slab în mijlocul unor vânători puternici, dar îşi ia inima-n dinţi.
— Domnule comandant Kramer, tocmai i-am văzut pe mama şi pe bunicul meu pe peron. Vă implor să-i cruţaţi.
Cibi nu plânge – e prea speriată ca să plângă, dar îi tremură mâinile. Îşi înfige adânc unghiile în palme, şi durerea îi dă curaj.
— Sunt tot ce mai am pe lumea asta.
Kramer se uită la ea de sus până jos şi scutură din cap.
— Eu le-am hotărât soarta, nu tu, fetiţo. Mama şi bunicul tău vor fi curând cu dumnezeul lor.
— Vă implor…
Cibi nu vede mâna care o loveşte. S-a întâmplat extrem de repede, doborând-o la pământ.

librex.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: