Câştigătorul ediției a XIX-a a Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi”, pentru cea mai bună carte a anului 2021, este scriitorul Florin Lăzărescu, premiat pentru romanul Noaptea plec, noaptea mă-ntorc.
Am citit cartea lui Florin Lăzărescu anul trecut, la scurtă vreme după apariție și am scris aici recenzia. Este o frumoasă poveste de dragoste între tată și fiu, un tată depășit de prezent (ca orice tată) și un fiu care aproape ratează înțelegerea bogăției de a avea un tată. Dar romanul lui Lăzărescu e mai mult decât o mărturie a unui fiu iubitor. E și un manifest pentru omul simplu, decent și muncitor, un arhetip care se epuizează cu o viteză necruțătoare, și unul împotriva globalizării demente, care nu ține cont de oameni, de putințele și neputințele lor.
Declarația lui Florin Lăzărescu la aflarea veștii
Mi s-a părut un premiu în sine chiar şi nominalizarea romanului meu, având în vedere titlurile şi numele confraţilor de pe lista scurtă. Evident că premiul cel mare mă bucură şi mă onorează. Acum, sincer, nu mi-e uşor să dau o declaraţie la aflarea veştii. Pe de o parte, dacă laud importanţa premiului şi valoarea celor 18 câştigători de până acum, mi-e să nu par arogant. Pe de alta, dacă zic că nu-l meritam, mi-e să nu par fals modest. Deşi n-am scris niciodată cu gândul la premii literare – am mai spus-o în nenumărate rânduri -, cert e că mă bucur. E o bucurie simplă, ca atunci când tu oricum joci fotbal din plăcere, dar uite că s-a nimerit să marchezi şi-un gol.
Despre Noaptea plec, noaptea mă întorc, de Florin Lăzărescu
Bătrânul Pavel se scoală dis de dimineață și pleacă la șantier. N-are tragere de inimă. Îl sâcâie unul dintre muncitorii mai tineri, i-e un pic frică de inginerul gură-spartă și de chinezii importați pentru muncă ieftină… Ce mai, ar ieși la pensie anticipat, ca să scape de griji, că de muncit a muncit deja destul.
Dar cartea nu e doar despre Pavel și necazurile lui cu lumea și vremea care nu mai are răbdare cu oamenii – nici înțelegere și loc pentru cei mai vechi dintre ei. E și o carte despre toți cei care au făcut și vor face mereu lucrurile cum trebuie în țara asta, în ciuda celor care au încercat să-i strâmbe și să-i îndese în măsura lor. O carte despre cei care au plecat de acasă “să muncească la străini”, dar s-au întors de dor acasă și despre cei care nu (mai) pot pleca. O carte despre copii (mari) care nu-și mai înțeleg părinții și viceversa, dar care compensează golul de sens cu iubire. O carte despre un război niciodată început cu tehnologia, deci despre o capitulare inevitabilă în fața ei și despre tot ce pierzi fără voie și putință de a te împotrivi. O carte despre simplitatea aproape pierdută a vieții.
Răsfoiala 