După doi ani în care Premiile Observator Cultural au fost acordate online și amânate de pandemie, revista de cultură a organizat ieri seară Gala Premiilor Observator cultural la Teatrul Odeon.
Dat fiind contextul internațional, generat de războiul sîngeros din Ucraina, declanșat de Putin, Gala Premiilor Observator cultural se desfăşoară anul acesta sub semnul solidarităţii cu Ucraina
a transmis revista în comunicatul despre eveniment.
Ca în fiecare an, pentru credibilitate, autorii apropiați de redacția Observator cultural – redactori și colaboratori constanți – nu au fost nominalizați, chiar dacă volumele publicate de ei ar fi meritat atenția juraților. Organizatorii au remarcat însă pe scriitorii Nora Iuga cu volumul Marea păcăleală, Bogdan Creţu cu romanul Cornul inorogului, Şerban Axinte, cu Scrîşnetul dinţilor (poezie) și Emanuela Ignăţoiu-Sora, cu volumul de poezie Clinamen.
Câștigători Premiile Observator Cultural 2022
CRITICĂ LITERARĂ/ISTORIE LITERARĂ/TEORIE LITERARĂ
Alexandra Ciocârlie, Principi și scriitori în Roma antică, Humanitas
Cosmin Ciotloș, Cenaclul de luni. Viața și opera, Pandora M
MEMORIALISTICĂ
Vasile Ernu, Sălbaticii copii dingo, Polirom
ESEU/PUBLICISTICĂ
Sorin Alexandrescu, Lumea incertă a cotidianului, Polirom
Cristian Cercel, Filogermanism fără germani. România în căutarea europenității, Polirom
PROZĂ
Cristian Teodorescu, Tatăl meu la izolare, Polirom (citește un fragment)
Radu Sergiu Ruba, Semnătura indiană, Trei
POEZIE
Simona Popescu, Cartea plantelor și animalelor, Nemira (citește un fragment)
DEBUT
Iulia Tegge, Mirajul reflectării. Spre o istorie a metaficțiunii în romanul românesc (critică), OMG
Juriul care a ales laureaţii ediţiei a fost alcătuit din: Victor Cobuz, Bogdan Crețu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuș, Iulia Popovici, Alina Purcaru, Carmen Mușat.
Premii speciale
Premiul special pentru traducere din limba spaniolă, acordat în parteneriat cu Institutul Cervantes
Mariana Sipoș pentru Asasinul timid, de Clara Uson, Polirom
Premiul Observator Universitas
Florentin Popa, Dezintegrare, OMG
Premiul Observator Lyceum
Florin Lăzărescu, Noaptea plec, noaptea mă‑ntorc, Polirom (citește aici recenzia)
Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia
Mircea Martin, născut la 12 aprilie 1940, Reșița, Caraș, este critic literar, eseist, director de editură, editor de carte, teoretician literar și profesor universitar român. Din 2014 este membru corespondent al Academiei Române.
Imagine principală articol preluată de la librăria parteneră a Galei Premiilor Observator Cultural – @La două bufnițe
Premiul pentru traducere nu l-a luat Clara Uson, că doar nu s-a tradus singură, chiar voi scrieți în colțul din dreapta sus al imaginii cine a obținut premiul pentru traducerea romanului Clarei Uson.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Truth :). Ne-am grăbit. Rectificăm.
Mulțam de atenționare!
ApreciazăApreciază