„Dragostea când te doare“ cel mai recent volum colectiv din Colecția „Biblioteca de Proză Contemporană“ va fi lansat la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, joi, 28 iulie, de la ora 18:00.
Evenimentul va fi moderat de Cristina Bogdan, decana Facultății de Litere, în discuție cu autorii Dorian Dron, Liviu G. Stan, Doina Ruști, Radu Găvan, Florin Spătaru, Ligia Pîrvulescu, Emilia Toma.
„Dragostea când te doare“ reunește 16 povești românești de iubire. Un volum despre dragoste care răspunde, pe voci diferite, la întrebarea: Ce s-a schimbat în abordarea celei mai vechi și mai populare teme literare?
„Diversitatea este marca acestei cărți alcătuite din texte inedite. Prin urmare, nu vorbim despre o antologie, ci despre cartea iubirii. De la posesiune, ca act al confirmării sinelui, la tristețile aspirantului sau chiar la viol, ca ritual social al crizei, toate povestirile desenează teritoriul dorințelor. În singurătatea ființei nu există decât speranța și imaginarul infinit al conchistadorului din noi.”
Doina Ruști
Volumul este semnat de prozatorii: Andrei Panțu, Florin Spătaru, Ligia Pîrvulescu, Liviu G. Stan, Cristian Fulaș, Radu Aldulescu, Radu Găvan, Delia Hügel, Dorian Dron, Allex Trușcă, Laura Sorin, Dan Sociu, Emilia Toma, Irina Georgescu Groza, Doina Ruști, Cosmin Leucuța.
Despre Colecția „Biblioteca de proză contemporană“
Colecția „Biblioteca de proză contemporană“ face parte din portofoliul Editurii Litera și este coordonată de scriitoarea Doina Ruști. În momentul de față, colecția însumează un număr important de prozatori din toate generațiile, autori de roman în mare parte, unii dintre ei debutanți. „Biblioteca de proză contemporană“ acordă atenție debuturilor și prozei cu o perspectivă epică nouă, pentru a întregi peisajul cărții românești cu viziuni narative inedite.
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.