CONCURS DE DEBUT Editura Litera invită scriitorii aspiranți să-și publice primul roman

Pentru scriitorii români aflați la început de drum, Editura Litera lansează cea de-a II-a ediție a concursului de debut literar „Primul roman“. Volumul desemnat câștigător va fi publicat în colecția „Biblioteca de proză contemporană“.

Din juriul care va alege cartea câștigătoare fac parte: Cristina Bogdan, conf. univ. dr., decana Facultății de Litere, Universitatea din București; Ligia Pârvulescu, scriitoare, câștigătoarea premiului I, ediția I; Emanuela Ilie, conf. univ. dr.,Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Iași și Doina Ruști, președinta juriului și coordonatoarea colecției.

„Debutul unui scriitor este întotdeauna esențial, de multe ori rămânând în memoria generală doar prin acea carte prin care și-a făcut intrarea în literatură. Tocmai de aceea mi se pare vital un concurs. Cred în premiul „Primul roman“ al Editurii Litera pentru că el vine să adauge valorii câștigătorului și energiile celor peste 100 de participanți. Succese tuturor!“, transmite Doina Ruști.

litera.ro

Condiții de participare

Pot participa la concurs cetățenii români, cu vârsta de peste 18 ani, care nu au publicat niciun roman până la data definitivării concursului, respectiv nicio operă epică unitară, mai lungă de 25.000 de cuvinte.

● Textul înscris în concurs va putea aborda orice temă și va respecta canoanele speciei literare (roman). Va conține minimum 60.000 de cuvinte și maximum 120.000 de cuvinte. Textele creațiilor literare vor fi scrise în limba română, editate în Word, cu diacritice și cu ortografia în vigoare. Fontul folosit va fi Arial, de mărimea 12, la 1,5 rânduri (spațiul între rânduri va fi de 1,5).

● Creațiile literare se vor trimite pe e-mail, în format doc. (ca atașament), la adresa primulroman@litera.ro (între 1 și 21 august) și vor fi însoțite în mod obligatoriu de Fișa de participare, cu următoarele date personale: nume, prenume, vârsta, adresa poștală, adresa de e-mail, număr de telefon, titlul romanului înscris în concurs, o scurtă descriere a acestuia (max. 150 de cuvinte), numărul de cuvinte.

answear.ro

Detalii despre Regulamentul concursului și Fișa de participare sunt disponibile pe Litera.ro.

Concursul se desfășoară în perioada 1 august – 19 septembrie 2022 și include 4 etape:

  • Etapa 1: 1 august-21 august – înscrieri
  • Etapa 2: 22 august-15 septembrie – jurizarea
  • Etapa 3: 16 septembrie – anunțarea câștigătorilor
  • Etapa 4: 29 septembrie – Premiere

Despre Colecția „Biblioteca de proză contemporană“

Colecția „Biblioteca de proză contemporană“ face parte din portofoliul Editurii Litera și este coordonată de scriitoarea Doina Ruști. În momentul de față, colecția însumează un număr important de prozatori din toate generațiile, autori de roman în mare parte, unii dintre ei debutanți. „Biblioteca de proză contemporană“ acordă atenție debuturilor și prozei cu o perspectivă epică nouă, pentru a întregi peisajul cărții românești cu viziuni narative inedite.

top-shop.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: