FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ Librarul din Florența, de Ross King

O cronică palpitantă a efervescenței intelectuale, plasată în contextul frământărilor politice și religioase ale epocii, geniala carte a lui Ross King, Librarul din Florența, este, în aceeași măsură, o odă închinată cărților și producției de carte, ilustrând trecerea de la manuscris la tipar, prin intermediul vieții unui om extraordinar, Vespasiano da Bisticci, unul dintre adevărații titani ai Renașterii.

Renașterea în Florența evocă frescele frumoase și clădiri elegante – opera impresionantă a artiștilor și arhitecților desăvârșiți ai orașului. La fel de importante pentru secolele următoare au fost geniile de un alt tip: căutătorii de manuscrise, scribii, cărturarii și librarii florentini, cei care au suflat praful de pe un mileniu de istorie și, prin descoperirea și răspândirea cunoștințelor antice, au dat naștere unei lumi noi și strălucitoare.

bestvalue.eu

Un astfel de căutător de comori livrești a fost Vespasiano da Bisticci. Născut în 1422, el a devenit „regele librarilor din întreaga lume“, după spusele unui prieten. Într-o vreme în care cărțile erau confecționate manual, timp de patru decenii, Vespasiano a produs și a vândut sute de volume în librăria sa care s-a transformat, de asemenea, într-un loc de întâlnire pentru dezbateri și discuții. Pe lângă faptul că arhivau înțelepciunea antică a lui Platon, Aristotel și Quintilian, cărțile sale erau opere de artă în sine, copiate de scribi talentați și iluminate de cei mai iscusiți miniaturiști. Printre clienții săi se numărau papi, regi și prinți din întreaga Europă care doreau să-și întărească reputația prin fondarea unor biblioteci magnifice.

Vespasiano își atinsese deja apogeul puterii, fiind recunoscut drept cel mai prolific negustor de cunoaștere din Europa, atunci când și-a făcut apariția o nouă invenție: cartea tipărită. Astfel, la finalul secolului XV, regele librarilor s-a văzut amenințat de această realizare tehnologică prin care cărțile produse la prețuri mici ajungeau la cititori care nu și-ar fi permis niciodată unul dintre manuscrisele sale elegante. 

„Magnific . . . Cercetările meticuloase ale lui Ross King oferă o experiență de lectură fascinantă, pe măsură ce povestea împletește cu măiestrie intrigile politice ale familiilor care se luptau pentru putere și căutau favorurile papei cu o istorie intelectuală captivantă care acoperă evoluția cărților, Italia Renașterii, filozofia și literatura clasică și inventarea tiparului. Un studiu pătrunzător și emoționant al unei epoci în care cărțile erau considerate esențiale pentru a da sens vieții, iar cunoașterea și înțelepciunea erau prețuite ca scopuri în sine.“ – Booklist

„Excelent . . . Dificultățile comerțului cu cărți din secolul XV reprezintă exact motivul pentru care Librarul din Florența este o lectură atât de fascinantă: ele leagă activități aparent neînsemnate, precum creșterea oilor, de ciumă, politică și cruciadele papale. Deși în aparență este o biografie a lui Vespasiano da Bisticci, acesta este mai puțin subiectul cărții, cât metoda: o fereastră către evoluțiile intelectuale, politice și tehnologice ale unei epoci aflate într-o efervescență radicală. Este o alegere inteligentă a lui Ross King, la fel cum Ross King – amuzant, spiritual și un adevărat specialist – este o alegere norocoasă pentru Vespasiano. Este o carte pe care o voi păstra în bibliotecă, în ciuda rafturilor aglomerate.“ – Tim Smith-Laing, Telegraph

nemira.ro

Librarul din Florența. Vespasiano da Bisticci și manuscrisele care au iluminat Renașterea, de Ross King (fragment)

Un alt vizitator regulat al atelierului în acele zile de început era un prieten al lui Poggio, Niccolò Niccoli; la fel ca Cesarini, și acesta era dornic să ajute studenții tineri cu mijloace modeste. Vespasiano l-a cunoscut devreme, prin 1433 sau 1434, când Niccoli avea 60 de ani; era un bărbagras, arătos, capricios, care purta o robă de culoarea prunei. Niccoli l-a invitat pe tânărul librar la cină, impresionându-l cu mobilierul și obiectele frumoase din casă: statui de marmură, vase antice, mese ornate cu mozaic, inscripții antice, o hartă a lumii, picturi ale marilor maeștri. „Nicio casă din Florența“, avea să exclame cu uimire mai târziu Vespasiano, „nu era așa de frumos decorată.“ Tovărășia lui Niccoli trebuie să fi fost incitantă pentru tânărul Vespasiano.

Poggio îl numise „cel mai învățat cetățean florentin“ – un titlu pentru care mulți concurau. Era una dintre minunile orașului. Vespasiano avea să susțină mai târziu că ori de câte ori ajungea cineva în Florența, „nu simțeau că văzuseră orașul dacă nu treceau și prin casa lui Niccolò“, aflată nu departe de catedrală, lângă biserica San Lorenzo. Bărbatul era prieten cu Brunelleschi și avea un interes în arhitectura antică. Escalada ruinele băilor publice și amfiteatrelor, își sufleca mânecile să măsoare proporțiile coloanelor sau să numere treptele unui templu. Se știa bine cu sculptorii Donatello și Lorenzo Ghiberti.

„Nu s-a căsătorit“, avea să scrie Vespasiano, „ca să-i rămână timp pentru studii“, deși vreme de 30 de ani a ținut o amantă vioaie, pe nume Benvenuta, „care să-i satisfacă nevoile“. I-o răpise unuia dintre cei cinci frați mai tineri ai lui, care-i aplicase o formă de răzbunare învechită, înfiorătoare: insistase să fie dezbrăcată și biciuită public, în piața orașului. Episodul n-a făcut decât să înrăutățească relațiile lui Niccoli cu frații săi, care deja avuseseră de suferit de pe urma obiceiului său de a vinde posesiunile familiei (tatăl fusese un prosper negustor de lână) ca să obțină bani pentru manuscrise.

Lucrul de care era cel mai mândru era biblioteca sa. Cum observa admirativ un prieten, era „lacom de cărți“. Deținea 800 de manuscrise, una dintre cele mai mari și mai valoroase colecții din Europa. Niccoli își adunase manuscrisele, spunea, „cu multă sârguință și hărnicie, încă din adolescență“, adică încă de când încetase să mai lucreze pentru afacerea cu lână a tatălui și se devotase în întregime studiului. Printre volume se numărau mai mult de 100 de manuscrise grecești, câteva vechi de cinci secole. Deținea opere de Platon, Aristotel, cópii ale Iliadei și Odiseei, comediile lui Aristofan și tragediile lui Euripide și Eschil. Colecția sa de opere latinești era mult mai mare; numai din Augustin deținea 34 de volume, precum și alte 16 din Sfintele Scripturi. Printre manuscrise se găseau și tratate antice de geografie, drept, astronomie, arhitectură, medicină și despre îngrijirea cailor și a vitelor. Avea manuscrise în armeană și arabă, precum și volume de imnuri slavone.

Nicăieri în biblioteca sa n-ai fi putut găsi o operă în italiană, „limba vulgară“, care i se părea extrem de ofensatoare. Chiar și operele lui Dante erau interzise, căci Niccoli credea că paginile Divinei Comedii erau mai potrivite să învelești pește și carne în ele. La fel de atroce i se păreau lucrurile compuse în latină în ultimul mileniu; pentru el, limba lui Cicero, grăitoare pentru ceea ce fusese mai bun în civilizația romană, decăzuse din cauza penei neîndemânatice și limbii necizelate ale scriitorilor și scribilor creștini. Începuse să scrie o carte de ortografie latină pentru edificarea tineretului, dar n-a reușit s-o termine, fiindcă – așa cum observase Vespasiano – „avea un geniu atât de rafinat încât nu era niciodată mulțumit“.

Multe alte lucruri nemulțumeau sensibilitatea delicată a lui Niccoli. Scribii medievali se făceau vinovați de a fi folosit în manuscrise literele acelea greu de distins, colțuroase, înghesuite și adesea intrând unele în altele – un stil care nu doar că nu era atrăgător, ci rămânea ilizibil chiar și pentru cititorii dedicați. Așa cum voia să recupereze latina pură a lui Cicero și așa cum spera ca arhitectura să revină la simplitatea elegantă, ordonată, a vechilor clădiri romane, Niccoli spera să inventeze ceea ce Poggio, care avea aceleași scopuri ca și el, numea „o grafie care să aducă aminte de Antichitate“. Trebuia să fie un scris de mână îngrijit și decent, asemenea celui pe care l-ar fi folosit vechii romani. Câteva dintre manuscrisele din biblioteca sa, precum cele de Cicero, Lucrețiu, Aulus Gellius, fuseseră copiate de Niccoli însuși, în grafia sa distinctivă, cu litere aplecate spre dreapta. Vespasiano era de părere că se arătase în acele manuscrise a fi „un scrib foarte priceput“.

Să stea la masa lui Niccoli, mâncând din vase de porțelan și bând dintr-un pahar de cristal, puse toate pe o față de masă de o albeață pură, ascultându-l pe stăpânul casei vorbind despre Brunelleschi sau să dezbată cu oaspeții dacă Platon era un filozof mai mare decât Aristotel, apoi minunându-se cu gazda sa în fața volumelor prețioase din bibliotecă… tânărul Vespasiano trebuie să-și fi dat seama că, într-un an sau doi, ajunsese într-o companie prestigioasă și sclipitoare. Fusese, după cum avea să-și amintească mai târziu, questo secolo aureo, „această epocă de aur“.

Librarul din Florența. Vespasiano da Bisticci și manuscrisele care au iluminat Renașterea, de Ross King, Editura Nemira, 2022, traducere din limba engleză de Iulian Bocai, colecția „ORION” 

Articolul conține bannere publicitare, butoane și linkuri către librării online. Prin accesarea lor și plasarea unei comenzi, ne ajutați să scriem zilnic despre carte și lectură și să vă aducem cele mai noi vești din lumea culturală și literatura universală. Plasarea comenzii via Răsfoiala nu modifică prețul produselor comandate.

Despre Ross King

Ross King este un renumit specialist în Renașterea italiană, autorul a numeroase cărți de succes, printre care se numără Brunelleschi’s Dome, Michelangelo and the Pope’s Ceiling, Leonardo and the Last Supper sau Mad Enchantment: Claude Monet and the Painting of the Water Lilies. Dragostea sa pentru Florența renascentistă, despre care studiază, scrie și ține conferințe de peste două decenii, a făcut din povestea de mult uitată a lui Vespasiano da Bisticci – despre care nu s-a mai scris niciodată – un subiect irezistibil. În prezent, Ross King locuiește în apropiere de Oxford.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: