CINEMA Maia Morgenstern și Marius Bodochi în horrorul “Capra cu trei iezi”, adaptare după Creangă. În curând pe marile ecrane.

Bazat pe una dintre cele mai cunoscute poveşti ale lui Ion Creangă, filmul „Capra cu Trei Iezi”, cu Maia Morgenstern şi Marius Bodochi în rolurile principale, este un thriller/ horror care sondează psihologia umană şi readuce în actualitate, într-o perspectivă inedită, povestea foarte populară care ne-a fermecat copilăria.

Capra Cu Trei Iezi” a fost prezentat anul acesta la TIFF (Festivalul Internaţional de Film Transilvania), unde a și câştigat Premiul Publicului. Debutul în lungmetraj al regizorului Victor Canache va intra în cinematografele din toată ţara pe 28 octombrie.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

O văduvă cu trei copiii și un “prieten” neinvitat

Era odată o capră care avea trei iezi… În România rurală a secolului XIX, izolată de lume, o văduvă şi mamă a trei copii este nevoită să ţină piept unui vechi prieten de familie care, văzându-i fără apărare, îşi dă-n vileag adevărata natură sadică.

Citită de obicei ca basm pentru copii, „Capra cu Trei Iezi” este însă o poveste cu profunzimi psihologice care i-a trezit interesul regizorului Victor Canache:

„Nimeni nu a mai ecranizat Capra cu Trei Iezi până acum, deşi toţi ştim povestea. Aş vrea ca, după ce văd filmul, spectatorii să o recitească. S-ar putea să fie surprinşi. Filmul nu este o poveste pentru copii, ci un thriller plin de suspans. Tot ce veţi vedea pe ecran se regăseşte însă şi în basmul lui Creangă, dar e foarte important cum alegi să-l citeşti. Am avut norocul ca doi actori atât de mari – Maia Morgenstern şi Marius Bodochi – să mi se alăture în această aventură şi să dea viaţă unor personaje iconice”.

chilipirul-zilei.ro/

Victor Canache a regizat în 2019 un scurt metraj cu acelaşi nume și este deja cunoscut publicului datorită aparițiilor sale ca actor, din filme precum „Luca” (r. Horaţiu Mălăele).

Maia Morgenstern interpretează rolul unei mame dispuse să-şi apere copiii cu orice preţ. Văduvă şi izolată într-un sat de munte, realizează că un prieten vechi de familie (Marius Bodochi) îi amenință familia. Rolurile copiilor, victimele „lupului mare şi rău”, sunt interpretate de Antonio Gavrilă, Răzvan Ilina şi Silviu Corbu.

Scenariul este semnat de Victor Canache, producţia de Luana Georgiţă, iar montajul de Victor Canache şi Tudor D. Popescu. „Capra Cu Trei Iezi” a câştigat Premiul Publicului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în iunie 2022.

Fotografii articol via Facebook Capra cu Trei Iezi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: