Cotidianul spaniol El Pais a publicat recent un articol care explică de ce răspundem prompt la știrile false și care este cea mai simplă metodă de a le detecta. Soluția optimă nu vizează dezinformările sau falsurile specifice, ci structura de bază a narațiunilor care vând gogoși.
Se pare că am prins gustul lor cu mult înainte să avem tehnologia care ne permite să le rostogolim în rețele sperând că “știrea” distribuită va salva omenirea din ignoranță și de pericolele neștiute care pândesc la colț. Sperând că acest gest ne face importanți pentru ceilalți și face Diferența. Pentru câteva clipe, cele în care dăm click pe “distribuie” și scriem
“Nu pot să cred”,
“Ne vor proști, dar nu suntem” sau
“Share masiv să afle toată lumea adevărul”
avem iluzia că avem controlul.
Nu suntem primii păcăliți care păcălesc (cu sau fără intenție) și pe alții. Una dintre cele mai gogonate „știri” din istorie se referă la Donația lui Constantin – un fals decret imperial, prin care Constantin cel Mare ar fi cedat Papei autoritatea asupra Romei și vestului Imperiului Roman. Compus probabil în secolul al VIII-lea, documentul a fost folosit pentru revendicarea autorității politice. Falsul a fost deconspirat abia în 1440, când filozoful italian Lorenzo Valla a arătat că textul includea termeni, expresii și norme gramaticale care nu existau în latina folosită la momentul presupusei redactări a decretului.
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Apelul la emoții negative, autoîndreptățirea și polarizarea
Dimensiunea globală a știrilor false se datorează noului “ecosistem social media”, explică pentru El Pais Andrea Grignolio Corsini, profesoară la universitatea milaneză Vita-Salute San Raffaele. Falsurile sunt generate de grupuri de utilizatori care gândesc la fel, iar dezinformarea se bazează pe „noutate sau surpriză”, pe generarea de „dezgust moral” și “revoltă” și pe polarizare, care determină consolidarea sentimentului de grup.
Cel mai nociv efect ale dezinformării este formarea unor amintiri false. Ciara Greene, directoare a Laboratorului pentru Atenție și Memorie de la University College Dublin, dezvăluie cum funcționează percepția și de ce ajungem să credem lucruri despre care nu știm dacă s-au petrecut în realitate:
„Atunci când oamenii văd știri inventate – sau chiar fotografii trucate ale unor evenimente care nu au avut loc niciodată – nu numai că pot ajunge să creadă că acele evenimente s-au întâmplat cu adevărat… dar pot, de asemenea, să-și formeze o amintire detaliată a faptului, ca și cum ar fi trăit efectiv acele evenimente. Acest efect este mai probabil atunci când conținutul materialului fabricat este în concordanță cu prejudecățile dumneavoastră.”
Cu alte cuvinte, dacă știrea falsă ne confirmă credințele cu care am trăit dintotdeauna, crește șansa să o luăm de bună fără să verificăm care este adevărul. Astfel, ar trebui să fim sceptici mai ales în legătură cu informații care ne fac să gândim “știam eu că am dreptate!”.
„Amintirile sunt ca niște blocuri Lego, sunt stocate și distribuite în tot creierul. De fiecare dată când ne amintim ceva, reconstruim de fapt acea amintire.
O cercetare realizată la Universitatea din Texas arătă că distribuirea articolelor pe rețelele de socializare cu prietenii sau în grupuri de interese similare îi poate determina pe oameni să creadă că sunt mai bine informați despre un subiect decât sunt în realitate. Amintirea falsă este exacerbată de percepția eronată a cunoștințelor.
“Dacă oamenii se simt mai bine informați despre un subiect, ei simt, de asemenea, că s-ar putea să nu fie nevoie să citească sau să învețe informații suplimentare despre acesta.”
În mod paradoxal, cei predispuși să se evalueze drept pricepuți într-un domeniu anume nu sunt cei competenți, ci dimpotrivă. Un studiu cunoscut ca efectul Dunning – Kruger arată că persoanele care au abilități, competențe sau expertiză reduse în ce privește o abilitate anume sau un domeniu specific au tendința de a-și supraestima abilitățile și competența.
Cum recunoști o știre falsă?
„Propaganda și minciunile sunt aproape mereu create după același tipar… cei care verifică faptele pot respinge doar o parte din falsurile care circulă online. Trebuie să-i învățăm pe oameni să recunoască tiparele de dezinformare, astfel încât să înțeleagă când sunt induși în eroare”,
spune Stephan Lewandowsky de la Universitatea din Bristol.
Un proiect realizat de universități din Cambridge și Bristol și un departament al Google (Jigsaw) oferă ca soluție pentru combaterea dezinformării „Știința inoculării„. Cercetătorii au creat clipuri scurte, de maxim 90 de secunde, care prezintă cinci tehnici comune de manipulare și te învață să le identifici, indiferent de subiectul abordat. Le găsiți aici.
- Incoerența
- Falsa dilemă
- Țapul ispășitor
- Atacul la persoană
- Limbajul emoțional
De exemplu, crearea de false dihotomii / dileme funcționează ca instrument de polarizare – Ești cu mine sau ești împotriva mea! Așa se fabrică impresia falsă că nu există alternative.
Dacă nu încetezi să te uiți la știri la TV, o să moară cățeluși! (?????)
Firește că cele două nu au legătură și nici nu se exclud reciproc, însă prin prezentarea unei false corelații și a dilemei de tip “alb sau negru”, apare iluzia că “griul nu există”. Ți se inoculează ideea că nu ai de ales. Dacă vrei să eviți “negrul” (moartea cățelușilor) trebuie să alegi “albul” (nu te mai uiți la știri la TV).
Cercetarea realizată după expunerea utilizatorilor la clipurile video arată că
- a îmbunătățit capacitatea oamenilor, din toate mediile sociale, de a detecta dezinformarea.
- a îmbunătățit procesul de luare a deciziei cu privire la distribuirea sau nu a conținutului dăunător.
Fotografie principală articol via Inoculation Science.
Răsfoiala 