ȘTIRI Iranianul care a inspirat filmul “Terminalul”, autorul “The terminal man”, a murit ieri pe aeroportul în care locuia

Mehran Karimi Nasseri, bărbatul iranian a cărui poveste de viață petrecută pe Aeroportul Charles de Gaulle din Paris a inspirat filmul „Terminalul”, regizat de Steven Spielberg, a murit ieri în urma unui infarct în Terminalul 2F al aeroportului, scrie Variety.

edenboutique.ro/

A trăit aproape jumătate de viață în “gara avioanelor”

Moartea sa a fost confirmată de Associated Press, care a scris că poliția și cadrele medicale nu au reușit să îl salveze pe Nasseri. Raportul precizează că oficialii au declarat că Nasseri a locuit din nou în aeroport în ultimele săptămâni de viață.

Nasseri, care mai era cunoscut și sub numele de „Sir Alfred”, locuia în Terminalul 1 al Aeroportului Charles de Gaulle. El s-a stabilit pentru prima dată în acest spațiu în 1988, după ce Marea Britanie i-a refuzat azilul politic ca refugiat, în ciuda faptului că a declarat că avea o mamă scoțiană.

Alfred susținea că a fost expulzat din Iran în 1977 pentru proteste împotriva șahului. După o luptă îndelungată care a implicat cereri trimise în mai multe țări, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați i-a acordat statutul de refugiat în Belgia.

A trăit câțiva ani în Belgia, după ce a fost expulzat din țări ca Marea Britanie, Olanda și Germania pentru că nu avea documente de imigrare.

lensa.ro

Pentru că susținea că are un părinte britanic, deși nu a prezentat nicio dovadă, Alfred a decis să se stabilească în Regatul Unit în 1986, dar în 1988, în drum spre UK, actele sale au fost pierdute. Totuși el s-a îmbarcat în avionul pentru Londra, dar a fost trimis imediat înapoi în Franța, deoarece nu deținea pașaport.

Alfred a fost inițial arestat de autoritățile franceze, dar a fost eliberat, deoarece intrarea sa pe aeroport era legală și nu exista o țară de origine în care să fie repatriat. Astfel și-a început reședința de 18 ani la Terminalul 1 al Aeroportului Charles de Gaulle din Paris.

După ce s-a declarat apatrid, “țara” sa din aeroport a devenit o alegere. Se spune că Nasseri și-a ținut întotdeauna bagajul lângă el, petrecându-și timpul citind, scriind și studiind economia. A părăsit aeroportul pentru prima dată când a fost spitalizat în 2006, la 18 ani după ce s-a stabilit pentru prima dată în terminal.

Alfred a părăsit spitalul în ianuarie 2007 și a fost îngrijit de Crucea Roșie Franceză de pe aeroport. El a fost cazat timp de câteva săptămâni într-un hotel din apropierea aeroportului. La 6 martie 2007, a fost transferat la un centru caritabil Emmaus din arondismentul 20 din Paris. A continuat apoi să trăiască la un hostel, întreținându-se din banii câștigați în urma filmului, până recent, când a revenit pe aeroport.

answear.ro

Tom Hanks l-a interpretat în filmul inspirat de situația sa

Situația bizară în care trăia a fost sursa de inspirație pentru filmul lui Steven Spielberg din 2004, „Terminalul”. Tom Hanks joacă rolul unui bărbat din Europa de Est care decide să locuiească în aeroportul John F. Kennedy din New York, după ce i se refuză viza în Statele Unite. În 2003, New York Times a relatat că Spielberg a cumpărat drepturile asupra poveștii de viață a lui Nasseri prin intermediul companiei sale de producție DreamWorks, plătind aproximativ 250.000 de dolari.

Și filmul francez „Tombés du ciel” din 1993, cu Jean Rochefort în rolul principal, s-a inspirat tot din cele trăite de iranian. Lansat la nivel internațional ca „Lost in Transit”, filmul urmărește un bărbat care petrece câteva zile într-un aeroport, după ce și-a pierdut pașaportul. Dincolo de ficțiune, Nasseri a fost, de asemenea, subiectul a numeroase documentare și reportaje.

Este autorul cărții autobiografice The Terminal Man, publicată în 2006.

libris.ro

Documentare articol via Variety, BBC și West Coast Living Canada.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: