PREMIERĂ „Misiune Ispititoare”, piesă de teatru în memoria Reginei Elisabeta, alias Carmen Sylva

Misiune Ispititoare, spectacolul adaptat de Liana Ceterchi, după volumele care includ corespondența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, “Cu iubirea tandră, Elisabeta”, “Mereu al tău credincios, Carol”, va avea premiera vineri, 31 martie 2023, la Centrul Cultural Dalles, Sala I.C. Brătianu.

Biletele la spectacol se pot rezerva la tel. 021.314.66.37 și se pot cumpăra de la casieria Sălii Dalles de pe bulevardul Magheru.

farmec.ro

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Comemorarea Reginei Elisabeta I a României, 180 de ani de la naștere

,,La 180 de ani de la nașterea Reginei Elisabeta I, cunoscută și sub pseudonimul literar de Carmen Sylva, ne-am luat îngăduința de a aduce în luminile rampei viața celei care a fost atât prima regină a României, cât și inegalabila parteneră de viață și strădanie a lui Carol I de Hohenzollern, întâiul rege al României.

Aducem în luminile rampei pe celebra Carmen Sylva, care a legănat copilăria multora dintre noi, cu poveștile sale, și cea care a lăsat o vastă operă literară: de la poezie, la opere dramatice, romane epistolare, jurnale, memorii și nuvele. Pe celebra Carmen Sylva care a făcut cunoscută lumii occidentale, poezia populară românească, prin traducerile ei și a fost în același timp muză și mecena pentru mulți artiști printre care: Nicolae Grigorescu, Dimitrie Gh. Dinicu, I.L. Caragiale, Elena Văcărescu, Vasile Alecsandri și nu în ultimul rând a lui George Enescu, copilul ei de suflet, care a mărturisit despre ea că era ,,o nedezmințită întruchipare a bunătății.”

O aducem în luminile rampei pe celebra Elisabeta I, ,,mama răniților” din timpul Războiului de neatârnare 1877, pe celebra Elisabeta I, prima regina care a făcut fotografie publicitară, cea care a fondat orașul Orbilor/Vatra Luminoasă, și care nu a pregetat niciun moment în a-și dărui gândurile și inima treburilor țării în ,,Misiunea ispititoare” pe care bunul Dumnezeu i-a încredințat-o pentru România.”  (Liana Ceterchi, regizor)

Distribuția spectacolului este formată din Liana Ceterchi și Teodora Toader, asistența de regie și sunet Teodora Toader, asistență video Maria Scarlat Malița. Spectacolul este produs de Asociația Femeilor din Teatru „If…/Dacă… Pentru femei”.

perfect-tour.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: