Netflix îmi lasă impresia că e din ce în ce mai sărac la categoria filme și seriale inspirate de cărți. În luna martie 2023, a fost tare greu să compilăm lista, iar multe dintre filme sunt producții obscure, pentru care nu găsești nici trailer, darămite informații despre cărțile pe care sunt bazate. Semnalăm două dintre ele, care, într-un mod grotesc, se aseamănă. Primul, cel franțuzesc, incomparabil mai bun.
- Chanson Douce alias Cântec lin, adaptarea franțuzească a romanului premiat al Leilei Slimani, inspirat de o poveste reală care-ți ridică părul pe tine, merită cu prisosință văzut
- Horrorul Capra cu trei iezi, ecranizarea pentru adulți a poveștii pentru copii cu care-au crescut câteva generații, cu Maia Morgenstern în rolul mămucăi, a cucerit abonații (nu știu cum?!)
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Chanson Douce (2019)
16+ Dramă
Cu: Karin Viard, Leila Beckhti
Regia: Lucie Borleteau
Adaptarea romanului cu același nume premiat cu Goncourt, Cântec lin, este o poveste inspirată de fapte reale, petrecute la New York, în 2012. Dădaca angajată de un cuplu tânăr să-i îngrijească pe cei doi copii, un băiețel de nici doi ani și o fetiță de cinci anișori, se dovedește cea mai teribilă alegere posibilă. Actrița principală, Karin Viard, face un regal de actorie!
Capra cu trei iezi (2022)
16+ Horror, Dramă
Cu: Maia Morgenstern, Ovidiu Bodochi
Regia: Victor Canache
Dramatizarea basmului lui Creangă a ajuns zilele acestea în top cele mai vizionate filme pe Netflix. Am apucat să văd cam trei sferturi din film și ezit între prost și mediocru, mai ales în ce privește scenariul care insistă cu limbajul original al lui Creangă, neadaptat, neperiat, un fel de română – moartă care ți se cam încurcă în mintea plină de neologisme. Pare făcut pe vreme și buget de pandemie, nu prea are alte personaje decât capra, iezii și lupul, nici locații decât casa caprei. Salvează (oarecum) barca mezinul (Antonio Gavrilă) care joacă uimitor de bine.
SERIAL Agentul de noapte (2023)
16+ Thriller, Polițist
Cu: Gabriel Basso, Lucian Buchanan
Creator Shawn Ryan
Inspirat de thrillerul lui Matthew Quirk, filmul îl urmărește pe tânărul agent FBI Kevin Sutherland, însărcinat să facă pe telefonistul în schimbul de noapte, în așteptarea unui apel important. Solicitat de o tipă care nu pare să fie parte din rețea, se trezește în mijlocul unei conspirații la nivel înalt.
Undeva departe (2023)
16+ Comedie romantică
Cu: Naomi Krauss, Goran Bogdan
Regia: Vanessa Joop
Zeynep este nefericită. Caută refugiu pe o insulă croată, unde mama ei a cumpărat o casă, cu mult timp în urmă. Speră să găsească în sfârșit liniște și un nou început – dar nu s-a gândit ce va face cu Josip, care încă locuiește pe proprietate. (Nu am găsit referințe la cartea care a inspirat filmul.)
SERIAL Tu, sezonul 4, partea a doua (2021)
16+ Thriller, Dragoste
Cu: Penn Badgley, Victoria Pedretti
Creatori: Greg Berlanti, Sera Gamble
Sezonul 4 al serialului Tu, inspirat de cărțile omonime ale Carolinei Kepnes, îl urmărește în continuare pe Joe, care se mută la Londra încercând să se rupă de trecut și de crimele comise. Reprofilat în profesor, speră din nou că va reuși să mențină limitele normalului, dar eșuează într-o nouă relație bolnavă.
Elefantul magicianului (2018)
16+ Animație, Film pentru copii
Cu: Noah Jupe, Mandy Patinchin
Inspirat de cartea lui Kate DiCamillo, Elefantul Magicianului îl are ca protagonist pe adolescentul Peter, care își caută sora pierdută. O ghicitoare îi spune că, pentru asta, trebuie să găsească un elefant și pe magicianul care îl va conjura. Peter începe o călătorie dificilă în care sarcini aparent imposibile îl vor duce în aventura vieții sale.
Aici mă vei găsi
13+ Comedie romantică
Cu: Rose Reid Jedidiah Goodacre
Regia Brian Baugh
După un eșec la o audiție, o violonistă pleacă în Irlanda pentru a-și regăsi speranța și inspirația. În avion, întâlnește un star de cinema care-și dorește o conexiune reală. Filmul este bazat pe cartea There you will find me, de Jenny B. Jones
Vor fi oameni (2020)
16+ Dramă
Cu: Oztap Dziadek, Akmal Gurezov
Regia: Arkadiy Nepytaliuk
Trailer disponibil pe Netflix.
Filmul, bazat pe romanul omonim de Anatoli Dimarov, prezintă perioadele turbulente de la începutul secolului XX prin ochii oamenilor obișnuiți: Primul Război Mondial, revoluția, regimul sovietic. Fiecare personaj a înfruntat schimbările în felul său, prin intermediul propriilor concepții. Cu toate acestea, toți au împărtășit dorințele fundamentale de a trăi, de a iubi și de a-și găsi locul în noua eră.
De cine fugeam noi? (2023)
13+ Mister, Dramă
Cu: Melissa Sozen, Eylun Tumbar
Regia Umut Arat, Gokcen Usta
Trailer disponibil doar pe Netflix.
L-am anunțat și în februarie, dar a apărut pe platformă abia recent. Este serialul turcesc tipic cu drame de familie și nimic consistent sau de reținut în scenariu sau în regie. O mamă și fiica ei trăiesc ca două fugare, prin hoteluri exotice, din niște bani care nu se termină niciodată. Pare mai degrabă o încercare camuflată rezonabil de a promova frumusețile patriei turce, decât o poveste cu miză.
Serialul este inspirat de thrillerul Escape al autoarei turce Perihan Magden.
Jumanji (1993)
13+ Filme de familie
Cu: Robin Williams, Jonathan Hyde
Regia Joe Johnston
Singuri acasă, Judy şi Peter se plictisesc teribil. După ce descoperă Jumanji, un joc misterios, lucrurile iau o întorsătură uimitoare. „Odată ce ați început un joc jumanji, el nu se va sfârși până când un jucător nu va ajunge în orașul de aur.“ Filmul este inspirat de cartea pentru copii cu același nume al lui Chriss van Allsburg.
Nota bene, dacă nu găsiți în articol butonul CUMPĂRĂ pentru vreuna dintre cărțile pe care sunt bazate filmele, înseamnă că, la data publicării articolului, cartea nu era disponibilă nici în engleză, nici în română.