BOOKFEST Editurile italiene prezente în inima târgului de carte. Cum merge piața de carte italiană? Ce avem de învățat?

Spirit latin / Anima latina este titulatura cu care Italia participă zilele acestea la Salonul Internațional de Carte Bookfest, aducând sub pavilionul care polarizează atenția vizitatorilor prin spații deschise, primitoare, în culorile naționale ale Italiei, autori reputați, ofertele editurilor din peninsulă și experiența uneia dintre cele mai mari piețe de carte ale Uniunii Europene.

Pavilionul Italiei la Bookfest include o librărie generoasă care oferă vizitatorilor posibilitatea să cumpere cărțile autorilor italieni, dar și spații de lucru unde reprezentanții editurilor își întâmpină omologii pentru discutarea viitoarelor colaborări.

Ziua de joi, 25 mai 2023, a fost dedicată rapoartelor care au analizat piețele de carte italiană și română cu obiectivul de a consolida dialogul profesional. La eveniment au participat E.S. Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante Mangoni, Micaela Soldini, Director ICE Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, Bruno Giancarli, reprezentant Birou Studii al Asociației Italiene a Editorilor (AIE) și Mihai Mitrică, reprezentant Asociația Editorilor din România (AER).

noriel.ro

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Cum arată piața de carte italiană în prezent?

Cele mai recente date despre piața italiană de carte arată că este principala industrie culturală din Italia și a patra industrie editorială din Europa, după Germania, Regatul Unit și Franța, cu o valoare de 3,429 miliarde de euro în 2021. Datele includ piața comercială (cărți tipărite de ficțiune și non-ficțiune vândute în librăriile fizice și online și retail), precum și sectorul educațional, cel profesional (cărți, e-book, baze de date și servicii de internet) și exportul de cărți.

Piața comercială în 2022 are o valoare de 1,671 miliarde de euro, în scădere față de anul trecut, dar în creștere cu 13,1% față de 2019. Creșterea comerțului electronic i-a determinat pe editori să-și îmbunătățească oferta, concentrându-se mai ales pe catalog. Titlurile de pe piață, mai puțin cele autopublicate, au atins 1,331 milioane în 2021, în creștere cu 5,3% față de anul precedent.

Italia investește anual peste un milion de euro în fiecare an în granturi oferite pentru traduceri, iar în ultimii douăzeci de ani diferența dintre drepturile cumpărate și vândute în străinătate s-a redus: în 2020, potrivit celor mai recente date disponibile, au fost vândute 8.586 de titluri și au fost achiziționate 9.127 de titluri.

cartepedia.ro

În cadrul evenimentului de prezentare a pieței italiene de carte, E.S. Ambasadorul Italiei ȋn Romȃnia, Alfredo Maria Durante Mangoni, a declarat că 

“Sectorul creativității ȋn Italia este ȋn continuă dezvoltare şi se extinde tot mai mult la nivel internațional, constituind o componentă importantă a sectorului de carte. Şi dacă ne referim la titluri publicate, piața italiană de carte ocupă locul al patrulea ȋn Europa”.

“Piața romȃnească de carte are multe de ȋnvățat de la modul ȋn care Italia susține cultura ȋn formă scrisă. Voucherele culturale, achizițiile importante pentru bibliotecile publice şi programele de promovare a lecturii sunt doar unele dintre strategiile Italiei pe care ar trebui să le aplicăm şi ȋn Romȃnia.”, a spus Mihai Mitrică, director executiv AER.

Conform raportului referitor la obieceiurile de lectură ale românilor prezentat astăzi de AER în România se menține la un nivel îngrijorător procentajul celor care nu citesc deloc. Un segment foarte mare din respondenții studiului realizat de asociația profesională, respectiv peste 40%, nu au citit nicio carte în ultimul an.

Oferta de carte a editurilor italiene prezente la Bookfest 2023

Reprezentanții editurilor italiene prezente la Bookfest 2023, Edra Publishing, Erickson, Hoepli, Il Castoro, Keller, Mondatori Libri, Reggio Children, White Star au prezentat oferta literară adresată publicului român: ficțiune, literatură pentru copii și cărți de științe – istorie, medicină și altele.  

Editura Edra Publishing, lider în domeniul manualelor universitare și al noilor soluții avansate de predare, sprijină formarea și dezvoltarea profesională a studenților universitari la disciplinele medico-științifice și a absolvenților de Medicină. 

Este Valeria Agliuzzo, Director Drepturi de Autor al Editurii Erickson, a prezentat oferta de didactică, educație, parenting, psihologie, asistență socială și welfare prin producția de cărți, reviste, software educațional, instrumente compensatorii și servicii multimedia online. 

epantofi.ro

Reprezentantul editurii Hoepli, Marco Sbrozi, Director editorial, a vorbit despre librăria și editura specializată în cărți tehnico-științifice, inginerie, arhitectură și design, afaceri și finanțe, marketing și management, știință populară, limbi străine, filozofie, dicționare, manuale, drept, non-ficțiune, cărți profesionale, cărți comerciale și e-books.

Editura Il Castoro, reprezentată de Andreina Speciale, oferă cititorilor cărți pentru copii de toate vârstele, distinse cu numeroase premii, cărți ilustrate, cărți de ficțiune și non-ficțiune pentru adolescenți și romane grafice.

Editura Keller, reprezentantă de Directorul editorial, Roberto Keller, se ocupă de narațiune, eseistică, reportaje și cărți ilustrate care explorează conexiunile continentului Europa.

Anna Garbarino, Director drepturi de autor a prezentat oferta editurii Mondadori. Renumita editură italiană, cu o istorie de peste 100 de ani plină de succes, oferă o varietate de cărți care acoperă toate segmentele de piață: serii literare prestigioase și de înaltă calitate literară, beletristică italiană și străină și non-ficțiune.

Reggio Children, centru internațional pentru apărarea și promovarea drepturilor și a potențialului tuturor copiilor, a prezentat proiectele și lucrările despre Reggio Emilia Approach, care acordă întâietate cunoștințelor și preocupărilor copiilor. 

Claudia Protto, Director drepturi de autor al editurii White Star a prezentat publicului prezent oferta editurii specializată în albume fotografice de calitate pentru adulți și volume ilustrate de non-ficțiune pentru copii. 

Micaela Soldini, Director ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior.

“Pentru această ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Agenția ICE, biroul de la București, organizează, în colaborare cu Asociația Italiană a Editorilor, o participare colectivă a opt edituri italiene, care exemplifică structura sectorului editorial italian alcătuit din grupuri mari și medii și edituri mici, extrem de specializate din punct de vedere al segmentelor acoperite. Agenția ICE își continuă, așadar, angajamentul de a promova editurile italiene mici și mijlocii pe piețele internaționale, precum și sprijinirea marilor târguri internaționale italiene: “Salonul de carte de la Torino”, “Bologna Children’s Bookfair”, „Piu’ libri piu’ liberi” din Roma, unde selectăm și însoțim delegațiile operatorilor străini”, a spus Micaela Soldini, Director ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior.

Participarea Italiei ca invitat de onoare la Bookfest este posibilă datorită sprijinului Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale alături de Ambasada Italiei la București și Institutul Italian de Cultură din București, Ministerului Culturii, al ICE-Agenția italiană pentru comerț exterior, al Centrului de carte şi lectură care promovează programul cultural şi colaborării din partea AIE – Asociația italiană a editorilor, prin intermediul agenţiei Ex Libris.

Partener media Rasfoiala.com

perfect-tour.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: