STUDIU “Părinții stau pe telefon, iar nouă ne cer să citim”. Copiii nu se simt încurajați de adulți nici să citească, nici să aleagă cărțile preferate.

În timp ce Ziua Mondială a Cărții își așteaptă evenimentele anuale de promovare a lecturii, un nou studiu desfășurat în Marea Britanie arată că mai mult de o treime dintre copii nu au posibilitatea de a alege ceea ce vor să citească, iar unul din cinci se simte judecat pentru ceea ce citește, scrie The Guardian.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Studiul arată că adulții nu reușesc să îndrume copiii spre lectură

„Copiii ne-au spus că au impresia că alegerile de lectură sunt judecate de adulții din jurul lor. Acest lucru îi descurajează, îi descurajează să citească de plăcere și la alegere”.

a declarat Cassie Chadderton, director executiv al World Book Day UK.

Sondajul realizat în Marea Britanie de către compania de consultanță Beano Brain în luna ianuarie, în rândul a 1.000 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, i-a întrebat pe copii și despre hobby-urile părinților. Doar 25% dintre copii au spus că părinții lor se relaxează acasă citind, în timp ce 56% au spus că părinții lor dau scroll pe telefon și 52% se uită la televizor.

„De obicei, adulții îți spun să citești, dar apoi se apucă de telefoane. Profesorii mei și tatăl meu fac asta!”.

le-a spus cercetătorilor un băiat de de 11 ani

Mai mult de un sfert dintre respondenți au declarat că le-ar plăcea mai mult să citească dacă ar fi mai distractiv (30%) și dacă ar exista mai puține cicăleli din partea adulților să citească (28%). Unul din patru copii a declarat că este încurajat să citească cărți pe care nu-și dorește să le citească.

Citește și

TOP Cărți pentru copii de gimnaziu. Ce mai citesc elevii din ziua de azi. C.S. Lewis, Jules Verne, Hector Malot încă rezistă între favoriți.

apiland.ro

„Am avut în clasă un copil care ținea în mână cartea pe care voia să văd că o citește și, sub ea, cartea pe care voia să o citească. Ascunsă. Este important să vadă că este o carte valoroasă, ar putea fi una care le oferă confort, cartea lor ușoară de citit sau care are personaje cu care se identifică. Este important ca educatori să nu ne exprimăm părerea dacă o carte „trebuie citită.”

spune Alice Read, o profesoară de la o școală primară din Hampton.

Rezultatele sondajului vin la o săptămână după ce un raport al Fondului Național pentru Alfabetizare din MB a evidențiat o „criză a alfabetizării” care ar putea costa economia britanică 830 de milioane de lire sterline pe an. Raportul a identificat peste 100.000 de copii de cinci ani din Anglia care, în fiecare an, nu îndeplinesc standardele așteptate, dar care ar putea să le atingă, dacă ar primi sprijin adecvat, două cincimi dintre ei locuind în zone defavorizate. Raportul a coincis cu lansarea unei campanii a Fondului, Early Words Matter, care sprijină alfabetizarea a 250.000 de copii din zonele cele mai afectate de criza economică.

Fiona Evans, director de programe școlare al Fondului, a declarat că 40% dintre copiii britanici de 11 ani din medii defavorizate părăsesc școala fără să atingă nivelurile așteptate de citire. Între timp, mai mult de jumătate dintre copii nu se bucură de lectură în timpul liber – „sunt cele mai scăzute niveluri ale citiului de plăcere pe care le-am văzut în aproape douăzeci de ani„. În cadrul campaniei de Ziua Mondială a Cărții, care anul acesta poartă numele Read Your Way, organizația va colabora cu 20 de biblioteci din zone cu grad ridicat de sărăcie pentru a încuraja cititul de plăcere.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

STUDIU Ce se întâmplă când citești cărți tipărite? De ce copiii nu trebuie să învețe să citească în mediul digital.

CĂRȚILE COPILĂRIEI 10 cărți pentru copii de 7 ani

CĂRŢILE COPILĂRIEI 10 cărţi pentru copii de 8 ani


Un gând despre “STUDIU “Părinții stau pe telefon, iar nouă ne cer să citim”. Copiii nu se simt încurajați de adulți nici să citească, nici să aleagă cărțile preferate.

Lasă un comentariu