ȘTIRI Noaptea muzeelor închide muzeele. Câteva dintre cele mai vizitate muzee din București refuză să lucreze suplimentar.

După ce anul trecut a înregistrat un număr record de obiective, Noaptea Muzeelor are, în ediția următoare, câteva surprize neplăcute pentru iubitorii de artă și cultură care așteptau cu interes programul serii de 18 mai.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național de Artă al României, cel de Istorie și Muzeul Bucureștilor sunt printre instituțiile culturale care au anunțat că nu vor participa la ediția din acest an Noaptea Muzeelor, în spirit de solidaritate cu colegii care protestează împotriva salariilor foarte mici. Noaptea Muzeelor din acest an va avea loc în acest weekend, respectiv în noaptea de sâmbătă 18 mai spre duminică 19 mai.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Noaptea “unor muzee” românești aduce proteste

„Sistemul de salarizare actual reprezintă o amenințare extrem de severă la adresa procesului de management al unui muzeu. Dacă vrem să avem în continuare muzee funcționale, trebuie găsită o soluție pentru creșterea nivelului de salarizare în muzeele care au fost uitate până acum. Ministerul Culturii a înțeles de la început acest lucru și a propus ordonanța de creștere salarială. Trebuie doar ca restul Guvernului să înțeleagă.

Dacă se va ajunge la proteste ale salariaților din muzee, în data de 18 mai, așa cum se preconizează în momentul de față, ar fi grozav dacă o parte din public ar protesta alături de salariații muzeelor, transmițând astfel guvernanților ideea că publicul înțelege că muzeele sunt importante, că trebuie să înțeleagă și guvernanții acest lucru și că munca celor care lucrează în muzee trebuie răsplătită cum se cuvine”

precizează comunicatul Muzeului de Istorie Naturală Grigore Antipa.

„Conducerea MNAR a primit o înştiinţare din partea Sindicatului Specialiştilor Muzeului Naţional de Artă al României prin care este informată că membrii acestui sindicat se solidarizează cu sindicatele din Federaţia CulturMedia la care este afiliat şi prin urmare nu vor efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru în data de 18 mai, cu prilejul Nopţii Muzeelor.

este anunțul transmis de Muzeul Național de Artă al României (MNAR).

MNAR și Muzeul Grigore Antipa sunt, de regulă, printre instituțiile care atrag cel mai numeros public la Noaptea Muzeelor. Peste 600.000 de oameni au trecut anul trecut, în vizita nocturnă, pe la Muzeul de Istorie Naturală din București.

Ediție aniversară cu mai puține muzee

Noaptea Muzeelor 2024 va avea loc sâmbătă, 18 mai. Peste 260 de obiective din 32 de județe și din București vor putea fi vizitate gratuit. Ediția este una aniversară, deoarece se împlinesc douăzeci de ani de la premiera Noaptea Muzeelor în România. Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel Alfa anunță proteste sâmbătă.

Ateneul Român, Muzeul Național Literaturii române, Observatorul Astronomic, Muzeul de Artă Recentă se numără printre muzeele și expoziții bucureștene care se vor deschide publicului sâmbătă. Două apariții inedite la ediția din acest an sunt Muzeul Bridgerton, inițiat deNetflix și expoziția realizată de Tort de bezea cu lucrări de Roman Tolici.

Detalii complete despre program aici.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

NOAPTEA MUZEELOR va fi în 14 mai 2022. Peste 170 de muzee, galerii, castele și centre culturale vor fi deschise de sâmbăta muzeelor

RASFOIALA.COM petrece Noaptea Muzeelor alături de cititori la Muzeul Național al Literaturii Române

ȘTIRI De anul viitor, Asociația Răsfoiala va promova cartea și lectura acolo unde ajung rareori, între cei vulnerabili.

noriel.ro


Lasă un comentariu