Întâlnirea cu Tatiana Țîbuleac, la FILIT 2024 a fost, înainte de orice altceva, o încântare. Nu se întâmplă întotdeauna ca, atunci când cunoști aievea un scriitor pe care îl admiri, să-l întâlnești și pe omul pe care ți l-ai imaginat scriind cărțile care acum sunt și ale tale. Poate pentru că, regăsindu-te în unele personaje, în faptele sau în gândurile lor, aștepți o oglindire și în om. Iubesc literatura Tatianei într-un fel în care, pe parcursul vieții mele de cititoare, am făcut-o rareori cu alte literaturi. Am găsit în ea adevăr spus cu cruzime și blândețe, curaj și măiestria de a captura în cuvinte acele lucruri atât de greu de exprimat, cele ne care definesc umanitatea în cele mai tulburi forme ale ei, emoțiile și stările complicate, rușinoase, amestecate pe care semnele lingvistice eșuează să le desemneze. Și iată că există totuși scriitori care reușesc cu puterile lor stranii să spună tot ce nu s-a spus vreodată.

În omul de dincolo de literatura care a cucerit mii de cititori, m-am bucurat să recunosc aceleași trăsături pe care le-am întrezărit în Vara în care mama a avut ochii verzi și în Grădina de sticlă: autenticitate, profunzime, forța uluitoare care devastează și reclădește deopotrivă, căldură.

Prima întrebare este despre Premiul Cititorilor, pe care l-ai primit recent în Polonia.

Premiul Angelus. A fost într-adevăr un premiu neașteptat. Eu m-am dus de acasă… Nu știam că voi ajunge în finală, dar aveam programat să merg de mai mult timp și atunci când am fost invitată, deja treaba asta era un premiu în sine. Premiul Cititorilor chiar a însemnat mult, a fost foarte emoționant. E un premiu care întotdeauna mi-a purtat noroc – și la FILIT am primit Premiul Cititorilor. Cred că au fost și cititori din România care m-au votat, dar regulamentul spune că cel puțin jumătate dintre cei care votează trebuie să fie polonezi. Adevărul este că am avut mare noroc de traducător. Eu am mare noroc de traducători în general, dar acolo în mod special. Prima carte a fost tradusă de Dominik Małecki, care este și poet. Știu că a făcut o traducere, așa, foarte inimoasă și din suflet. Iar cea de-a doua carte a fost tradusă de Kazimierz Jurczak. Este o carte destul de complicată de tradus, dar el, așa, cu toată cultura lui generală și cu toată răbdarea lui adunată, a tradus-o. Așa că a fost un premiu împărtășit, de altfel premiul Angelus este și un premiu pentru traducător. Asta este partea magică a acestui premiu. Așa cum trebuie să fie – între un scriitor și un traducător. Mă bucur pentru el. Și Kazimierz s-a bucurat.

Apropo de premii dincolo de granițe și de recunoașterea pe care o primesc astăzi mulți autori de limba română în alte țări. Cum vezi prezența voastră în Europa?

Eu cred că sunt printre cei care au foarte mare încredere în literatura română contemporană. Eu am început să mă întâlnesc cu cititori din Europa recent, acum trei, patru ani, dar mi se pare un interes foarte mare.

A crescut, nu-i așa?

În special în anumite zone, să spunem în America Latină, în Spania, sunt oameni care știu, care citesc poezii scrise de scriitori români, proză. Bineînțeles că și succesul altor scriitori, cum este Mircea Cărtărescu, a crescut acest interes. Dar nu doar asta. De exemplu, în Polonia este un mare interes pentru tot ce vine din Romania, din Republica Moldova. Și pentru că polonezii înțeleg lucrurile care se întâmplă acum, politic, au un trecut similar. Și noi avem un trecut care nu trebuie explicat prea mult. În plus se regăsesc în foarte multe cărți. Am avut întrebări venite de la oameni care chiar înțelegeau ce se întâmplă. Au citit mulți clasici, dar sunt interesați și de scriitorii tineri. Eu sunt foarte optimistă, se vede că lucrurile se îmbunătățesc. Sunt și țări în care lucrurile se mișcă mai greu, în Franța, de exemplu. E o frustrare așa, semi-personală (n.r. Tatiana Țîbuleac locuiește în Franța). Acolo lucrurile se mișcă greu și pentru că, probabil, literatura română nu este suficient de “exotică”, mă gândesc, este totuși o limbă latină… nu știu.

Să sperăm că, după publicarea romanului lui Mircea Cărtărescu, Theodoros, în limba franceză, care a primit multe critici pozitive, se vor mai schimba lucrurile. Recent, datorită istoriei uimitoare despre traducerea în limba engleză a Vegetarienei lui Han Kang, am înțeles cât de importantă este munca traducătorilor pentru intrarea unui autor pe o piață străină, dar și pentru promovarea lui. Ce mult contează ca cineva să-ți aleagă cartea, să-ți aleagă literatura și să o propună, poate, editurii cu care colaborează!

Asta se întâmplă peste tot în lume. Tu spui niște lucruri cu care noi scriitorii trăim…

Da, dar cititorii nu au de unde să știe aceste lucruri care țin de partea nevăzută a procesului prin care o carte ajunge să fie tradusă, să capete un renume internațional. 

Cum se întâmplă de fapt? Foarte rar, o editură vine așa, de la sine putere și spune: Vai de mine, ce-ar fi să-ți traduc niște cărți?! De obicei este un traducător entuziast, neobosit, un traducător care face dosare, care urmărește tot ce se întâmplă în limba aceea, care contactează edituri, care contactează scriitori, care cumpără cărți pe bani proprii de cele mai multe ori, pentru că așa se întâmplă… Începe să facă acest maraton al editurilor și spune: Am cartea asta pe care o voi traduce, mi se pare extraordinară. Nu ați vrea dumneavoastră s-o publicați?

În cazul meu cam așa s-a întâmplat peste tot. Mă gândesc acum la spațiile în care cărțile mele au prins cel mai bine, în Spania, în Norvegia, în Bulgaria, în Italia. A existat întotdeauna un traducător care a făcut o muncă aproape sisifică pe jumătate birocratică, pe jumătate plină de fanatism. Și atunci, editura, dacă crede în acel traducător…

Își asumă un risc. Pentru că, până la urmă, este un risc pe care ți-l asumi, când publici un scriitor despre care crezi că nimeni nu a auzit în țara respectivă. 

Exact. Întotdeauna e mai simplu să publici, nu știu… un bestseller. 

Poți scrie sus pe copertă “bestseller”, iar cartea va fi aleasă și pentru asta.

Da. Și apoi, bineînțeles că promovarea contează și ea – revenim la traducător. Îmi vine în cap acum Marian Ochoa de Eribe care a tradus cărțile mele în spaniolă. Erau zile în care mă suna și îmi spunea: Diseară am eveniment cu cartea ta. Ceea ce însemna că Marian, într-o librărie cu șaptezeci de oameni, vorbea despre cartea noastră, eu așa mă gândesc (n.r. la traducerile cărților mele). 

Nu știu dacă în România sau în Moldova avem acest tip de eveniment – acolo se întâmplă. Acolo librarii sunt motoare culturale, librarii au rețele de influență. Un librar poate vinde până la trei sute de cărți ale unui autor oamenilor din cartier care au încredere în gusturile lui și vin acolo pentru recomandări. Sunt niște mecanisme care funcționează de ani de zile. oamenii au încredere în librarul lor. Ei știu că el îi cunoaște și le recomandă cărți în funcție de ce au mai cumpărat, ce crede el că s-ar potrivi. Librarii sunt prietenii literaturilor străine, prin ei se întâmplă așa minuni.

Mă bucur că ne-ai împărtășit aceste lucruri pe care cititorii nu au cum altfel să le cunoască. Iată cât sunt de importante, mai ales în contextul în care România nu alocă un buget corespunzător, consistent, pentru promovarea culturii. Nu știu cum este situația la voi…

Cum îți imaginezi c-aș putea să răspund? În Moldova este exact invers (râde). În Basarabia stăm foarte bine. Îți dai seama că majoritatea scriitorilor din Basarabia au mers peste tot în lume, pentru că România i-a ajutat. Așa că, pentru mine, chestia asta cu scriitoare moldoveancă sau română… e foarte simplu să răspund. (n.r. Tatiana Țîbuleac face referire la o discuție aparte despre etichetarea ei ca autoare moldoveancă, nu română, de către unii cititori.)

Apropo de traduceri, unde în Europa – cu excepția României unde știm deja despre cărțile tale că au avut succes, ai găsit un public de care te-ai simțit apropiată, un public receptiv?

E o întrebare la care poate fi răspuns în mai multe feluri. Un public receptiv am întâlnit de fiecare dată când am avut un public. Pentru că uneori am avut un public cu o sută de oameni, altădată cu douăzeci de oameni sau cu cinci oameni. Un public care a venit la întâlniri este, după părerea mea, un public receptiv.

Mă refer la afinitate, dacă undeva ai simțit…

Da, pentru mine este spațiul Americii Latine, Spania, Italia, Polonia. Surprinzător și pentru mine – Polonia este probabil pe al doilea loc în această ierarhie.

Iar acum această relație este oficială, cu acte – Premiul Cititorilor.

Apoi am mai avut întâlniri memorabile, foarte, foarte faine în Norvegia. Și în Germania, dar nemții citesc un pic altfel … Cu siguranță nu în Franța.

Ai scris două romane care au avut mare  succes, primite cu căldură de cititori cât și de critici. A creat acest lucru presiune asupra ta, ești într-o competiție cu tine însăți?

Cert este că am scris Vara mai simplu decât orice altceva. Am scris-o, fiind prima mea carte… nu m-am gândit la cititori, la critici, nu m-am gândit decât la scris. Și nici măcar la asta nu m-am gândit, ci că aveam niște stări pe care le-am băgat acolo pe hârtie și apoi și-au găsit ele niște capitole, o structură. Am scris mult mai conștient Grădina, în primul rând știind că va fi deja o carte și că va fi publicată, iar asta m-a responsabilizat. 

Dacă Grădina a fost “deja o carte”, Vara ce a fost?

A fost un text. A fost o nebunie. A fost o stare… De care îmi este foarte dor și la care știu că n-o să mă mai pot întoarce niciodată. A fost prima și ultima oară. Probabil că m-a salvat de presiunea despre care vorbeai faptul că am scris totuși Grădina destul de repede după ea. Iar asta s-a întâmplat pentru că povestea aceea era deja în cap și cumva m-am bandajat cu acel succes, cu acea căldură cu care oamenii au primit Vara. Și m-am gândit că nu poate fi atât de rău și a mers cumva de la sine. Dar uite că după asta a fost greu, pentru că am tot comparat, m-am oprit și m-am autocenzurat și am început să refac de foarte multe ori niște lucruri care… în sfârșit, după atâta autocenzură, au rămas așa cumva, nu știu, fără suflet. Și atunci m-am oprit cu totul și, mi-am dat seama că dacă nu găsesc o formulă onestă, care să păstreze ceva din mine. Nu e neapărat să scrie o altă carte și cred că pauza asta mi-a făcut bine. Și acum sper s-o termin foarte repede – cu speranța asta mă tot întind deja… Dar mă bucură că nu am grăbit-o, într-un fel și știu că dacă va fi un eșec va fi un eșec totuși așezat. Deci va fi ceva cu care totuși să mă împac. 

Cumpără cartea
	Vezi prețul
	Vezi prețul
	Vezi prețul

Când s-o așteptăm, ne poți spune?

Sper să o termin în lunile următoare. E chiar pe ultima sută de metri. 

Partea a doua a interviului, în curând.

Despre Tatiana Țîbuleac

Tatiana Țîbuleac este născută pe data de 15 octombrie 1978 în Republica Moldova. Fiica unică a unui jurnalist și a unei corectoare de ziar, termină liceul „Iulia Hașdeu” din Chișinau, apoi Facultatea de Jurnalism și Stiințe ale Comunicării. Începând cu anul I de facultate colaborează cu ziare în calitate de corectoare, traducătoare și reporter. Devine cunoscută în 1995, când inițiază rubrica „Povești adevărate” în cotidianul Flux. Din 1999, face parte din echipa PRO TV Chișinău în calitate de reporter, editor și prezentatoare de știri. Este stabilită la Paris, unde lucrează în domeniul audiovizualului.

A debutat editorial cu cartea de povestiri Fabule moderne, Editura Libris Editorial, Brașov, 2016. Cea de-a doua carte, Vara în care mama a avut ochii verzi, Editura Cartier, 2017, este distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2017), Premiul revistei Observator cultural și Premiul Observator Lyceum (2018). Grădina de sticlă, al doilea roman al Tatianei Țîbuleac, apărut în 2018 la Editura Cartier, a fost distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (2019) și mai recent cu Premiul Cititorilor polonezi. Romanele Tatianei au fost traduse în franceză, spaniolă, norvegiană, germană, slovenă, galiciană și poloneză.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

RECENZIE Vara în care mama a avut ochii verzi, Tatiana Țîbuleac

TOP Bestsellers cărţi de ficţiune în România în 2024

ȘTIRI Theodoros, de Mircea Cărtărescu, este bestseller în Spania, nominalizat pe lista celor mai bune cărți ale anului

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

Fotografie principală articol via El periodico de Espagna, Manu Mitru, Tatiana Țîbuleac la Barcelona