Am descoperit anul acesta un nou scriitor bănăţean cu un stil şi un grai inedite. Dacă stau să mă gândesc, Maluri s-a dovedit a fi şi mai interesant după interviul în care Tudor Creţu mi-a mărturisit că orice formă literară îşi are izvorul în poezie. Cartea a primit premiul pentru proză a filialei bănăţene a Uniunii Scriitorilor.

Prima biografie romanţată din colecţia deschisă de Polirom mi-a plăcut şi m-a făcut să mai citesc încă una (v. mai jos). Anca Vieru te ghidează cu talent (şi o muncă imensă de documentare) prin viaţa şi vremurile lui Theodor Pallady, unul dintre cei mai importanţi pictori români. Un act de recuperare istorică plus pagini de literatură foarte bune.

O biografie emoţionantă, plină de empatie şi regret, această carte a lui Bogdan Creţu. M-am folosit de ea în portretul aniversar pe care l-am făcut anul acesta poetului care ne-a învăţat necuvintele.

Al doilea roman al Ioanei Stăncescu e o impresionantă poveste de iubire, maternitate şi feminitate. N-ai cum să nu-i fii recunoscător autoarei pentru că finalul cărţii te lasă să-ţi imaginezi un happy end, e finalul acela după care tânjesc toţi cititorii şi pe care îl găsim (destul de ) rar în literatura noastră de azi.

La doi ani de la apariţie, am reuşit să citesc şi eu cartea de povestiri a lui Remus Boldea. Îmi dau seama că proza lui se alătură altor cărţi din literatura recentă ce urmăresc să îi împrietenească pe oameni cu lectura. Remus Boldea abordează teme universale, cu care poţi relaţiona indiferent cine eşti, rememorează lucruri pe care le împărtăşim cu toţii, îndeamnă la reflecţii despre “chestii grele” cu un zâmbet afişat mereu pe faţă. Merită şi să aflaţi – din interviul de mai jos – cum a ajuns cititor – şi apoi scriitor – băiatul care n-avea nicio carte în casă în copilărie.

Cred că am resimţit dispariţia lui Gabo – acum un deceniu –  ca pe cea a unei rude apropiate, la gândul că gata, nu mai e nimic nou de citit din opera unui scriitor care ne-a modelat paşii prin lumea cărţilor şi, poate, chiar şi prin lumea reală. Aşa că Ne vedem în august e un dar venit parcă de dincolo, un dar nersperat pe care l-am primit cum se cuvine.

Colibri este una dintre descoperirile anului 2024 pentru mine. Entuziasmul lui Cleo, care a citit şi a scris prima despre povestea asta de dragoste, m-a cucerit şi pe mine.

De la Demon Copperhead încoace, am devenit admirator al literaturii Barbarei Kingsolver. Mă autocitez: “Sub cerul liber, stăm în lumină e o frescă a vieţii pe care (suntem nevoiţi să) o trăim astăzi şi prezintă un arsenal de soluţii să rămânem întregi la cap, prezenţi şi disponibili pentru oamenii pe care îi iubim. O carte prin care călătorim din nou în timp şi comunicăm – cum numai în cărţi se poate – cu spirite afine din alte vremuri. O porţie de alinare şi compasiune, din care avem toate motivele să ne împărtăşim cu toţii.”

O carte-cult a secolului XX, Ochelarii cu ramă de aur e o scriitură genială prin descrierea modului insidios în care răul pătrunde şi se normalizează în jurul nostru, în care inacceptabilul devine suportabil. O reamintire că, indiferent cât hulim democraţia asta vulnerabilă şi corectitudinea politică, suntem bine faţă de cum eram acum aproape o sută de ani.

Am rămas dator cu o recenzie la cartea aceasta, o fotografie a societăţii israeliene de azi şi deopotrivă o analiză psihologică de detaliu a relaţiilor de cuplu. Despre carte ne-a vorbit mai pe larg însăşi autoarea, în interviul acordat la FILIT Iaşi.

Încă proaspătă în memorie, Fiica Estului este pentru mine una dintre cele mai bune ficţiuni istorice citite vreodată. O carte perfectă pentru toţi cei care preferă deopotrivă literatura şi istoria.

Cartea te duce într-un peisaj idilic italian pe fundalul căruia se petrece o poveste complicată despre prietenie, rivalitate şi trădare. Thriller-ul lui Rachel Hawkins, este şi despre preţul pe care trebuie să îl plăteşti ca să­-ţi pui în valoare talentul. P.S. Am lăsat cartea asta în dar următorului cititor-călător, la biblioteca hotelul Umani de pe litoralul bulgăresc. O fi găsit-o cineva?

Nu eram eu chiar fanul ficţiunilor motivaţionale marca Matt Haig, dar mi-am zis, hai să încerc. Şi n-a fost rău, povestea a adăugat un pic la tihna unei scurte vacanţe. Matt Haig te încurajează să crezi că tu eşti, zi de zi, super-eroul pe care îl cauţi.

Nu puteam să las să treacă un an fără măcar încă o carte de King. Asta mi s-a părut cea mai “de groază” din ultima vreme şi are câteva povestiri pe care le-am pus imediat în topul personal. E alegerea perfectă când te loveşte insomnia sau când nu trebuie să te trezeşti devreme a doua zi.

Aveam o bombă în bibliotecă şi nu ştiam. De la controversata, subversiva, multipremiata jurnalistă şi scriitoare Naomi Klein vine Doctrina şocului, un volum care schimbă complet perspectivele asupra “binefacerilor” pe care liberalismul extrem le-a adus societăţilor din toată lumea. Cartea e destul de veche, dar încă se găseşte, iar traducerea lui Naomi Klein în română e un merit deosebit al celor de la editura Vellant.

Încadrabilă la “literatură de călătorie”, cartea lui Ciprian Iftime e şi o autobiografie a românului care s-a regăsit pe sine la capătul lumii, în insula unde vrem toţi să ne petrecem vacanţele instagramabile. Ciprian este iubitor de călătorii, manager şi ghid turistic, iar mai nou – autor self published.

Cărţile Laviniei Betea aduc, fiecare, la lumină adevărul despre diverse evenimente, personaje şi întâmplări din comunism. Prinţesele roşii urmăreşte destinele câtorva figuri din apropierea cercului puterii dictatoriale şi prezintă o mulţime de detalii interesante despre vieţile şi soarta acestora.

Primul soldat care a absolvit cursurile şi examenele pentru trupe speciale deopotrivă în marina, armata şi aviaţia S.U.A., David Goggins propune cu Nu mă poţi răni un manual de autodepăşire. Cartea va fi bine primită de oricine vrea să devină militar, poliţist, jandarm, pompier sau de către atleţii care caută noi limite. Pentru noi, restul, volumul oferă câteva idei despre cum ne putem dezvolta disciplina pentru a ne atinge obiectivele. Urmează şi o recenzie a cărţii, în curând pe Răsfoiala.