Semințele smochinului sacru* / The seed of the sacred fig (2024) are ca sursă de inspirație moartea Mahsei Amini și consecințele acesteia la nivelul întregii societăți iraniene. Probabil nu mai există nimeni pe Pământ care să nu cunoască deja numele fetei din Iran care, la vârsta de 22 de ani, a fost omorâtă în bătaie de Patrula de îndrumare din Teheran, unitate de poliție “morală” (ce ironie!!), responsabilă de respectarea codului vestimentar impus de autoritățile religioase ale statului. Pentru cei care nu au auzit despre această istorie teribilă ce a dus la proteste masive de stradă soldate cu noi victime, Mahsa a fost arestată și torturată pentru portul necorespunzător al basmalei tradiționale, hijabul. După moartea sa, autoritățile au pretins că aceasta a fost cauzată de un infarct, dar martorii spun că fata fusese bătută cu bestialitate de poliție.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
“Semințele smochinului sacru”, filmul clandestin care i-a adus regizorului premii internaționale, dar și condamnarea și exilul
“Semințele smochinului sacru” pleacă de la tragica moarte prematură a Mahsei Amini și de la protestele care i-au urmat și expune lumea neștiută, retrogradă și teribilă a celor care au ucis-o pe Mahsa, bărbații care mențin și apără sistemul opresiv teocratic. Filmul dezvăluie, din interior, modul insidios, pervers, revoltător în care aceștia “operează” – chiar și în sânul propriilor familii, în ce le privește pe femeile “iubite” – soțiile și fiicele lor.
Ți se strânge carnea pe tine de oroare, când observi în oglindă, antagonic, comportamentul soției devotate, care îl înconjoară pe bărbat cu toată grija, atenția, dragostea ei, în timp ce el acționează zi de zi – strategic, programatic – împotriva bunăstării ei. E șocantă deopotrivă conştientizarea ambivalenței feminine, care se face prin alăturarea comportamentului contradictoriu al mamei și soției devotate. În timp ce mama se dedică fetelor ei, soția face tot ce poate pentru binele bărbatului – doar că cele două misiuni ajung să se concureze reciproc și astfel se produce ceea ce (fără exagerări) se poate numi o conspirație a asupririi femeii la care soția (femeia!) însăși consimte și participă voluntar, de parcă este cel mai firesc lucru posibil să fie complicea urii și a terorii pe care tatăl o seamănă în inimile fiicelor lui.
Cel mai puternic m-au mișcat în “Semințele smochinului sacru” imaginile redate pe ecranul cinematografului ca din telefon, imagini reale de la protestele din Iran, de o violență gratuită care te îngroapă în scaun. La fel, finalul care-i face pe membrii familiei ruinate să se vâneze unii pe alții (mai corect el pe ele) într-o clădire ruinată, ca într-un joc dement scăpat de sub control. Ajunseseră cu toții acolo la propunerea tatălui de a se întoarce înapoi în viață, în lume și în timp la “vremurile bune” în care ideea lui aberantă despre familia ideală (femei care nu ies din cuvântul lui) nu fusese alterată de dorințele “infidele” de independență și libertate ale părților ei feminine gata de acte revoltătoare, precum să nu mai umble îmbrăcate în saci prin lume sau să-și vopsească unghiile.
Una dintre scenele din film care te dă peste cap cu ironia este cea în care bărbatul simte că pierde controlul și cere empatie din partea victimelor sale, jucând, în disperare de cauză, partea vătămată. Sărmanul cap de familie, epuizat de lupta cu revoluția de acasă, pe care este incapabil s-o oprească, nici chiar cu ajutorul colegilor lui brigadieri, jelește amarnic, complet orb la realitatea din jur, eșuând să vadă că femeile din casa lui simt exact la fel:
“În propria mea casă, nu mă mai simt în siguranță.”
Dintre actorii din rolurile principale – care sunt remarcabili – Soheila Golestani, cea care a interpretat rolul mamei (Najmeh), este absolut fabuloasă cu felul în care reușește să redea dualitatea iubirii de mamă și soție, determinându-te să treci de partea ei alternativ, aproape în fiecare scenă în care se trădează pe sine și, pe rând, fiecare membru al familiei în favoarea altuia. Secondată excelent de Missagh Zareh (Iman), tatăl când iubitor și înțelept, când rece ca gheața și bestial, pentru care onoarea primordială și ultimă nu poate fi decât respectarea ordinii teocratice.
Regizorul iranian Mohammad Rasoulof a reușit să facă filmul, evident nedorit de regim, în clandestinitate, inducând în eroare autoritățile. Apoi a fugit din Iran, după care i s-a confiscat averea și a fost condamnat la opt ani de închisoare și lovituri de bici. Acum locuiește în Berlin și are cetățenie germană. O parte dintre actorii și actrițele care au jucat în film au fugit de asemenea din Iran, de teama repercusiunilor.
La Festivalul de Film de la Cannes, filmul a primit Premiul Special al Juriului, Premiul Fipresci (premiul criticii de film), Premiul AFCAE, Premiul juriului ecumenic și Premiul Francois Chalais. De asemenea, a fost nominalizat la Globurile de Aur și este nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin .
Semințele smochinului sacru intră în cinematografe vineri, 31 ianuarie, distribuit de Bad Unicorn.
*Titlul filmului se referă la smochinul care își răspândește semințele prin excrementele păsărilor care se hrănesc cu fructele sale. Odată încolțit, smochinul creşte rădăcini aeriene cu care parazitează, apoi strangulează copacii care-i asigură supraviețuirea. Simbol al violenței și al parazitismului social practicat de bărbatul care sacrifică femeia și familia, în numele și temeiul tradiției religioase.
Recomandare de carte
Splendida cetate a celor o mie de sori, de Khaled Hosseini se deschide într-o kolba din Herat, Afganistan, în anii ’70, pe când mica Mariam află că este harami – copil din flori. Fetița, care caută splendoare în lumea ei strâmtă și săracă, urmează să afle că locul nașterii sale este unul dintre cele mai ostile de pe Pământ pentru fete. Încercarea de a găsi răspunsuri despre tatăl ei bogat, care o vizitează uneori aducându-i mici cadouri, familia de origine și locul ei în lumea care o respinge ca pe o ciumată, declanșează un șir de evenimente dramatice.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
CRONICĂ DE FILM Maria (2024), de Pablo Larrain. Moartea Divinei și viața pianului umblător.
TOP GAUDEAMUS 2024 Cele mai bine vândute cărți la marile edituri
FILM Romanul “Noaptea plec, noaptea mă-ntorc”, de Florin Lăzărescu, va fi adaptat de Gabriel Achim.
rasfoiala.com 
Mi-ai trezit curiozitatea privind acest film și acum abia aștept să îl vizionez. Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
Merci, Diana! Te aștept cu impresii după. 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană