Trăim o apocalipsă a cuvintelor care ne obliterează realitatea. Discursul politic, discursul publicitar, discursul misionar, discursul antagonist este* omniprezent, scris și rostit, dat la maxim, violent și binar, autosuficient și profetic, anxios și anxiogen, corectat de inteligențele artificiale și aglutinat fără consimțământ chiar și de cei educați, repetat de voci multiple, însoțit de muzici epice, într-o cacofonie imposibil de suportat. Ni se permite să luăm pauză doar cât dormim, dacă mai dormim, sau în creierii munților, dacă ne mai ducem acolo unde semnalul și firele celor care țin morțiș să ajungă la noi nu mai ajung la noi.
De când a început 2025, m-am gândit adesea la “Zile perfecte” al lui Wim Wenders, la sentimentul fantastic de decuplare de la acest discurs copleșitor pe care mi l-a dat. La bucuria de a rătăci ca un pasager clandestin prin filmul despre omul de serviciu mulțumit de viața lui simplă, fără bani și posesiuni, fără “obiective” și “manifestări” și “table de dorințe”. La starea de întoarcere la mine pe care o aveam privindu-l cum își mânca sandvișul sărac sub cerul enorm de albastru, cu mintea pierdută în geografia sanscrită a coroanelor copacilor. La recuperarea liniștii lăuntrice, la muzici și la păsări, la citit fără presiunea de a termina cât mai mult într-un timp D. La sentimentul de timp valoros căruia imperativul trăiește clipa, scris peste tot cu majuscule uriașe, pe tricouri, în restaurante și saloane de gaming, în reclame pentru bănci, cafele și agenții de voiaj, i-a răpit noima, forța semantică.
Poate dacă doar privim și ascultăm mai mult….
Personajul principal din Zile perfecte nu vorbea aproape deloc sau vorbea în cuvinte foarte simple și puține. În loc să emită discursuri despre bine, făcea bine. Mi-a amintit de el cine m-așteptam mai puțin. (Deși e logic, dacă te gândești, mai degrabă cu un om taciturn și liniștit va semăna nu un alt om, ci o ființă necuvântătoare). Pisica din Flow, filmul de animație leton care a luat Oscarul așa cum doar o pisică poate. Într-o liniște perfectă, cu o grație și naturalețe admirabile.
Flow este o poveste post-apocaliptică originală, despre supraviețuire prin prietenie, solidaritate și generozitate. Personaj principal – un pisoi tânăr și naiv, care se trezește surprins de o viitură teribilă. În timp ce apele îngroapă sub ele tot ce respiră, doar câteva animale din specii diferite – inclusiv mâțul – se salvează, ridicate la suprafață pe o (b)arcă în care trebuie să învețe să trăiască alături de ființe străine cu care, în condiții de normalitate, n-ar avea niciun contact (sau ar evita să aibă). Nu cred să existe un film recent mai bun ca acesta** pentru contextul actual, în care unii dintre noi au devenit incapabili să-i suporte pe –iștii din cealaltă tabără. Iar ura asta se manifestă liber, în timp ce „potopul” vine peste noi și ne va lua pe sus, indiferent în ce isme credem, dacă nu găsim repede o arcă primitoare (doar noi o putem face primitoare) și o cale să trăim împreună.
Am apreciat mult curajul filmului, care este evident destinat mai ales copiilor, faptul că regizorul nu a ezitat să-i supere în câteva ocazii pe micii spectatori, să le arate viața exact așa cum este, uneori crudă, alteori blândă, fără a crea rezolvări facile sau magice care scot eroii din necazuri și încurcături ca-n filme.
Flow e acel film la care poți să mergi cu tot tribul, de la cel mai mic la seniori și fără ca vreunul să înceapă să caște după jumătate de oră. Este și un film educativ, fără pretenții moralizatoare, la care un educator (profesor, mentor) poate merge cu clasa sau cu mai mulți copii să-și facă ora într-un mod inedit – mai ales că distribuitorul (Bad Unicorn) a creat un dosar pedagogic impresionant, care oferă o bogăție de informații și câteva chei despre interpretarea anumitor persoaje sau întâmplări, de exemplu despre leviatanul care apare către finalul filmului.
Faptul că în narațiune nu există deloc oameni și nimeni nu rostește vreun cuvințel, te obligă – în cel mai tandru mod – să fii ochi și urechi. Să fii asemeni unei ființe necuvântătoare – atent ca un super-organ de simț la ce este important pentru supraviețuire și delicios de înclinat să te bucuri de cele mai mici întâmplări.
Calitatea animației este uimitoare. În multe momente, acțiunea te ia pe sus și efectiv uiți că te uiți la desene animate, atât de verosimil e totul, până la cele mai fine detalii – umbrele, jocurile de lumini, reflexiile lumii vegetale în luciul apei sau în ferestre sparte parțial de cataclism. O mică explicație tehnică despre câtă muncă se ascunde în spatele unei astfel de producții.
Pentru a pune în scenă aventurile eroului său blănos, el (n.r. regizorul) s-a înconjurat de o echipă formată din aproximativ douăzeci de animatori. Având în vedere că fiecare animator putea anima două secunde de film pe zi, putem înțelege repede amploarea acestui proiect de lungmetraj de 85 de minute!
Regizorul și-a creat mai întâi universul complet în 3D lucrând la el precum la un decor de joc video, modelând reliefuri, desenând structuri, clădiri și statui, înainte de a plasa în mediul sintetic personajele și camerele sale virtuale.
Această tehnică permite mișcări ale camerei specifice jocurilor video în special în secvențele de acțiune. O atenție deosebită a fost acordată animației animalelor; pentru a putea reda mai realist mișcările acestora ele au fost studiate în detaliu în baza unor înregistrări video realizat de acasă în cazul câinilor și pisicilor și la grădina zoologică în cazul celorlalte animale.
Încă un detaliu relevant despre puterea acestei pisici de a supune oameni mici și mari – care nu ține de producție, ci de cum ajunge ea la publicul ei. Am văzut avanpremiera, la invitația Bad Unicorn, într-o sală în care erau cel puțin o sută de copii, cel mai mic în jur de un an și ceva. Credeți sau nu, cu excepția a două trei comentarii (ale aceluiași copil) și un plâns de teamă ca pisoiul să nu pățească ceva rău, a fost o liniște neverosimilă.
Și eu iar am vorbit prea mult.
(Acum, nu la film.)
*Nu am folosit înadins pluralul pentru că aceste discursuri se împletesc în mințile noastre, se transformă într-un zgomot unitar, din care nu mai poți / vrei să distingi aproape nimic.
** Ba există. Folosind cu totul alte mijloace, imagini, ființe – Brutalistul ne reamintește de ce războiul trebuie oprit neîntârziat de la sursă. Pentru că războiul distruge viețile omenești mulți ani, foarte multe zeci de ani, după ce a luat sfârșit.
Recomandare de carte
Gen: Non Ficțiune
Autoare: Stephanie Garnier
Editura: Niculescu
Colecția:
An apariție: 2025
Editie: Necartonata
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 280
| Cumpără cartea | |
 | Vezi prețul |
 | Vezi prețul |
Stéphane Garnier a scris o carte de dezvoltare personală atât de diferită de toate celelalte. Autoarea pleacă de la premisa că o pisică are atât de multe calități, încât tot ce avem de făcut este să ne lăsăm inspirați de ea. Pisica este liberă, calmă, atentă, prudentă, elegantă, carismatică, independentă, demnă, autonomă și o bună observatoare a mediului pe care îl supraveghează din poziții de superioritate… Un veritabil exemplu.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
LISTA DE LECTURĂ 10 cărți cu pisici alese de cititorii Răsfoiala
CRONICĂ DE FILM Zile perfecte. Despre simplitatea pierdută a vieții.
rasfoiala.com 