
Doar o săptămână până când un scriitor probabil străin pentru majoritatea cititorilor lumii va dobândi, peste noapte, notorietatea internațională, Nobelul pentru Literatură și aproape un milion de euro. Oh, Cristoase, a spus Doris Lessing primind vestea la telefon, în timp ce făcea piața. Jon Fosse a crezut, dar nu chiar, iar Jean – Paul Sartre – e deja anecdotă – l-a refuzat motivând că îi va altera nedorit activitatea de scriitor și viața.
Ca în fiecare an, la început de octombrie, iubitorii de literatură, deopotrivă cu pasionați de gambling și cu descurcăreți care caută câștiguri ușoare, încearcă să prezică următorul proprietar al celui mai așteptat premiu literar. Un lucru e cert în fiecare an, de fapt câteva…
- literatura sa are o miză socială și politică, în sensul că atrage atenția asupra pericolului constant al dezumanizării, injustiției sistemice, violenței acceptate tacit de majoritate
- este născut/-ă pe un alt continent (sau măcar în alt capăt al Europei) decât câștigătorul precedent (anul trecut Han Kang, autoare coreeană, cu un an înainte Jon Fosse, norvegian)
- este destul de bătrân, dar viu, căci Nobelul nu se acordă postum.

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Când vom ști cine e câștigătorul Nobel pentru Literatură 2025?
În data de 9 octombrie, după obicei, la sediul Academiei din Stockholm, va fi anunțat Premiul Nobel pentru Literatură 2025. În acest an, premiile vor fi comunicate câștigătorilor și apoi lumii întregi, între 5 și 13 octombrie.
FIZIOLOGIE SAU MEDICINĂ – Luni, 6 octombrie, 12:30
FIZICĂ – Marți, 7 octombrie, 12:45
CHIMIE – miercuri, 8 octombrie, 12:45
LITERATURĂ – joi, 9 octombrie, 14:00
PACE – vineri, 10 octombrie, ora 12:00
PREMIUL SVERIGES RIKSBANK ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE ÎN MEMORIA LUI ALFRED NOBEL – luni, 13 octombrie, 12:45
| PROMOȚIILE ZILEI | |
![]() | Târg de Crăciun -40% |
![]() | -15% TOP 10 Gaudeamus |
![]() | Târg de Crăciun |
![]() | Târgul cadourilor de Crăciun |
![]() | Târgul Cărtureștilor |
![]() | Târgul ofertelor de Crăciun |
![]() | -20% Cărți în ediții de colecție |
Gerald Murnane, Mircea Cărtărescu, Can Xue?
Să începem cu sectorul fantastic, căci în ceea ce-l privește pe Mircea Cărtărescu și candidatura sa recurentă la Nobelul pentru Literatură, pare că s-ar repeta istoria anilor trecuți. Azi, 3 octombrie, ocupă din nou unul dintre primele locuri între favoriții la Nobel pentru Literatură. Ii stau alături nume cunoscute ca Haruki Murakami și Thomas Pynchon, dar și autori mai puțin apropiați de cititorii români, cum sunt australianul multipremiat în țara natală Gerald Murnane, al cărui roman Câmpiile a fost tradus de puțină vreme, sau mexicana Cristina Rivera Garza, câștigătoare Pulitzer Prize, deocamdată netradusă.
Pe al nostru l-am regăsit pe mai toate site-urile unde se fac pariuri pentru Nobelul literar, în reviste literare și în clipuri video ale scriitorilor care speră să intuiască următorul câștigător Nobel pentru literatură. Eu am tot sperat recent că acesta va fi Salman Rushdie, care aproape a plătit cu viața pentru aroganța de a fi liber în literatura, dar… se pare că nu e un criteriu relevant pentru comisia din Suedia.
Ceva din culise, cât permite ocheada
Umblă vorba că șansele la Nobel pentru Literatură depind și de numărul de volume scrise de nominalizați care se află la îndemâna, respectiv în biblioteca Academiei Nobel. Dacă ar fi să considerăm și acest criteriu – aproape convingător, Mircea Cărtărescu are șanse medii spre mici, cu 42 de volume proprii și antologii în care figurează, prezente pe rafturile academiei, față de o medie a candidaților de 60 – 70. Cele mai mari i-ar aparține suedezului Per Wästberg – romancier, poet și critic literar, susținut de prezența a peste 250 de exemplare ale cărților sale în Nobel Bibliotek. Dar că el nu poate câștiga, fiind membru al Academiei Suedeze este printre jurați. Este urmat de autoarea americană Joyce Carol Oates, care a publicat 58 de romane și are 179 de volume în biblioteca academică a Suediei. Imediat după s-ar clasa Margaret Atwood, cu doar 121 de volume.
Printre cei bine cotați se numără ca întotdeauna câteva nume mai degrabă puțin populare – László Krasznahorkai, Can Xue sau Pierre Michon și eterni candidați precum Gerald Murnane, Michel Houellebecq sau Thomas Pynchon. Dacă acum câțiva ani, Annie Ernaux era printre numele des amintite, în 2021 Abdulrazak Gurnah nici măcar nu figura pe liste. (Dar a ajuns la FILIT în 2024 și cu mare generozitate ne-a acordat din timpul său și ne-a mărturisit că scrisul l-a salvat.)


* Nota bene, clasamentele sunt dinamice, se schimbă constant.
Dintre câștigătorii ultimilor ani, Annie Ernaux și Jon Fosse au fost publicați în imprintul Anansi.World Fiction al editurii TREI.
Câștigătoarea Nobel pentru Literatură în 2024, Han Kang este cunoscută pentru stilul sobru și introspectiv. Abordează teme precum identitatea feminină, violența, războiul, represiunea politică. Han Kang a atras atenția internațională după traducerea lucrărilor sale în limba engleză și a devenit un nume important după ce a câștigat Man Booker International Prize, în 2016. Din opera sa, a apărut recent și în limba română romanul Nu ne despărțim, condiderat una dintre cele mai bune cărți ale anului 2024.
Noi ne menținem afinitățile intacte, deci ne-am bucura pentru Rushdie, Atwood sau Ulițkaia, despre care credem că au dat lumii o literatură care are potențialul de a lumina mințile cititorilor, de a-i face să vadă mai departe de perspectiva personală, îngustată de subiectivism, schimbând astfel mentalități, prejudecăți și poate chiar faptele oamenilor.
Câștigătorii Nobel pentru Literatură în ultimii ani

Despre Abdulrazak Gurnah , Annie Ernaux, Jon Josse și Han Kang am scris pe larg, imediat după anunțul Academiei Nobel.
Cine face nominalizările și care este valoarea unui premiu Nobel?
Anual, Academia Suedeză trimite solicitări de nominalizare a candidaților pentru Premiul Nobel în Literatură. Cei care fac nominalizările sunt membrii Academiei, membri ai academiilor și societăților literare, profesori, laureați ai Premiului și președinți de organizații ale scriitorilor. Pot nominaliza câte un singur candidat. Nu sunt posibile auto-nominalizările.
Mii de cereri sunt trimise, însă doar cincizeci dintre propuneri sunt admise în fiecare an, până la 1 februarie. Acestea sunt examinate de către Comitetul Nobel care, până la începutul verii, păstrează pe lista scurtă cinci nume. În luna octombrie, membrii Academiei votează, iar candidatul cu mai mult de jumătate de voturi devine Laureat Nobel pentru Literatură. Procesul se desfășoară similar și pentru celelalte premii Nobel.
Nominalizările sunt păstrate secrete, în arhiva Academiei Suedeze, timp de cincizeci de ani, ulterior fiind făcute publice. Așa am aflat că, în decursul istoriei premiilor, printre nominalizați a fost și scriitorul român Norman Manea.
În prezent, fiecare câștigător, inclusiv laureatul premiului pentru Literatură, încasează fiecare suma de 11 milioane de coroane suedeze (950.000 eur), alături de medalia de aur cu chipul lui Alfred Nobel și o diplomă.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2024 în Occident
DISCURS Scriitoarea Annie Proulx: “Nu trăim în cea mai bună lume posibilă. Trăim un timp kafkian.”








Un gând despre “ȘTIRI Cine sunt favoriții la Nobel pentru Literatură în 2025? Un scriitor multipremiat australian, îndrăgitul Haruki Murakami și Mircea Cărtărescu printre candidați.”