Nu citim doar cu ochii, citim cu viața întreagă, iar Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă de Michiko Aoyama este cartea care pune această butadă într-o poveste cu tâlc despre întâlnirile fantastice, transformatoare, dintre oameni și cărți. Cinci povești cu tâlc care au în centrul lor tot atâtea personaje care, fără să fie musai conștiente de asta, au renunțat la propria viață și, în loc să trăiască, au ajuns să supraviețuiască.

Un timp și un loc ca să te întorci la tine

Atâtea cărți și persoane mi-au vorbit anul acesta despre Japonia (l-am cunoscut la FILIT și pe Nick Bradley, autorul minunatei Pisica și orașul), încât am dobândit credința că asta este o somație din partea Providenței – cumpără imediat acele bilete pe care le tot amâni. Până iau biletele, cartea lui Michiko Aoyama a fost încă o călătorie în spațiul nipon, atât de impregnată de cultura și mentalitatea japoneză, încât m-a făcut să cred că aș putea avea (poate le am deja?) reziliența unui nativ și curajul personajelor cărții – atât de omenești – de a-mi rescrie viitorul. Iar și iar. Oricând.

Pe cât de simple sunt propunerea și execuția acestei cărți, pe atât de intimă este legătura ei cu cititorul. Asta și pentru că toate personajele ei citesc dintotdeauna și se regăsesc – la propriu și la figurat, la bibliotecă – un spațiu cu o însemnătate aparte pentru noi, cititorii. Locul care ne- dat timpul să creștem în propriul ritm, unic. Locul în care am început să cunoaștem lumea largă, eroi care ne-au inspirat, anti-eroi și vrăjitoare.

Tot un fel de vrăjitoare este și Aoyama. Una care reușește, cu mici cadouri aparent nesemnificative pe care le face, prin personaje, dar și prin narațiune, prin cuvinte, să insufle bucuria de a fi în viață. Conștientă că sunt cuvinte mari, nu pot decât să adaug – citește cartea, ca să te convingi. Cu mențiunea foarte importantă

Cărțile capătă valoare în funcție de cum sunt citite,
n-au ele o putere a lor intrinsecă.

Aș adăuga și în funcție de cine le citește – căci nimeni nu poate găsi în nicio carte ceea ce nu se găsește deja în inima sa.

Ceea ce face verosimile acțiunile personajelor din Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă și le apropie de lumea de aievea a cititorilor este firescul lor. Nu e nimic forțat sau fantastic (poate doar biblioteca) în planurile lor sau în felul în care ele prind viață. Sunt decizii și gesturi mici, neimpresionate, acel “când am făcut asta nu m-aș fi gândit că…” care descrie punctele de cotitură din viața oricui. Dar asta abia peste ani, atunci când te uiți înapoi la lucrurile realizate și la micul, neprevestitorul lor început.

E greu să scrii o carte ca asta, situată la granița fragilă dintre ficțiune și self – help, care să nu alunece ușurel spre ridicol sau patetic. Și totuși cineva a reușit. Cred că a fost posibil datorită construcției personajelor. Oamenii din carte sunt frapant de obișnuiți, luați literalmente de pe stradă – nu din literatură, nu din imaginație. Sunt personaje care, deși împărtășesc afinitatea cu cartea, sunt foarte diferite. Vin din medii diferite, traversează etape diferite ale vieții – cu provocările aferente, au abilități unice, dar mai ales își doresc lucruri diferite. 

M-a cucerit delicatețea (japoneză!), tandrețea și căldura cu care scriitoarea le-a scris poveștile. Sunt oameni ca tine și ca mine – o vânzătoare, un contabil, o fostă editoare, un NEET (șomer) și un pensionar. Oameni care trec aproape neobservați pe lângă ceilalți și totuși nu trec, căci Aoyama le rescrie destinele începând cu acest dicton – tot ceea ce cauți se află în bibliotecă.

Dintre cele cinci personaje ale romanului – fiecare descris cu lumea sa interioară unică, deosebită, trebuie să recunosc, mi-a plăcut cel mai mult al șaselea. Bibliotecara misterioasă Sayuri Komachi. Ea pivotează destinele celor cinci, având grijă să păstreze distanța și să nu le altereze libertatea de a alege ei înșiși. Asemeni unui părinte care protejează, dar nu îngrădește, îndrumă, dar nu forțează, iubește, dar nu impune. Un fel de zeiță a cărților, despre care te întrebi dacă există cu adevărat sau e doar o fantasmă. Frapant de detașată, dar reușind să rămână prezentă și generoasă pentru fiecare dintre cei pe care-i întreabă:

Ce căutați?

Mi-a plăcut Sayuri pentru că este deopotrivă un personaj și metafora Cărții însăși. Fiecare dintre cei care o vor întâlni, o vor deschide, privi și păstra în memorie într-o manieră unică, irepetabilă. Pentru că nu citim doar cu ochii, citim cu viața întreagă. Pentru că același om, aceeași carte, aceeași experiență declanșează în fiecare dintre noi resorturi, motivații și dorințe unice. Asta e magia pe care scriitoarea japoneză, ea însăși un produs al propriei evoluții și al ambiției de a-și depăși condiția – a fost mai întâi reporteră, apoi redactor, iar acum scriitoare – o face cu personajele romanului. Ne arată, prin cinci povești care converg în întâlnirile cu cărțile (și cu Sayuri), că fiecare are propriul drum și un Ceva aparte. Chiar atunci când, la o privire superficială, acel Ceva ar putea părea nesemnificativ, el face cumva lumea să se miște, cât se poate de literal și literar deopotrivă. 

Iar ăsta e și cel mai bun lucru pe care îl poți face cu cartea asta. Să n-o ții doar pentru tine. Pentru că Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă este cartea – mesager a vieților bune, menită să circule din om în om și să-i miște pe cei care au înțepenit între etape, căci le e teamă să riște, ca nu cumva să piardă chiar și puținul pe care-l au acum. Și dacă cumva câștigă? Dă-o mai departe! Ca pe un gând al binelui, ca pe o îmbrățișare cu pagini fâlfâitoare, ca pe un curaj orb de care avem nevoie, fiecare în parte și toți laolaltă, pentru o viață cu rost.

Las la final unul dintre pasajele mele favorite, care vorbește cred eu, nu atât despre magia Moșului și a Crăciunului, cât despre cea din inima ta.

Cu toții am fost odată copii, descoperind apoi, într-un anumit moment al vieții, că Moș Crăciun nu există. Dar faptul că Moșul a rămas integrat în atmosfera Crăciunului nu se datorează celor mici, care încă mai cred în el, ci tocmai adulților – foștii copii – care, chiar ajunși la maturitate, păstrează în inimi adevărul lui.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

RECENZIE Infinitul într-o trestie, Irene Vallejo. Despre o altă Carte a Cărților

Recenzie Teoria Let Them, de Mel Robbins. Pansament pentru nevoia obsesivă de control.

ADAPTARE Bill Skarsgård revine într-un nou serial inspirat de Stephen King.