Cu stomacul strâns am terminat de citit Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană, de Cristian Mungiu. O carte care a călătorit un secol până la noi, venită dintr-un timp în care viața nu le aparținea oamenilor. Moartea în schimb le stătea la căpătâi din ziua întâi. Ca o piază neînduplecată lua cu ea la nimereală și la grămadă copii care abia învățaseră să-și cheme mama, oameni în putere, vite și păsări, fete bune de măritat și soldați abia întorși de pe front.

Despre un acasă pierdut pentru totdeauna

Bunica se întindea pe fotoliul ei pat acoperit cu o cergă roșie, iar eu mă așezam la masa din sufragerie, lângă ea, îi puneam întrebări și scriam, înregistrând totul cu vocea ei și fără să-i schimb în vreun fel stilul. O vreme mi-am închipuit că am consemnat amintirile bunicii ca să-i dau ei sentimentul că nu și-a trăit viața degeaba, că interesează pe cineva, că viețile trăite nefericit, odată povestite, capătă, magic, un fel de sens… Mă gândeam că asta o va face să fie mai împăcată cu viața ei când va muri, să aibă mai puține regrete, gândindu-se că mi-a lăsat ceva ce nu piere odată cu ea.

Deși cel care con-semnează este Cristian Mungiu, istoria Taniei Ionașcu este scrisă la persoana întâi, asemeni unui jurnal niciodată destinat publicului, fără ornamente stilistice și strategii narative, în numele femeii care i-a marcat copilăria cu povești despre acasă din Basarabia. Un acasă rămas – pentru Tania pentru totdeauna – dincolo de granița care separă, înaintea vechii și noii țări, vieți omenești, familii și anotimpuri ale inimii. Pentru că atunci când războiul te deposedează de aproape tot ce ai, începând de la măruntele obiecte pe care le numești “lucrurile mele” și terminând cu cele prețioase, imateriale, nu există primăvară care să ți-o mai poată aduce înapoi pe cea mai importantă dintre toate.

Povestea rostită de Tania începe, ca orice poveste, cu anotimpul inocenței petrecute la Cahul în casa bunicilor care munceau să-și facă un rost în viață, pentru sine, pentru copiii lor și împreună cu ei. Totul se termină înainte ca Tania aibă șansa să-și înceapă viața de adult, odată cu ocuparea sovietică din 1940, care dislocă românii ce nu voiau să trăiască iar sub imperiul rușilor. Singura scăpare e refugiul, iar fereastra este de 48 de ore în care celor ce trăiau în teritoriul pe care rușii îl numiseră Basarabia (ca să-l rupă și astfel de originea sa românească) li se permitea să treacă Prutul, în România. La douăzeci și patru de ani, fugind de un destin pe care nu-l poate controla, despărțită de nevoie de logodnicul ei, acum militar, Tania alege un alt destin pe care nu-l va putea controla. Tot ce poate este să-l suporte și va face asta cu o reziliență și răbdare de proporții, care o transformă dintr-un om oarecare într-un personaj care inspiră.

Tania va traversa în refugiul ei aproape toată harta României Mari, din Moldova de Est până în Oltenia, apoi înapoi la Moldova – cea românească, de dincoace de Prut, căznindu-se să găsească un loc pe care să-l poată numi iar acasă, unde să-și întemeieze o gospodărie și o familie noi, peste care să nu cadă repetat umbra războiului care părea să nu se mai sfârșească. Toate acestea cu dorul după căminul de la Cahul, după viața veche și bună, care nu prevestea vreuna dintre nenorocirile ce i-au urmat.

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

Lumea în care Tania a trăit este o lume pierdută pentru totdeauna, o lume în care oamenii se așteptau cu răbdare ani mulți, se iubeau cu fapte și fără să rostească cu emfază totul, fără să-și ceară cu emfază totul, se căutau orbește într-o țară la fel de rătăcită și dezmembrată ca ei, o luau iar și iar de la capăt, de la paturi și plăpumi, ca și cum asta era și doar asta putea fi viața – o repetiție mereu nereușită. Copiii erau crescuți de rămășițele familiei risipite, adesea incapabili să-și recunoască tații, iar bunicii se stingeau departe, în lagăre, fără să-i știe ori să-i vegheze nimeni dintre ai lor.

Doar după ce am văzut filmul Pădurea de molizi, al lui Tudor Giurgiu, apoi la scurt timp spectacolul “20 de ani în Siberia” după autobiografia Aniței Cudla – la fel de tulburătoare, și am citit acest jurnal al vieții refugiului nesfârșit, am înțeles ce-a însemnat o parte din istoria noastră – respectiv pierderea Basarabiei. Am înțeles cum poate să se simtă din interior Pierderea lui Acasă și a oamenilor care-i dădeau sens. Incuantificabilă. Am înțeles dimensiunea Pustiului pe care îl cască, îl crește în familiile și comunitățile care, deși uneori se regăsesc, măcar parțial, nu se vor mai întregi niciodată.

M-a impresionat efortul conștient al autorilor – consider că aceasta e deopotrivă cartea Taniei și a nepotului Cristian Mungiu – de a suprima din (auto)biografie orice intenție de a spune și scrie povestea părtinitor, orice artificiu și adjective menite să înduioșeze. Tania se ține cu atâta dârzenie de economia de sentimente, de dramă parazitară, încât atunci când zice, despre sora care se înverșuna împotriva suferințelor îndurate, îmi venea s-o bat, simți pentru prima și singura dată o fărâmă din revolta mută pe care, prin proximitate, tu însuți o nutrești.

Să nu faci hulă în casă.

a fost una dintre regulile după care bunica lui Cristian Mungiu a trăit și a povestit cum a trăit.

Cartea Taniei Ionașcu este un veritabil document mai greu și mai relevant decât cele din manualele de istorie, ce destăinuie fără patimă istoria împărtășită a românilor de dincolo de Prut. Este deopotrivă o pildă extraordinară despre alegerile aparent personale care schimbă dramatic destinele celorlalți. Două figuri, ambele feminine, pivotează sensul vieților celor din familia Taniei. Prima e Elena, mama ei, apoi, ani mai târziu, Tania însăși ajunge în fața aceleiași decizii. Viitorul îl vor scrie doar cei care aleg viața.

Fragment “Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană”, Cristian Mungiu

“Ziua mea era aproape și Petre îmi dăduse în dar o iconiță și o cutie roșie, căptușită cu mătase, plină cu bomboane. Mama ne-a făcut cadou o bijuterie mare, de aur, din care Petre să facă verighetele.

În august 1938 ne-am logodit.

Însă actele mergeau greu și mereu apărea o nouă condiție de îndeplinit. Am constatat că nu avem destulă zestre ca să mă mărit cu un ofițer al armatei române, deși mama făcuse acte ca să-mi cedeze mie jumătate de casă. Dar din chirii nu puteam obține mai mult de o mie de lei pe lună, iar ca să mă mărit îmi trebuia un venit lunar de cel puțin două mii. Petre a făcut demersuri ca să capete o dispensă și să ne putem căsători chiar și așa, dar răspunsul întârzia. În plus, și liceul meu trebuia să aprobe căsătoria și a fost nevoie să aduc certificate de bună purtare. Pentru mine a însemnat nașul Cricopol și fostul primar Calamandi, treaba asta fiind luată foarte în serios.

[…]

De Crăciunul acela Petre a venit la noi. A fost o iarnă foarte grea în ‘38. Petre plecase cu un tren din Ismail către Galați, dar la Bolgrad, văzând că trenurile întârzie ore întregi din pricina zăpezii, și-a schimbat gândul. S-a dat jos din tren și a convins câțiva camarazi cahuleni să coboare și să ajungă cu mașina. Dar mașina tocmită de ei s-a stricat la Vulcănești, pe viscol, iar mai departe au mers cu căruța. Până seara, vremea s-a schimbat și a plouat, așa că la noi au ajuns uzi până la piele. Petre cumpărase o grămadă de cadouri, iar cutiile de carton se fleșcăiseră în căruță din pricina ploii. În plus, căra cu el și radioul de care nu se despărțea niciodată. Ne așezaserăm să mâncăm de Crăciun noi, cei de acasă, Petre și unul din camarazii săi care stătea la noi în gazdă, când la radio s-a anunțat că trenul pe care îl luaseră să izbise de un altul, la Frecăței. Camarazii săi care erau atunci în tren au murit cu toții.”

Dă-i înainte cu Răsfoiala

EXCLUSIV Cristian Mungiu: „Nu e niciun montaj în viață. Trebuie să trăiești fiecare moment dezagreabil și lipsit de glorie.”

BOOKFEST 2025 TOP bestselleruri la marile edituri

CRONICĂ Jaful secolului, de Teodora Mihai. Despre românii rămași la granița dintre bine și mai rău.