TOP GAUDEAMUS 2025 Cele mai bine vândute cărți la marile edituri

În pofida creșterilor de preț semnificative, dragostea de lectură rezistă, iar cititorii au venit din nou în număr mare să dea noul TOP Gaudeamus 2025 la târgul de iarnă, găzduit de Romexpo. Gata să umple sacul cu cele mai proaspete titluri de ficțiune publicate, cărți premiate Nobel și Booker, volume de non-fiction despre sănătate sau de politică, cărți de citit în vacanță, memorii așteptate tot anul, poezie și – nu se putea altfel – cărți pentru copii.

Câteva curiozități despre TOP Gaudeamus 2025

  • Poezia a condus vânzările la editura Paralela 45 – Viața numărul doi pentru pian și orchestră
  • Maiestatea Sa Margareta este pe lista cele mai bine vândute cărți Curtea Veche Publishing cu Patru Castele în patru anotimpuri. Cartea Regală de Bucate
  • La editura Trei, Bookerul a răsturnat Nobelul – respectiv un ungur l-a deturnat pe altul, David Szalay pe 1, Krasznahorkai pe 2
  • Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă, deși scrisă de o autoare necunoscută, a prins top trei Nemira
  • Tatiana Țîbuleac ocupă trei din primele locuri la Editura Cartier, editură la care scriitoarele domină lista de bestselleruri Gaudeamus
  • Laureata Nobel pentru Literatură Han Kang fost depășită, în topul Humanitas Fiction, de Narine Abgarian și Oameni care vor fi mereu cu mine 

Editurile cele mai cunoscute au anunțat de ieri seară topurile bestsellers la Gaudeamus 2025, pe care le-am pus laolaltă deopotrivă cu legături către site-urile care dau prețul cel mai mic la fiecare dintre ele. Pentru cititorii care nu au putut să ajungă la târg, șansa să cumpere cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2025 la un preț bun vine din online.

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

TOP Bestsellers GAUDEAMUS 2025

TOP Editura Cartier

1. Când ești fericit lovește primul, Tatiana Tîbuleac

Această carte a început de la un detaliu foarte personal, de la o discuție cu tatăl meu. Ne-am trezit așa, la un moment dat, vorbind despre fericire. Mi-am dat seama că pentru tata, pentru generația lui, fericirea însemna altceva decât ce credeam noi, generația mea că înseamnă fericirea. Tot vorbind despre fericirea unuia și altuia, mi-am dat seama că totuși există un fir care ne leagă, aceste două generații, sacrificate. 

2.  Clivaj, Alina Purcaru

3.  Vara în care mama a avut ochii verzi, Tatiana Țîbuleac

4.  Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

5. N-am chef să mor, Laura T. Ilea

6.    Aicea e și raiul și iadul, Paula Erizanu
7.     Colțul liniștit al pernei, Ada Lupu
8.     Maniera sau cât de departe am mers. Vasile Baghiu
9.     Un râs ca un zgomot de sticle sparte, Cristina Drăghici
10.   Laudă clipei de acum, Romulus Bucur

TOP Crime Scene Press

Un roman elegant, în stilul rafinat al maestrului literaturii spaniole. Arturo Pérez-Reverte, aflat printre cei mai importanți și influenți scriitori contemporani spanioli, fost corespondent de război și autor al unor bestselleruri internaționale, îmbină rigoarea documentării istorice cu un talent literar remarcabil pentru suspans. 

2. Imposibila avere, vol. 5 din Clubul Crimelor de Joi, Richard Osman

3. Războinicii iernii, Olivier Norek

4. Doar întunericul știe, Arnaldur Indriðason

5. Casa neagră, Peter May 

6. Thriller – poeme polițiste, George Arion
7. Petrecerea mincinoșilor, Kelsey Cox
8. Străini în timp, David Baldacci
9. Infernul alb, R.S. Burnett
10. Fanaticul, Jack Carr

TOP Curtea Veche Publishing (ficțiune)

1. Învățătorii de Grijă, Alex Donovici

Cel mai recent volum al îndrăgitei serii – Fiul flașnetarului – îmbină cu măiestrie farmecul clasic al basmelor cu dinamica problemelor contemporane, alcătuind un univers în care emoția, aventura și lecțiile de viață se împletesc firesc.

2. Seria Țup, Alex Donovici

3. Când corpul spune nu, Gabor Maté

4. Intermezzo, Sally Rooney

5. Ține-ți copiii aproape, Gabor Maté

6. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, Adrian Cioroianu
7. Oameni normali, Sally Rooney
8. Tango în oglinzi, Camelia Radulian
9. Patru castele în patru anotimpuri, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei
10. Creierul fericit, Loretta Graziano Breuning

TOP Grup Editorial Corint

Un volum despre starea economiei a României în perioada regimului ceaușist. Impactul factorului politic este decisiv, fiind reprezentat de maniera imperativă și voluntaristă de conducere a lui Nicolae Ceaușescu. Volumul publicat cu sprijinul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

2. Povești din cartierul Primăverii, Lavinia Betea

3. Mustățile feldmareșalului Mackensen. Antiroman, Stelian Tănase

4. Elita de Argint, Dani Francis

5. Cum a furat vecinul meu Crăciunul, Meghan Quinn

6. Diavolul se îmbracă de la Prada – Lauren Weisberger
7. Tragedia sovietică – Martin Malia
8. Întoarcerea marilor puteri – Jim Sciutto
9. Emil Racoviță și expediția spre Polul Sud – Cristian Greșanu
10. Mândrie și prejudecată. Roman grafic – adaptare de Vali Ivan după Jane Austen

TOP Humanitas Fiction


Un roman învăluitor și liric ce reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, Oameni care vor fi mereu cu mine ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei care ne-au iubit și ne-au ocrotit – cei care sunt mereu cu noi, pentru totdeauna.

2. Nu ne despărțim, Han Kang

3. O moarte foarte ușoară, Simone de Beauvoir,

4. Vremea prădătorilor, Giuliano da Empoli

5. Investigațiile unei anumite pisici, Katja Kettu

6. Călătorie către curcubeu, Yasunari Kawabata
7. Cafeneaua Lună plină, Mai Mochizuki
8. Trupul sufletului, Ludmila Ulițkaia
9. Actrița, Anne Enright
10. Romanul Parisului, Ruth Reichl

noriel.ro

TOP Humanitas

1. În singurătatea minții mele, Gabriel Liiceanu

„Există oare un laborator al filozofiei? O încăpere în care experiențele de zi cu zi sunt puse pe masa gândirii şi disecate spre a fi înțelese? În care bucățile mele de viață devenite «viață gândită» sunt înțelese înainte de a fi uitate? În această încăpere trebuie să ai curajul să intri cu trăirile tale, cu pățaniile tale stranii, cu iubirile tale, cu dezamăgirile tale, cu indignările tale, cu tot ceea ce, pentru tine, a devenit problemă de viață.“ — GABRIEL LIICEANU

2. La apa morților, Dan Alexe

3. România sub comunism. Dennis Deletant

4. Sergiu, altfel…, Ioana Celibidache

5. Condiția umană, Hannah Arendt

6. Alfabetul domnilor. Viața și aventurile bărbatului din cărți văzute prin ochii unei femei, Ioana Pârvulescu
7. Șerban-Liviu Pavelescu, Istoria orbilor. România în război, 1940–1945, Alina Pavelescu
8. Poate poezia salva lumea? 36 de interviuri cu Ana Blandiana, Ana Blandiana
9. Romeo Belea. Arhitect în vremuri tulburi, Gabriela Tabacu (ed.),
10. Inteligența artificială. Cum ne ajută și cum ne amenință o creație superioară omului, Manfred Spitzer

TOP Grupul Editorial Litera

1. Toate cărțile, Igor Bergler

Cea mai bine vândută carte la standul Litera a fost din nou, la fel ca la Bookfest, cartea unui autor român, același de anul trecut. Un thriller pasionant cu și despre cărți, spin-off al fenomenului editorial Testamentul lui Abraham.

2. Dicționar de umor Divertis

3. Jurnalul unui fotbalist de buzunar. Șuturi, șosete și secrete, Alex Blenche

4. Intelectualii și fascismul în epoca interbelică, Cristina A. Bejan

5. Ruperea blestemului. Revoluția română din decembrie 1989 de Cătălin Ranco Pițu

6. Unt, Asako Yuzuki
7. Carpathia. Rețete românești reinterpretate, Irina Georgescu
8. Barmanul de la Ritz, Philippe Collin
9. Livada din Damasc, Camille Neveux
10. Grand Hotel Avallon, Maggie Stiefvater

TOP Editura Nemira

1. Hai că am reușit, puștiule, Anthony Hopkins

Pornind de la o fotografie din 1941, făcută alături de tatăl său, pe o plajă de pe ţărmul Ţării Galilor, Anthony Hopkins derulează pelicula celor nouă decenii ale vieţii sale. O aventură spectaculoasă spre faimă, cu victorii şi eşecuri, iubiri şi obsesii, întâlniri şi momente memorabile.
Citeşte pe Răsfoiala un fragment .

2. Brimstone, Callie Hart

3. Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă, Michiko Aoyama (vezi recenzia)

4. O beție cuantică, Goran Mrakić

5. Cavalerul celor șapte regate, George R.R. Martin

6. Răscrucea corbilor, Andrzej Sapkowski
7. Fugarul, Stephen King
8. Caftul, Florin Chirculescu
9. Visează androizii oi electrice?, Philip K. Dick
10. Frankenstein, Mary Shelley

Top 5 Nemi

În al șaselea volum din serie, Dar motan întreabă și se întreabă care sunt cele mai frumoase daruri de Crăciun. Să vedem, vor fi coronițele, turta dulce sau altceva, mult mai cald și mai prețios?

2. Săniuța Roșie, Erin Guendelsberger, Elizaveta Tretyakova,
3. Un băiat numit Crăciun, Matt Haig
4. Fetița care a salvat Crăciunul, Matt Haig
5. Spărgătorul de nuci, Valeria Docampo, George Balanchine

TOP Editura Paralela 45

  1. Viața numărul doi pentru pian și orchestră, Oana Chelaru

Viața numărul 2 pentru pian și orchestră e o carte vie, în care pulsează ritmic sunete și tăceri, cuvinte și necuvinte, clipe de viață trăită „la cea mai înaltă ficțiune“, ca în poezia lui Florin Iaru, și imagini fulgurante ale unui dincolo de aici și acum, rememorat, imaginat, scris de „o mână nevăzută“, care „se-apropie și rescrie“.

2. Pictând apa, Maxim Radu Niculai

3. De partea bună a hărții, Cătălina Bălan

4. 𝐁𝐢𝐠 𝐢𝐧 𝐉𝐚𝐩𝐚𝐧 de Cosmin Leucuța

5. Rochiile pierdute ale Italiei, M.A. McLaughlin

6. Samson și Nadejda, Andrei Kurkov
7. Grădinarul din Oceakov, Andrei Kurkov
8. Albinele gri, Andrei Kurkov
9. Cerul din burtă, Ioana Nicolaie
10. Fluture pe perdea. Alexandru Andrieș Antologie alcătuită de Florin Hălălău

TOP Editura Polirom (ficțiune străină)

  1. Prizonierul visului stacojiu, Andreï Makine

Un regizor călătorește în taigaua sovietică pentru a filma un documentar care îi are în centru pe străinii ademeniți de marea iluzie sovietică. Tânărul Lucien Baert se alătură Mișcării Tineretului Comunist și are șansa de a descoperi țara visurilor sale grație unei călătorii organizate în URSS, în 1939. Delegației din care face parte i se arată un sat Potemkin, unde locul țăranilor este luat de actori.

2. Cartea Psalmilor. Psalmii 51-100

3. Martorul inocenţei mele, Jonathan Coe

4. Fragmente dintr-un carnet pătat cu vin, Charles Bukowski / Sidi. O poveste de la graniţă, Arturo Pérez-Reverte

5. Sex şi pedeapsă. 4.000 de ani de condamnare a dorinţei, Eric Berkowitz,

6. Sticlăreasa, Tracy Chevalier
7. Cele Patru Cărţi, Yan Lianke
8. Reflecţii despre ghilotină, Albert Camus,
9. Cine l-a ucis pe micul prinț?, Michel Bussi
10. Despre România, Alphonse Dupront,

TOP Grupul Editorial Trei

  1. Ce nu poate fi rostit, David Szalay

István, este bărbatul dezbrăcat de clișee, incapabil de fapte eroice, fără ambiții, fără oportunități remarcabile și fără o educație care să le susțină. Un bărbat a cărui singurătate te brutalizează. Un bărbat lăsat mereu la ușă – la propriu și la figurat, ca o vietate stranie, pe jumătate sălbatică, care te fascinează, dar pe care ți-e teamă s-o bagi înăuntru, prea aproape de centrul vieții tale – să nu strice ceva sau pe cineva

2.    Zsomle s-a dus, László Krasznahorkai
3.    Cine mai oprește Apocalipsa?, Theodor Paleologu
4.    De Crăciunul acesta, toți au câte un secret, Benjamin Stevenson
5.    Librăria cărților interzise, Marc Levy

6.    Alice în Țara Ideilor, Roger-Pol Droit
7.     Lacul creației, Rachel Kushner (citește un fragment)
8.    Peștii cubanezi, Bogdan-Alexandru Stănescu
9.    Te rog să nu vii în timp ce dorm, Iulian Tănase (citește recenzia)
10.  Noi, cei care ne luptăm cu Dumnezeu, Jordan B. Peterson

TOP Vellant

Ingenioasă, abilă și inventivă, Străinii noștri este o culegere de povestiri fascinantă, care confirmă încă o dată geniul unei scriitoare a cărei atenție este transformatoare, dar mai ales dragostea ei sinceră pentru această specie literară și măiestria ei.

2. Proză Box Office, antologia de povestiri a revistei Familia

3. Diego Maradona, un studiu sociocultural, Pablo Brescia și Mariano Paz

Dă-i înainte cu Răsfoiala

BOOKFEST 2025 TOP bestselleruri la marile edituri

RECENZIE Ce nu poate fi rostit, David Szalay. Bărbatul, în carne și os.

GAUDEAMUS Noutățile Nemira la târgul de carte din această iarnă

PROMOȚIILE ZILEI
Târg de Crăciun -40%
-15% TOP 10 Gaudeamus
Târg de Crăciun
Târgul cadourilor de Crăciun
Târgul Cărtureștilor
Târgul ofertelor de Crăciun
-20% Cărți în ediții de colecție