Citiți pe Răsfoiala un fragment din romanul Solenoid, de Mircea Cărtărescu, probabil cel mai cunoscut titlu al scriitorului peste hotare. Notorietatea cărții în străinătate se datorează și premiilor, Los Angeles Times Book Prize și Dublin Literary Award, pe care ediția engleză a Solenoid, în traducerea lui Sean Cotter le-a obținut în ultimii ani.
Astfel, cartea a ajuns în atenția cititorilor din întreaga lume, având un succes deosebit în America de Sud, unde este atât de îndrăgită încât o nouă trupă s-a botezat după romanul scriitorului român.
Solenoid a apărut recent și în preferințele librăriilor spaniole care l-au inclus, pe locul 15 pe lista celor mai bune 25 de cărți ale secolului 21. Cartea a fost nominalizată și pe lista celor 25 – cea mai bună literatură a secolului 21 (25 – le meilleur de la littérature), realizată de revista franceză Telerama. Aceeași publicație a nominalizat anul trecut și celălalt roman recent al lui Mircea Cărtărescu, Theodoros, pe lista celor mai importante apariții în limba franceză.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Fragment “Solenoid”, Mircea Cărtărescu
S-a petrecut acum mulți ani, dormeam încă în camera mea din Ștefan cel Mare, cu capul orientat către marea fereastră triplă. La picioarele patului era șifonierul, masiv și gălbui, iar între el și pat rămânea mereu un metru de podea liberă. Acolo am văzut-o. Nu în vis, sau cel puțin nu pot crede asta. Am deschis ochii în miez de noapte, simțindu-mă complet treaz, cu camera arătând normal în jurul meu, cu dungile de lumină alergând, ca întotdeauna, pe pereți de la farurile rarelor mașini ce treceau noaptea cinci etaje mai jos, pe șosea. Și am văzut-o acolo, în acel spațiu îngust, profilată pe șifonier, reală ca și el. Nu știu de ce mi s-a părut că era mătușa mea, sora mamei, deși ființa fragilă și verzuie era evident pitică, doar puțin peste un metru înălțime. Stătea acolo, mă privea și rânjea. Gura era strâmbată într-o linie ce se voia binevoitoare, dar care nu reușea să fie decât grotescă. Ne-am privit încremeniți vreun minut, până când groaza m-a făcut să mă sucesc brusc cu fața în jos și să-mi trag cearceaful peste cap. N-am nicio amintire, dincolo de spaima aceea teribilă.
[…]
Galeria de oaspeți nocturni nu se mai sfârșea. Citeam tratate de neurologie, psihiatrie, fantomatică, mistică și metafizică încercând să-nțeleg, dar nu era vorba despre cunoaștere, ci despre frică, despre strângeri de inimă, despre un sentiment de topire-n plexul solar. De ce eram vizitat? Nu puteam înțelege. Căutam în tratatele de psihiatrie cazuri asemănătoare și n-am întâlnit nici unul. Da, halucinații caleidoscopice, citirea și furtul gândurilor, confiscarea voinței, voci imperioase care te împing la fapte abominabile. Dar nu oameni reali, vii, concreți până în cele mai mici amănunte, ce te privesc, așezați pe patul tău, în miez de noapte.
[…]
Da, ăsta sunt, asta am fost de când mă știu pe nume: un om singur așteptând în spatele unui geam. Am răsturnat aici, în cutia de carton a manuscrisului meu, o grămadă de piese de puzzle, fiecare de neînțeles în sine, fiecare căzând peste celelalte cu fața în sus sau pe dos, risipindu-se în vastul spațiul de joc. Din ele, degetele lungi ale logicii visului ar putea ajunge, prin manevre migăloase de îmbinare, rotire, poziționare, augmentare și diminuare, centralizare și lateralizare, întărire și estompare, la un tablou măcar parțial coerent, măcar pentru mine coerent, dacă pentru toți ceilalți ar fi mai departe o absurditate, căci există o coerență inteligibilă și ininteligibilă, ca și absurd de înțeles și de neînțeles. Poți înțelege inteligibilul și aceasta este seninătate, poți înțelege ininteligibilul și aceasta este putere, poți să nu înțelegi inteligibilul, iar aceasta este teroare, poți să nu înțelegi ininteligibilul și aceasta este iluminare.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
 | Happy days -80% |
 | Winter Sales -90% reducere |
 | -15% EXTRA |
 | Lichidare -90% |
 | Nobel literar -20% la toate cărțile lui Krasznahorkai |
 | -20% EXTRA |
 | -50% Young art |
Dintre toate episoadele ultrabanalei mele vieți căsătoria m-a speriat cel mai tare. Poate pentru că e singurul care n-ar trebui să existe, care n-are nimic de-a face cu ampatamentul vieții mele. N-am vrut niciodată să mă însor, și totuși am fost împins spre asta de o forță pe care am simțit-o mereu străină și ostilă.
“Tinere”, mi-a sunat mereu în urechi vocea foanfă lui Borcescu, chiar și la Sfatul popular de pe Olari, în dimineața cu -20 de grade, când ofițereasa stării civile, cu diagonală tricoloră, ne spunea că statul ocrotește familia. “Tinere, știi tu oare cum e însurat? Să-ți spun eu care știu: Mai rău ca spânzurat! Nu mult mai rău: doar ceva ceva…“ Doar că directorul se înșela și aveam să aflu, în cele paisprezece luni cât am trăit cu Ștefana, cu cât mai rău era să fii însurat decât spânzurat… Deocamdată, în acea zi de decembrie cu șosele înzăpezite, mi-era tare dragă fata de lângă mine, în deux-pieces-ul ei subțirel, roz – liliachiu și cu grămada de flori pe brațe. Cum a ajuns acasă, și le-a împrăștiat, în zeci de borcane și pahare cu apă, prin toată casa și vreme de câteva luni numărul camerelor locuinței noastre în formă de vapor a rămas constant (exact patru), ca și când florile pe care le-am tot cumpărat cu brațele, ca să le înlocuim pe cele care se ofileau ar fi fost ancore melodioase și puternice care împiedicau realitatea s-o ia razna. Ștefana era mititică și puțin plinuță, energică și iubitoare, ceea ce se numește “o fată bună”: nu găseai la ea nimic deosebit, era însă concretă, era acolo, umplea spațiul în care-i flutura clipă de clipă, ca într-un film care pâlpâie, trupul. Umplea, de asemenea timpul: pentru prima dată de când mă știam, el începuse să curgă cuminte, ca bătăile inimii unei ființe tandre și luminoase.
Despre Solenoid
Solenoid începe sub forma unui jurnal intim al unui profesor pasionat de literatură, care-și consemnează existența diurnă, temerile, iubirile și fantasmele, iar apoi devine o explorare densă a matematicilor, filosofiei, istoriei și a vieții însăși, pe fundalul unui București văzut ca stare de spirit, ca portal de evaziune, mai degrabă decât ca oraș real.
Cariera internațională a romanului lui Mircea Cărtărescu se datorează și turneului din Statele Unite ale Americii din 2023, pe care scriitorul l-a făcut pentru a lansa traducerea cărții, alături de Sean Cotter. Cartea are o suită de premii naționale și internaționale, a fost lăudată de critici și apare des recenzată pe grupuri de cititori de limba engleză. A fost ales între cele mai remarcabile cărți ale anului 2022 de publicații ca New Yorker, Publishers Weekly, The Financial Times.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident
ȘTIRI “Solenoid”, de Mircea Cărtărescu, pe lista lungă Booker Prize International
ŞTIRI Mircea Cărtărescu câștigă Dublin Literary Award. O reușită deosebită pentru un autor român
rasfoiala.com 