rasfoiala.com

Un țărm sălbatic și întunecat, proaspăt apărută la editura Trei, este cartea de ficțiune care a setat pentru mine repere greu de atins pentru ce urmează anul acesta pe lista mea. Autoarea australiană combină un thriller ecologist care te scoate din minți de nerăbdare cu o poveste de dragoste țesută lent. Trebuie să fie o muncă de editare titanică sau /și un talent remarcabil care creează un astfel de echilibru ce satisface și cititorii mofturoși și pe cei care n-au mari pretenții, doar să uite de tot și toate, atunci când citesc.

O să încep cu sfârșitul, pentru că cred că și Charlotte ar fi trebuit s-o facă. Notele de final dezvăluie că locul desfășurării acțiunii din roman, deși fictiv, e inspirat de insula reală Macquarie, situată între Tasmania și Antarctica, un mic paradis cu o faună exotică uimitoare, pe care l-a vizitat împreună cu familia, înainte să-l transforme în ficțiune. Și un arhipeleg, mai cunoscut, Svalbard, care găzduiește arhiva de viață vegetală a Pământului, a inspirat cartea.

Și dacă lumea ta s-ar sfârși? Ce și pe cine ai salva?

Povestea debutează cu o femeie rănită mortal, Rowan, care eșuează asemeni unui mamifer masiv, dar neputincios (comparație fondată pe viitoare evenimente din narațiune) pe țărmul unei insule izolate, în mijlocul lui Nicăieri și în mijlocul unei familii – Dominic, văduv și tatăl a trei copii de vârste diferite, Raff, Orly și Fen. Cei patru se pregătesc să părăsească Shearwater, căci locul va deveni curând de nelocuit. Un scenariu de film SF care a ajuns recent și unul de viață, în special pentru regnurile vegetal și animal, în multe locuri de pe Terra și din cauza indiferenței noastre împărtășite față de mediu și a repercusiunilor ei asupra vieții naturale. Voi sublinia VIAȚĂ, căci natura este viață, chiar dacă nu poate ridica tonul zilnic la noi ca să ne reamintească asta. Iar noi uităm sau ne facem că.

Sunt mai dramatică decât australiana Charlotte McConaghy, pe care mă bucur c-am descoperit-o. Are un talent absolut remarcabil de a crea povești care se citesc cu răsuflarea tăiată, din care înveți lucruri noi despre lume, despre provocările prin care trecem cu toții adesea, căci viața e oricum, dar nu ușoară și simplă. Un țărm sălbatic și întunecat povestește într-o polifonie de voci – personajele iau cuvântul consecutiv în capitole dedicate – despre viața de dincolo de oameni, dar și despre cea din interior, căci ele nu sunt niciodată disjuncte. Prima e abordată cu ajutorul unui subiect foarte ofertant, o bancă de semințe aflată în grija familiei, după ce oamenii de știință care o administraseră pleacă subit de pe insulă. A doua prin poveștile intimității fiecărui personaj – Rowan, necunoscuta despre care cu greu aflăm de ce și cum a ajuns pe Shearwater, Dominic, un bărbat care și-a pierdut busola odată cu soția și cei trei copii, unul mai breaz ca altul în curajul adult cu care duc povara pierderii mamei lor și suferința tatălui care crede că nu suferă.

Cititorii care iubesc natura la fel de mult ca personajele din roman se vor delecta cu capitolele dedicate vieții vegetale, excelent narate (mi-au amintit de fabuloasa Maggie O’Farrell și de Hamnet – de fapt acum realizez că cele două romane au două teme comună – viața în comuniune cu viața naturii și doliul). Mi-a plăcut așa de tare partea de National Geografic, că am tânjit după mai multe capitole despre lumea neștiută a acestor prieteni tăcuți și am fost dezamăgită că n-au ocupat sute de pagini.

„Partea genială este inteligența semințelor de mangrove. Spre deosebire de alte plante, care au nevoie de pământ pentru a germina, ele au dezvoltat un mod special de a-și ajuta urmașii să supraviețuiască. În loc să-și lase semințele să cadă, ca majoritatea plantelor, acestea germinează când sunt încă atașate de copacul părinte (tatei iar plăcea acest lucru; dacă ne-ar putea ține atașați pentru totdeauna, cred că ar face-o) apoi răsadul crește în interiorul fructului, hrănit prin fotosinteză, până când este gata să cadă în apă. […] Călătorește mai departe, purtată de curenții oceanici până în Mexic și în jurul golfului. În cele din urmă, ajunge în peninsula Yucatan, atât de bogată în mangrove, încât este o oază pentru sămânță, un loc în care să facă o casă.”

PROMOȚIILE ZILEI
	-50% la titlurile Litera
	Ziua cărții -90%
	Chilipir de primăvară – 50 – 80%
	1000 de titluri cu -80%
	17 ani de Cărturești -20% la toată oferta
	Prețuri mici Flash Sale

Dar romanul lui Charlotte, deși are o misiune (secundară) ecologistă, excelent condusă prin descrierile seducătoare ale vieților care nu cuvântă, este înainte de asta un roman despre pierdere și despre căile foarte diferite în care oamenii aleg să supraviețuiască, aș zice chiar să subziste – e un verb care descrie mai adecvat condiția subterană în care ne refugiem, atunci când pierdem un personaj central al vieții noastre, cum este o mamă, o soție, un soț, o casă, munca de-o viață. Căci fiecare dintre oamenii acestei cărți duce o luptă nerostită și, către final, când lumea exterioară și interioară se năruie trebuie să ia decizii drastice și să aleagă pe cine vor salva.

Și apropos de lupta cu sine, cel puțin trei personaje, nu spun care, veți afla voi, trăiesc cu suferințe psihice serioase pe care preferă (dacă sunt conștienți, căci unii nu sunt) să le trateze cu mijloace rudimentare, să le ignore sau transforme în violență. Probabil că un țărm sălbatic și întunecat se referă și la acel loc lăuntric de care e bine să avem mai multă grijă, înainte ca haosul să ia totul în stăpânire. Deși nu tratează direct sau explicit tema bolilor psihice, romanul ridică vreo câteva stegulețe roșii despre caracterul lor ambiguu și insidios, dar mai ales un îndemn la o comunicare mai bună cu oamenii pe care-i iubim – și rănim absurd. O să mă urmărească un timp această scenă în care Dominic notează

Îi voi spune că vreau să am grijă de ea, că nu ar trebui să fie singură. Că vom bea ciocolată caldă înghesuiți pe canapea, așa cum făceam înainte. Și că va uita asta. Cei trei copii ai mei mă privesc și o parte din mine intră în panică, iar ceea ce-mi iese pe gură este:
– Nu știam că poți fi atât de proastă.

Nu pot să închei înainte să laud priceperea lui Charlotte Mcconaghy în construcția personajelor – fiecare e o mică lume, cu geografie specifică și temperaturi anume, cu orbite bine definite și părți fascinante, cu neguri care le întunecă adesea și uneori simultan. Dragostea, fie ea nepricepută sau poate tocmai pentru că e nepricepută, dintre membrii acestei familii stranii, atât de diferiți, dar uniți de devotamentul pentru tot ce e viu, este de neuitat. Te inspiră să te uiți cu mai multă atenție, răbdare și îngăduință la tot ce respiră și la cei apropiați, oamenii dragi cu care împarți propria insulă. Căci, ia te uită, nu știi când vine un potop peste voi. Pe cine vei salva?

Dă-i înainte cu Răsfoiala

FRAGMENT Un țărm sălbatic și întunecat, de Charlotte McConaghy

TOP Cele mai citite romane de dragoste din toate timpurile

FRAGMENT Jacaranda, de Gaël Faye